AcasăActualitateDouă surori mortale

Două surori mortale

Astăzi, 18 aprilie a.c., ora 18.30, actrițele Anca Sigartău și Luminița Gheorghiu urcă pe scena Centrului Cultural „Eugen Ionescu” din Slatina, pentru a juca în piesa de teatru „Două surori mortale” de Ana-Maria Bamberger, în regia lui Dan Tudor. Acest spectacol este organizat de Primăria Municipiului Slatina, Asociația Culturală Center Inter At, Centrul Cultural „Eugen Ionescu” Slatina, Teatrul „Mașina de Vise” București și Magus Projects Hamburg, Germania.

afis teatruPiesa de teatru „Două surori mortale” are titlul original „3 o’clock”, în care Clara și Abelina sunt două surori în vârstă care nu pot trăi una fără cealaltă, împreună nici atât. Cu toate acestea, Clara o convinge pe Abelina să-și vândă apartamentul și să se mute la ea, pentru a-l ajuta pe Dimi, fiul neînțeles al Abelinei și nepotul mult-iubit al Clarei, să demareze, în sfârșit, o carieră întârziată. Acum, cele două surori locuiesc împreună și, cum era de așteptat, nu ezită să-și creeze zilnic varianta lor de mic infern.

„Această comedie neagră, în regia lui Dan Tudor, prezintă jocul permanent de-a viața și de-a moartea a două surori. Incredibila interpretare a celor două mari actrițe vă va ține cu sufletul la gură”, a declarat Valeru Ciurea, referent de specialitate.

 Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular