AcasăDiverseDrept la replică cu referire la articolul apărut în Linia Întâi din...

Drept la replică cu referire la articolul apărut în Linia Întâi din 19-25 septembrie 2013

(…) Banii pentru deplasarea coriștilor în Germania au provenit de la o instituție care a sponsorizat corul cu suma de 9.200 lei, la care s-au adăugat contribuția de 250 de euro de la fiecare corist și diferența care s-a completat din rezervele bănești ale asociației. Deci, deplasarea nu se putea face numai cu banii din sponsorizare, așa cum se afirmă în articol. Corul funcționează de mai bine de 13 ani prin eforturile morale și pecuniare, depuse atât de dirijor, cât și de către coriști, a susținut peste 160 de concerte cu intrare liberă, a  constituit o rază de lumină pentru melomanii adevărați care au venit la concerte (de nenumărate ori cu sălile pline până la refuz!). Este singura formație de muzică cultă din județ care suplinește existența la Slatina a unui cor de filarmonică, așa cum i-ar sta bine să aibă o capitală de județ. Persoana respectivă dorește răzbunare, dorește defăimarea dirijorului și desființarea acestui cor. Evenimentele expuse în articol sunt inexacte și calomnioase. Un exemplu: se scrie că pentru cazarea coriștilor s-a ales o locație unde aceștia au fost cazați câte 5 persoane într-o cameră. Total neadevărat. Mai multe formații corale din afara Germaniei au fost cazate  într-un Sat de Vacanță aflat la 15 km de Wernigerode, sat în care se găsesc mai multe căsuțe compuse din câte trei camere cu două paturi sau cu un pat, bucătărie și baie.

Condițiile au fost excelente și ne-am simțit mai bine decât dacă am fi fost cazați la un hotel cu mai multe etaje, unde prețurile erau de două ori mai mari! Alt exemplu: asociația noastră nu este asociația familiei Stanciu. Este asociația corului „Millennium” pentru care dirijorul s-a zbătut să-i crească rezervele bănești (și nu să le folosească în interes propriu cum specifică articolul) și să  existe atâția ani fără să ceară vreo remunerație de la asociație, așa cum ar trebui să fie și cum există în alte județe. Există documente care atestă faptul că banii s-au cheltuit legal cu prilejul acestei deplasări (nu există afaceri necurate sau suspiciuni în acest sens, ele există în mintea bolnavă a celui care vrea să demoleze corul). Persoanele din afara corului care au făcut această deplasare nu au fost „invitați speciali” ai dirijorului corului, cum se scrie în material, ele și-au plătit personal contribuția aferentă excursiei. Referitor la diplome: nu s-a făcut o premiere pe locuri, ci s-au dat diplome de aur, argint și bronz, iar mai multe formații au obținut diploma de aur sau de argint, în funcție de punctaj. Astfel, corul „Millennium” a obținut două diplome de bronz. Pentru cei care au făcut aprecieri asupra articolului nu le spunem să le fie rușine pentru ce au scris, ci îi invităm și le rezervăm locuri în primele rânduri la următorul nostru concert. Asta pentru că noi, cei din corul „Millennium”, iubim muzica corală, orașul și județul Olt și ținem mult la conducătorul nostru care este un adevărat maestru (fără ghilimele!).

Membrii corului „Millennium”

1 COMENTARIU

  1. Apropo… se scrie membri
    1.Este adevarat ca persoanele din afara corului au mers in Germania pe banii lor, acestia platindu-si excursia in totalitate.
    2. La spectacole, sala a fost plina de cateva ori . In general, sala e cam jumatate, uneori mult mai goala … publicul meloman prefera alte genuri , alte voci, alte coruri – eventual .
    Pentru ca asta e! Asa e obiceiul impamantenit la noi la olteni: ce e din afara e bun, ce este de prin partea locului nu are cum sa fie decat de proasta calitate, sau ceva de genul “nu are rost sa pierdem timpul pe acolo” ( intrarea la spectacole este intotdeauna libera).
    3. Probabil persoana care a scris articolul denigrator stie ceva ce nu stiu prea multi, dar cu siguranta a facut din tantar – armasar pentru a aduce o umbra asupra corului . Ce ma deranjeaza, este ca nu i-a trecut prin cap ca de fapt membri corului, in marea lor majoritate, nu stiu nimic din toate asa-zisele “iţe” şi nici nu îi intereseaza! Nu au decat intentia sa cante pentru cei care vor sa îi asculte, atata cati sunt , atat cat se poate (vor exista reactii rautacioase , dar e normal … deh! asa e viata de artist 😉 sic! )
    4. Dragi coristi , lasati barfele pentru ceilalti. Concentrati-va, dati totul pe scena, asa se poate sa fie bine .
    Sa ne vedem cu bine !
    PS . Ar trebui sa se vanda bilete la spectacole, poate ar fi mai multi spectatori :)))

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments