Parafrazându-l pe cunoscutul poet caracalean, Virgil Carianopol, locuitorii acestor meleaguri ar putea spune: „Dunăre dacă n-aveam,”/ Oltul „Dunăre-l făceam”. Dar, dacă am încerca să punem în balanță care dintre cele două cursuri majore de apă ar avea mai mare rol pentru județul Olt, este greu de spus, pentru că ambele sunt la fel de importante. Dunărea, cel mai mare curs de apă al României, este cea mai importantă cale navigabilă care leagă Europa de Vest cu Europa de Est, deoarece străbate toată Europa centrală. Este o importantă sursă energetică, are un ridicat potențial piscicol, potențial turistic intern și extern, dar și sursă de apă pentru irigații. Formează frontieră cu Bulgaria pe o lungime de 47 km, portul Corabia constituind un important punct de legătură a județului cu celelalte orașe dunărene. Fluviul adăpostește o mare diversitate de habitate de apă dulce, rare și periclitate, oferind numeroase posibilități valoroase pentru sprijinirea și revigorarea activităților autohtone. De asemenea, este o regiune cu un bogat patrimoniu cultural, în care viața localnicilor se împletește cu viața fluviului.
Oltul, cel mai mare râu din România, care curge integral pe teritoriul țării noastre, traversează județul Olt, de la N la S, pe o distanță de 143 km, trecând spre vărsarea în Dunăre, numai pentru câțiva km, pe teritoriul județului Teleorman. Este râul din țară cu cele mai multe hidrocentrale dintre care opt sunt pe teritoriul județului Olt. Lacurile de acumulare ale hidrocentralelor au înlăturat pericolul inundațiilor și au regularizat cursul Oltului, acestea deținând o bogată ihtiofaună, precum și o avifaună cu specii aclimatizate.
Am dorit evidențierea avantajelor aduse județului prin prezența celor două mari artere hidrografice, dar, construirea hidrocentralelor, a digurilor, a sistemelor de drenare, au influențat legătura dintre habitatele de luncă și sistemele fluviale, iar funcțiile ecologice ale acestora au fost afectate. Cu toate că, nivelul de conștientizare a disfuncționalităților create de intervenția umană crește, continuă să apară noi amenințări dintre care cele mai grave sunt: supraexploatarea resurselor piscicole, braconajul și dezvoltarea infrastructurii în dezacord cu mediul.
Prof. Dr. Ștefania Marineanu
