AcasăEvenimentEleganță, merit și viziune: Balul Liberalilor confirmă noul profil al Slatinei

Eleganță, merit și viziune: Balul Liberalilor confirmă noul profil al Slatinei

Slatina a fost, sâmbătă – 20 decembrie, scena unui eveniment care a depășit cu mult dimensiunea mondenă. Balul Liberalilor – ediția a IX-a – a confirmat maturitatea, eleganța și forța de coeziune a liberalismului oltean. Într-un cadru rafinat, elitist în sensul nobil al cuvântului, aproape 400 de antreprenori, profesioniști, lideri politici și reprezentanți ai societății civile au demonstrat că solidaritatea, performanța și responsabilitatea socială pot construi împreună viitorul unei comunități.

Evenimentul s-a impus, încă o dată, drept cel mai important demers caritabil din regiune, având ca ax central susținerea educației și recunoașterea excelenței școlare. Momentul-cheie al serii l-a constituit premierea copiilor olimpici și a tinerilor cu rezultate excepționale, prezentați nu doar ca performeri, ci ca repere morale și intelectuale pentru generațiile viitoare.

Mesajul transmis de președintele PNL Olt, deputatul Gigel Știrbu, a fost unul limpede și consecvent: investiția în educație nu trebuie să rămână un slogan festiv, ci o prioritate reală și constantă. Sub coordonarea sa, liberalismul oltean și-a conturat un profil distinct – sobru, responsabil și orientat spre construcție pe termen lung.

Prezența unor lideri de prim rang ai Partidului Național Liberal – Cătălin Predoiu, Alexandru Nazare și Dan Motreanu – a consolidat ideea că Slatina devine un punct de referință pe harta liberalismului românesc, un spațiu în care politica, mediul privat și educația se întâlnesc firesc într-un proiect comun de dezvoltare.

Un accent special a fost pus pe rolul administrației locale, Gigel Știrbu evidențiind implicarea directă și vizibilă a primarului municipiului Slatina, Mario De Mezzo, descris drept un lider prezent, conectat la nevoile comunității și capabil să imprime orașului un ritm nou. Discursul primarului a completat această viziune, definind Slatina ca bastion al liberalismului într-o Oltenie dominată mult timp de alte opțiuni politice și proiectând cu încredere o transformare profundă și pozitivă a orașului în anii ce vin.

Balul Liberalilor nu a fost doar un exercițiu de imagine, ci o declarație de principiu: meritul trebuie recunoscut, excelența trebuie susținută, iar comunitatea se construiește prin implicare. Sub conducerea deputatului Gigel Știrbu și cu energia reformatoare a lui Mario De Mezzo, Slatina – orașul lui Eugen Ionescu, Pan. M. Vizirescu și Dumitru Caracostea – își revendică un rol major în regiune și își reafirmă vocația de spațiu al valorii, al culturii și al construcției responsabile.

Dumitru Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments