AcasăBreviar parlamentarEmil Albotă – inițiativă legislativă pentru prevenirea și combaterea activităților economice ilicite

Emil Albotă – inițiativă legislativă pentru prevenirea și combaterea activităților economice ilicite

Emil Albotă, deputat PSD, susține Legea privind unele măsuri de prevenire și combatere a activităților economice ilicite. Adoptarea măsurilor sunt necesare pentru descurajarea activităților economice ilicite, beneficiile cadrului legal propus regăsindu-se în zona conformării voluntare, ca efect descurajator al verificărilor efectuate de instituțiile sau structurile competente.

Prin adoptarea actului normativ propus, se reglementează măsuri de prevenire și combatere a activităților ilicite de producție, depozitare, transport, comerț sau prestări servicii, cu bunuri care nu sunt însoțite de documentele de proveniență, precum și obligația ca aceste activități să fie realizate cu respectarea condițiilor prevăzute de lege.

Prin aplicarea amenzii și a măsurii confiscării, fie la depozitare, fie la transport, fie la comercializare, se preîntâmpină efectele, în plan fiscal, întrerupându-se circuitul de comercializare ilicită a bunurilor.

„Persoana verificată are posibilitatea să prezinte documentele justificative, în termen de 24 de ore de la data constatării contravenției, evitând situațiile sancționate de Înalta Curte de Casație și Justiție, în care bunurile au fost confiscate, pentru că nu erau însoțite de documentele justificative la data și ora controlului, cu toate că acestea existau, în fapt, limitându-se generarea de inechități și supraaglomerarea instanțelor de judecată. Astfel, prin prezentarea documentelor și justificarea provenienței bunurilor, în termen legal, persoanelor în cauză nu le este aplicată și sancțiunea contravențională complementară constând în confiscarea bunurilor.

Se propune, totodată, și organizarea, de către instituțiile cu atribuții de aplicare a măsurilor cuprinse în proiectul de act normativ a evidenței electronice a sancțiunilor aplicate, astfel încât să poată fi urmărită conduita destinatarilor normei juridice, astfel încât, în situația în care, în termen de 12 luni de la ultima sancționare a faptei, contravenientul săvârșește o nouă contravenție, pentru care a fost sancționat, să se poată aplica și sancțiunea contravențională de suspendare a activității acestuia”, a declarat Emil Albotă.

Comparativ cu situația actuală, competențele de constatare și sancționare a contravențiilor, sunt extinse la nivelul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, Autorității Vamale Române, Poliției Române, Jandarmeriei Române, Poliției de Frontieră Române.

Miruna Ginerica


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments