AcasăActualitateEmil Moț a depus jurământul, ca nou primar al Municipiului Slatina. Ernes...

Emil Moț a depus jurământul, ca nou primar al Municipiului Slatina. Ernes Vîlceleanu și Claudiu Stăncioiu – noii viceprimari ai Slatinei

Joi, 23 iunie a.c., a avut loc ședința de constituire a Consiliului Local al Municipiului Slatina. Cu acest prilej, au fost validați și noii consilieri locali slătineni. Din cei 21 de consilieri ai Slatinei, au fost investiți 20, liberalul Aurel Roșu nefiind prezent la ședință, urmând a fi validat într-o ședință viitoare.

Odată validați, cei 20 de consilieri locali au ales, prin vot secret, și cei doi viceprimari ai Slatinei.

mot investire interiorAu fost trei propuneri din partea consilierilor pentru funcția de viceprimar (Ernes Vîlceleanu – PSD, Claudiu Stăncioiu – PSD și Victor Iacobescu – PNL). În urma votului, Ernes Vîlceleanu și Claudiu Stăncioiu sunt noii viceprimari ai Municipiului Slatina.

emil mot juramantEvenimentul s-a încheiat cu investirea lui Emil Moț, noul primar al Slatinei. Acesta a depus jurământul în fața consilierilor locali și a cetățenilor prezenți la ședință. 

LE MULȚUMESC SLĂTINENILOR PENTRU ÎNCREDEREA PE CARE MI-AU ACORDAT-O

„Le mulțumesc slătinenilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o și le transmit că de mâine ne apucăm de treabă. A fost o ședință solemnă, o ședință emoționantă. Vreau să îmi felicit consilierii locali pentru încrederea pe care au acordat-o atât mie, cât și noilor viceprimari ai municipiului nostru. Claudiu Stăncioiu și Gigi Vîlceleanu vor fi cei doi oameni din Primăria Slatina cu care voi lucra, în viitor. Sunt convins că, împreună cu ei, voi reuși să-mi duc la îndeplinire absolut toate promisiunile pe care le-am făcut slătinenilor”, a declarat Emil Moț!

SPER SĂ FACEM O TREABĂ EXCELENTĂ

 „Am emoții. Este prima dată când reprezint interesul public într-o astfel de funcție și vreau să-i mulțumesc domnului primar și colegilor pentru încrederea pe care mi-au acordat-o. Sper să facem o treabă excelentă”, a spus Claudiu Stăncioiu.

PROMIT CĂ NU O SĂ-I DEZAMĂGESC PE CEI CARE MI-AU ACORDAT ÎNCREDEREA LOR

„Ne apucăm de treabă, începând de acum, nu vom aștepta prea mult timp. Le mulțumesc tuturor celor care au avut încredere în mine. Promit că nu o să-i dezamăgesc nici pe cei care mi-au acordat această încredere și nici pe colegii din consiliul local”, a declarat Ernes Vîlceleanu.

mot investire 33La manifestare au fost prezenți prefectul Silviu Neacșu și subprefectul Emanuel Oproiu, dar și președintele PSD Olt Paul Stănescu, președintele executiv Marius Oprescu, președintele executiv al PSD Slatina, Marius Iancu, și președintele ALDE Olt, Ioan Ciugulea și mulți alții…

Iată cei 21 de consilieri ai Slatinei:

PSD – 11 mandate: Renică Diaconescu, Emil Popa, Aurelia Tănase, Carol Kovacs, Ion Vătrai, Vasile Călini, Claudiu Stăncioiu – viceprimar, Constantin Pavlovici, Eufrosina Brătoi, Alexandru Berechet, Gigi-Ernes Vîlceleanu – viceprimar.

PNL – 7 mandate: Victor Iacobescu, Andrei Iordache, Ana-Maria Ciaușu, Aurel Roșu, Mihai Cîrloganu, Nicolae Sorin Țîrcomnicu, Viorel Rogojinaru.

ALDE – 3 mandate: Cristian Bircea, Radu Ioniță, Mihaela Stana.

Ionuț Dumitrescu

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments