AcasăPoliticaEmil Moț, președinte PSD Slatina: La finalul mandatului meu, aș vrea ca...

Emil Moț, președinte PSD Slatina: La finalul mandatului meu, aș vrea ca Slatina să arate ca un oraș occidental!

În urmă cu o săptămână, Centrul Cultural Eugen Ionescu a fost animat de lansarea candidaturii președintelui PSD Slatina, deputatul Emil Moț, la fotoliul de primar al Slatinei. La acest eveniment au participat membrii din conducerea județeană a PSD Olt, în frunte cu președintele Paul Stănescu și prim-vicepreședintele Marius Oprescu.

Dr. Renică Diaconescu, vicepreședinte PSD Olt, în tandem cu Emil Moț, au dat o  turnură nouă discursului de campanie al PSD, imprimându-i acestuia un stil modern, occidental, prin abordarea concretă a problemelor acestui oraș, prin dialogul cu oamenii din sală, prin onestitatea și sinceritatea celor spuse și, mai ales, prin tonul intelectualist, civilizat, fără atacuri la adversarii politici.

Sunt demne de remarcat (în ciuda scepticismului afișat chiar de către unii pesediști și în ciuda liderilor Opoziției, care-l credeau pe Moț o pradă ușoară) coerența discursului candidatului PSD, siguranța și obiectivitatea acestuia, precum și modul original și inteligent prin care Emil Moț s-a prezentat în fața lumii.

Dar să le dăm cuvântul celor care au vorbit la această manifestare reușită din multe puncte de vedere!

lansare mot stanescu si oprescuPaul Stănescu:

CINE NU SE VA ADAPTA LA NECESITĂȚILE SOCIETĂȚII ÎN CARE TRĂIM ASTĂZI, VA FI ISTORIE DIN PUNCT DE VEDERE POLITIC!

„(…) Împreună cu slătinenii, am considerat că oferta cea mai bună este Emil Moț, din multe puncte de vedere. Majoritatea îl cunoașteți pe d-l deputat Emil Moț. Emil Moț este născut aici, un om care cunoaște foarte bine Slatina și slătinenii, iar slătinenii îl cunosc pe el. Nu cred că trebuie să vorbesc mult despre el, pentru că vorbește activitatea lui profesională, de-a lungul timpului. A fost avocat, s-a lovit de sistem, a fost director al DGASPC Olt, acolo unde, știți bine, sunt persoane pe care Dumnezeu nu le-a ajutat prea mult. Apoi, Emil Moț a fost ministru secretar de stat la Ministerul Mediului. Am avut un mare avantaj, din acest punct de vedere, pentru că cele mai importante proiecte ale județului nostru au fost pe mediu și el ne-a ajutat foarte mult. Nu în ultimul rând, ca deputat, Emil Moț a susținut Slatina. Unul dintre cele mai importante proiecte pe care le-a susținut, ca deputat de Slatina, a fost Parcul Industrial, o investiție foarte importantă  pentru noi toți.

(…) Emil Moț, candidatul PSD, este susținut de foarte multă lume, prezentă și astăzi în sală. Sunt convins că cea mai mare onoare pentru un om politic este să aibă votul de încredere al oamenilor. Acest contract, acest cec în alb, între cel care este ales, la nivel local sau național, și electorat,  trebuie respectat cu sfințenie. Dacă majoritatea politicienilor vor înțelege aceste lucru, sunt convins că vom avea o clasă politică normală și vom trăi într-o Românie normală. Cine nu se va adapta la necesitățile societății în care noi trăim astăzi, sigur că va fi istorie din punct de vedere politic.

Sunt convins că Emil Moț știe acest lucru. Știe responsabilitatea uriașă care-l așteaptă. Am încredere în el și cred că cel mai important lucru pentru toți slătinenii este că, peste patru ani de mandat, slătinenii să spună despre Emil Moț că este primarul nostru. Am încredere în d-l deputat Emil Moț, cred că este o alegere bună și nu pot să-i urez decât succes. Am încredere în tineri și vine vremea ca noi, care avem o anumită vârstă, să predăm ștafeta celor mai tineri.”

Marius Oprescu:

EMIL MOȚ SE BUCURĂ DE O SUSȚINERE LARGĂ DIN PARTEA SLĂTINENILOR!

(…) Vreau să salut mass-media locală, cea prin intermediul căreia am avut o comunicare bună cu cetățenii din Slatina. Ei sunt cei care ne-au preluat, de fiecare dată, proiectele și mesajele, le-au dus către cetățeni. Tot ei sunt cei care, de fiecare dată când am greșit, au venit și au tras un semnal de alarmă și le mulțumesc pentru acest lucru.

Iată, astăzi, suntem într-o nouă etapă a organizației. Această nouă etapă nu putea începe decât cu anunțul și prezentarea  candidatului pentru funcția de primar al Municipiului Slatina, în persoana d-lui deputat Emil Moț. Am muncit mult împreună, am construit o organizație puternică, am avut obiective și vise pe care le-am transformat în realitate. Dar ce este cel mai important lucru este că am adus parteneri în aceste proiecte slătinenii, am fost, permanent, într-o comunicare cu ei. Nu ne vom opri aici, ne vom continua proiectele, vom termina ce am început, vom face altele. Vom fi într-o permanentă comunicare, pentru că, numai împreună cu cetățenii Slatinei, vom reuși să transformăm acest municipiu reședință de județ într-o localitate europeană.

La fel s-a întâmplat și cu desemnarea lui Emil. Emil a fost desemnat candidat în urma consultărilor cu cetățenii Slatinei. Emil se bucură de o înaltă susținere în cadrul organizației PSD Slatina și câștigându-i încrederea de două ori: o dată când a fost ales președinte al Organizației PSD Slatina și iată, a doua oară, când a fost desemnat candidatul PSD Slatina pentru Primăria noastră. De asemenea, să nu uităm că Emil Moț se bucură de o susținere largă din partea slătinenilor. El este deputat pe Colegiul 1 Slatina, ales în 2012, printr-un vot de încredere de peste 60%. Vreau să-l asigur pe Emil Moț de toată susținerea mea, a BPJ. Sunt convins că împreună vom reuși să facem din proiectul pe care-l are împreună cu Organizația Slatina „Continuăm să construim Slatina”, un proiect solid și viabil, care va câștiga încrederea majorității slătinenilor.”

lansare mot renica diaconescuRenică Diaconescu:

TOT CE VA ÎNTREPRINDE EMIL MOȚ TREBUIE SĂ SE FACĂ ÎN NUMELE OAMENILOR, NU ÎN NUMELE UNOR CERCURI DE INTERESE!

„De ce l-am ales pe Emil Moț? Eu o să fiu mult mai tranșant, pentru că așa suntem noi, medicii, trebuie să punem diagnosticul clar, să ne punem parafa pe el și pentru el să răspundem. Emil Moț a fost ales pentru că nu are nicio legătură cu trecutul oarecum umbrit al Primăriei Slatina. Emil Moț a fost ales pentru că asupra lui nu planează nici măcar bănuiala de a fi corupt. Al treilea lucru ar fi că l-a vrut organizația, ceea ce este foarte important – să te dorească cei cu care lucrezi. Asta înseamnă că ai calitate de lider, de manager și să poți să te lupți fiind înconjurat de oameni care sunt cu tine.

Care sunt calitățile lui Emil Moț? În primul rând, calitatea cea mai de preț a lui este că dorește să se implice și că-și asumă această responsabilitate destul de grea. A doua calitate este umanismul. Am avut, deseori, discuții cu el și l-am sprijinit în multe probleme privind cazurile sociale. Emil Moț este omul care se emoționează în fața necazurilor oamenilor și asta mi-a dat mie, ca medic, certitudinea că pot să merg cu el și pot să-l sprijin. Al treilea lucru este că Emil Moț face echipă. Are prieteni, are cultul prieteniei, ceea ce înseamnă mare lucru. Am o singură recomandare, pe care am  discutat-o cu d-l Emil Moț. El a înțeles că a fi primarul Slatinei nu trebuie să ai o mentalitate de stăpân. A fi primarul Slatinei, înseamnă a fi în slujba cetățenilor, trebuie să te apleci la necazurile lor, la năzuințele, la problemele lor, pentru că sunt multe. Iar tot ce va întreprinde Emil Moț să se facă în numele oamenilor, nu în numele unor cercuri de interese. A continua împreună, așa cum este sloganul, înseamnă a continua împreună pentru oamenii acestui oraș. Și ultimul lucru pe care vreau să-i spun este să fii om, d-le Emil Moț.”

emil mot interiorEmil Moț:

EDUCAȚIA ȘI SĂNĂTATEA SUNT BAZELE UNEI SOCIETĂȚI VIABILE!

„În 2012, d-voastră mi-ați făcut onoarea de a vă reprezenta în Parlamentul României. Nu am crezut că va veni atât de repede și momentul în care tot d-voastră, tot slătinenii îmi veți oferi cea mai mare onoare de a candida la Primăria Slatina. Am acceptat această propunere cu onoare și responsabilitate. Așa cum spunea și d-l dr. Diaconescu, un primar trebuie să fie lângă oameni și să le cunoască  problemele.

Să știți că slătinenii, într-adevăr, d-le doctor, au probleme multe. Dacă d-voastră spuneți că această calitate mă ajută să devin primar, eu vă spun că știu multe din problemele slătinenilor. Nu a existat audiență la care să nu am cel puțin un om care să nu solicite ajutor pentru un loc de muncă. Problema locurilor de muncă în Slatina este o problemă reală. Sau altă problemă: câinii vagabonzi. Să știți că, în Slatina, această problemă a devenit un flagel. În plimbările mele prin oraș cu copilul, în foarte multe zone, am observat chiar haite de câini. Nu aș vrea ca băiețelul meu, atunci când va crește mare, să nu moștenească trăsăturile sau înclinațiile părinților lui în a iubi animalele. D-le doctor, să vă mai spun ceva: mai știu că există probleme și-n sănătate. Probleme în sănătate există, dar sunt foarte bucuros și fericit, pentru că, de trei ani încoace, atât Primăria Slatina și, îndeosebi, Consiliul Județean, și aici trebuie să mulțumim d-lui președinte Paul Stănescu, pentru că a fost un om vizionar și a ajutat Spitalul Slatina, atât prin susținere materială, cât și prin sfaturi. Educația și Sănătatea, sunt bazele unei  societăți viabile.

Atunci când vor fi trecut cei patru ani de mandat, e cu siguranță principalul meu pariu, Blocul central al Spitalului Județean va fi la standardele unității de primiri urgențe, atât din punct de vedere al esteticii, cât și din punct de vedere al dotării.

Au fost multe lucruri bune în educație, în ultimul timp, dar mai există un capitol, acela al siguranței. Voi propune consilierilor locali ai PSD ca, de la începutul anului școlar 2016, să aibă pază pe durata desfășurării cursurilor, astfel încât noi, părinții, să putem să stăm liniștiți când copiii noștri sunt la școală. Sunt zone foarte aglomerate în orașul nostru, unde există problema locurilor de parcare. Dar, am identificat și câteva soluții. În mandatul meu, vrem să construim minimum trei parcări, atât subterane, cât și supraterane, în zona BCR, în zona Liceului „Minulescu” și-n spatele CAM-urilor, o zonă foarte aglomerată. Un lucru foarte bun care a fost început în Slatina îl reprezintă reabilitarea blocurilor.

Nu în ultimul rând, o problemă a slătinenilor o reprezintă containerele de gunoi îngropate. Dar și pentru aceasta am găsit soluții. Până în 2016, vor fi amplasate toate containerele de gunoi în Slatina.

Vedeți, d-le doctor, cunosc problemele slătinenilor. Acestea nu sunt toate problemele slătinenilor, însă toate trebuie rezolvate. Nici Dumnezeu nu a creat lumea într-o singură zi, nici noi nu le vom putea rezolva într-un an, dar o să le rezolvăm.

Noi vrem să creăm, în Slatina, până la sfârșitul mandatului, minimum 2000 de locuri de muncă. Am susținut, în Parlamentul României, Legea Parcului Industrial, iar la Slatina, am înființat Parcul Industrial. Prysmian va începe, din 2016, extinderea la noua fabrică și vom avea  minimum de 500 de locuri de muncă noi. Vreau să amintesc și ceilalți mari angajatori ai Slatinei: ALRO, Altur, Pirelly, TMK, Electrocarbon. Toate acestea sunt baza  societății noastre din Slatina, sunt cele care adus prosperitate municipiul nostru.

Din 2016, atât persoanele fizice, cât și cele juridice, vor avea reduceri de taxe la Slatina, nu vom avea nicio creștere.

O să propun consilierilor locali să acordăm facilități celor care o să investească peste 200.000 euro și o să creeze minimum de cinci locuri de muncă.

Tot prin consilierii noștri locali, am început să facem un studiu de fezabilitate pentru mărirea adăpostului de la Sărăcești, pentru dublarea capacității. În paralel, am luat în calcul, chiar crearea unui serviciu de ecarisaj, în cadrul Primăriei Slatina. Va dura câteva luni de zile, dar la final vom termina, definitiv, cu problema câinilor vagabonzi din Slatina.

Ieri, consilierii locali ai PSD au votat proiectul care se referă la gratuitatea transportului pentru elevi și studenți. Profit de această ocazie pentru a le mulțumi și consilierilor locali de la celelalte partide, care au înțeles cât de important este acest proiect pentru copiii din Slatina și au votat, în unanimitate, proiectul.

Tineretul este una din principalele noastre preocupări. Avem o sală polivalentă în construcție, avem bazin de înot, de la anul, vom avea și clubul nautic. Toate acestea sunt construite pentru tineretul din Slatina. Noi ne gândim cum să le oferim accesul, de ce nu și gratuit, la aceste utilități construite pentru ei.

Nu neglijăm nici persoanele nevoiașe, nici bătrânii, pensionarii noștri. Împreună cu consilierii locali încercăm să-i ajutăm cât de mult. Acestea sunt probleme generale, zonale, de cartier.

Există și probleme punctuale foarte multe, probleme de care m-am lovit de-a lungul celor trei ani. Slatina trebuie să se dezvolte unitar.

La finalul mandatului, aș vrea ca orașul nostru să arate ca unul occidental. Să fie utilități peste tot, infrastructura să fie modernă. Aș vrea un confort sporit și o siguranță sporită pentru copiii noștri. Aș vrea ca atunci când ei se plimbă singuri pe stradă, să nu stăm cu grijă că li se poate întâmpla ceva. Aș vrea să putem să ne  parcăm mașinile, fără să stăm cu grijă că acestea pot fi sparte.

Nu aș vrea ca spusele mele din această seară să rămână doar vorbe.  Pentru asta, am făcut un card pe care am trecut prioritățile noastre. Sunt lucruri pe care eu, cu echipa mea, până în 2020, la sfârșitul mandatului, le vom rezolva.

Cardul acesta reprezintă angajamentul meu față de slătineni. David, fiul meu,  este primul om care, după patru ani de zile, va avea autoritatea morală, dacă eu nu-mi țin angajamentul față de slătineni, să mă tragă de mânecă. Sper ca visele mele pentru orașul nostru să le transformăm în realitate. Vreau să vă mulțumesc tuturor pentru sprijinul acordat și, pentru că, peste cinci zile, este Ziua Națională a României, vă spun La mulți ani, slătineni!, La mulți ani, români!, La mulți ani, România!”

LINIA ÎNTÂI

3 COMENTARII

  1. Dar de ce vedem numai tribune unde predomina culoarea roșie? Rosul din drapel reprezintă sângele vărsat de eroii neamului iar in ultimii ani acest roșu reprezintă pe cei care au vândut pe nimic acest popor. Oltul, Teleormanul si Argeșul sunt foarte roșii.

  2. Si tu incepi cu cardurile ?
    Asa a inceput si Darius campania si nu prea ia prins bine !
    Emil puiulet, mergi acolo in Parlament, te mai votam o data ca sa-ti prelungesti acest minunat concediu.
    Scaunul de acolo e mult mai confortabil decat cel din PMS(penitenciarul de maxima siguranta).
    Itiiimaginezi cxa o sa-ti scoata scheletii din dulap? Esti dispus sa iti arunci familia in mizeria asta ?

  3. Da , insa in primul rand trebuie sa castigi alegerile cu PSD-UL TAU care a furat orasul asta din toate partile , ca sacalii !

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments