Cetățenii din cartierul Toamnei, zona Direcția Economică – Liceul cu Program Sportiv din Slatina, au primit vizita lui Emil Moț, primarul Municipiului Slatina, a lui Marius Oprescu, președintele Consiliului Județean Olt, dar și a reprezentanților din cadrul direcțiilor.
„Scopul acestei întâlniri a fost să discutăm despre proiectele aflate în derulare și cele care vor urma. Ne-am bucurat să vedem un interes crescut din partea locuitorilor și să ascultăm părerile lor.
Am abordat subiecte importante, precum modernizarea infrastructurii și extinderea rețelelor de utilități.
Întâlnirea a fost o oportunitate excelentă de a clarifica diverse aspecte și de a răspunde întrebărilor cetățenilor.”, a declarat Emil Moț.
Dragoș Sîrghie