Primul punct, pe cardul dumneavoastră, este legat de locurile de muncă. Cum veți reuși să faceți 2000 de locuri de muncă?
Slatina este unul dintre cele mai importante orașe industriale din țară, iar înființarea unui Parc Industrial este exact ceea ce avea nevoie orașul nostru. Eu am fost printre inițiatorii modificării Legii Parcurilor Industriale, proiect susținut de întreaga echipă PSD. Acum, și Slatina poate să aibă un astfel de loc, deoarece un parc industrial poate avea deschidere și la un drum județean, nu numai la unul național, așa cum era în legea inițială. Guvernul condus de Victor Ponta a acordat titlul de parc industrial, iar acum Prysmian va înființa 378 de locuri de muncă. Mai avem teren, din cele 32 de hectare, 56% au fost vândute. Sunt convins că sunt investitori interesați de Slatina, pentru că, în parcul industrial, nu plătesc impozite pe clădiri și nu se percep alte taxe. Nu mai trebuie decât să atragem investitorii.
Cum veți face asta? Intră în atribuțiile unui primar să atragă investitori?
Administrația locală trebuie să fie deschisă către investitori și trebuie să știm să ne promovăm orașul. Să creăm condițiile necesare pentru ca un investitor să se dezvolte. Anumite facilități fiscale, așa cum sunt cele din parcul industrial, o infrastructură rutieră de calitate și un oraș dezvoltat, care să le ofere angajaților tot ce au nevoie.
Avem însă nevoie și de sprijin, din partea autorităților județene, a parlamentarilor de Olt și, nu în ultimul rând, a Guvernului. Este important să avem un Guvern care să ajute la dezvoltarea orașului și să îi prezinte potențialul, în fața investitorilor.
Ați vorbit de infrastructură rutieră. Aici, Slatina nu stă prea bine, și mă refer la lipsa unei centuri, a unei autostrăzi.
Aici intervine rolul Guvernului. Așa cum ați văzut, în timpul vizitei făcute la Slatina, de fostul premier Victor Ponta și Liviu Dragnea, președintele PSD, ambii știu de câtă nevoie are Slatina de o centură și Oltul de o autostradă. Eforturi s-au făcut. Anul trecut, am avut un amendament la bugetul de stat și au fost prinși, în buget, 200 de miliarde de lei vechi pentru studiul de fezabilitate. CNADNR nu a reușit să îi cheltuite.
Anul acesta, împreună cu colegii parlamentari, am făcut din nou un amendament, prin care am solicitat cei 200 de miliarde de lei vechi pentru centură, dar nu s-au mai aprobat. Dacă Guvernul Victor Ponta mai rămânea la conducere, sunt convins că acum aveam un studiu fezabilitate și puteam vorbi de începerea lucrărilor la centura Slatinei. Același lucru și cu autostrada Craiova- Slatina-Pitești. Acum, din păcate, nici nu mai e trecută în masterplanul de transporturi.
Ați lansat, pe paginile dvs. de Facebook, ideea concesionării terenurilor din fața magazinelor. Credeți că va avea succes o asemenea idee?
Totul a pornit în urma numeroaselor discuții pe care le-am avut cu agenții comerciali. Unii vor să se extindă, vor să angajeze mai mulți oameni și, atunci, am propus concesionarea terenurilor din fața magazinelor, pentru extindere. Voi susține acest proiect în fața viitorului Consiliu Local, pentru că are o dublă importanță. Nu se referă numai la dezvoltarea micilor afaceri, ci și la schimbarea aspectului străzilor principale. Ideea este ca toate spațiile comerciale, de pe străzile principale, să fie amenajate și să arate la fel. Vreau să aleg, împreună cu proprietarii de magazine, cum vor arăta viitoarele construcții. De exemplu, pe Bulevardul A.I. Cuza, trebuie să fie un model de magazine, pe strada Primăverii, alt model, pe Libertății – altul și așa, pe fiecare stradă. Slatina trebuie să fie un oraș frumos, civilizat, unde să ne plimbam cu drag și să admirăm vitrinele magazinelor, care vor arăta ca cele din marile orașe europene.
În această campanie electorală se pare că își dau mâna și foști rivali. Care este scopul colaborării cu Emil Albotă, un potențial contracandidat al dvs., la un moment dat?
Nu știu la ce vă referiți, deoarece Emil Albotă nu a fost niciodată contracandidatul meu. Mă bucur că am reușit împreună cu dânsul, care este secretar de stat în Ministerul Educației, cu Inspectoratul Școlar Județean Olt și cu câțiva parteneri din străinătate, să punem bazele unei școli profesionale duale, la Slatina. Este, ca să spunem așa, o altă măsură care vine în sprijinul dezvoltării economice a Slatinei. Va fi locul unde vom pregăti viitorii angajați, pentru companiile multinaționale de pe platforma industrială, pentru că acest proiect presupune o colaborare cu aceste companii care se implică direct în școlarizarea tinerilor.
Ați vorbit despre dezvoltarea zonei industriale, a comerțului de pe principalele străzi, dar nu am auzit sau văzut nimic despre centrul istoric al Slatinei. Îl dăm uitării?
Nu se pune așa problema. Centrul istoric este o parte importantă a orașului nostru și avem niște măsuri pentru revitalizarea comerțului, în această zonă, dar putem discuta despre ele numai după ce vom face bugetul pe 2017, asta dacă slătinenii îmi vor acorda votul lor de încredere, pe 5 iunie.
Vedeți dezvoltarea unor mici afaceri și pe terenul fostei Unități Militare?
Este o zonă cu potențial acest nou cartier al Slatinei, pe care vreau să îl construim aici. De aceea, le mulțumesc tuturor slătinenilor care au participat la dezbaterile de pe facebook, despre ce ar trebui să construim și despre alegerea numelui. Pe lângă amenajarea unui parc mare și construirea de locuințe pentru tineri, oamenii vor și un mall sau o zonă de magazine. Acest lucru nu îl poate face primăria direct, dar putem avea discuții cu marile rețele de magazine și să promovăm acest nou cartier. Vorbim de crearea de locuri de muncă și de bani în bugetul local.
Este Emil Moț cel mai bun candidat la Primăria Slatina? El trebuie să fie primarul slătinenilor?
La aceste întrebări trebuie să răspundă fiecare slătinean în parte, după ce m-au cunoscut, am stat de vorbă, au citit cardul meu cu proiecte pentru Slatina și au văzut toată activitatea mea, din noiembrie, de la lansarea pentru Primăria Slatina și până acum. Scopul meu și al echipei mele de consilieri, oameni cu experiență, din toate mediile socio-profesionale, medici, profesori, ingineri, IT-iști, economiști, lideri de sindicat, muncitori și pensionari, este unul singur – să continuăm să construim Slatina. Pentru că este datoria noastră, a celor de azi, să facem un oraș frumos și modern, pentru copiii și nepoții noștri. Ei trebuie să rămână acasă, la Slatina, iar pentru asta, din echipa noastră trebuie să facă parte și fiecare slătinean.
LINIA ÎNTÂI
Acest ziar este “SCINTEIA”.Clar. Iar mitica sirghie s-a descalificat moral completamente, este si el o curva care sta sub masa pelticului din Piatra Olt. Degeaba domn Mitica il caut pe costica-stelica in pantaloni ca acolo are doar un….mot.