Într-o atmosferă civilizată și sinceră, presa județului Olt a asistat, în ziua de 7 octombrie a.c. la o conferință de presă, în sediul USR Olt, coordonată de Fănel Bădici, președintele județean al acestei formațiuni și primarul ales al comunei Izbiceni. Cea mai importantă chestiune, aflată pe ordinea de zi a acestei conferințe a fost, cum era și firesc, prezentarea listelor de candidați la Parlamentul României, candidați dintre care unii chiar au fost prezenți la fața locului. Iată listele și numele candidaților în ordinea stabilită de partid:
CAMERA DEPUTAȚILOR: Gălan Gigi – Președinte USR Corabia și consilier local, antreprenor, Iotu Elena – Președinte USR Slatina, antreprenor; Bobea Ion – Președinte USR Dăneasa și consilier local; profesor Cristina Dumitrache – membru în Biroul Local al USR Slatina; profesor Marius Niță – membru în Biroul Local al USR Slatina; antreprenor Zăvăleanu Mihai – consilier local, comuna Izbiceni; antreprenor Stoenică Gabriel – președinte USR Vădăstrița și consilier local; antreprenor Curelea Ionuț – președinte USR Izvoarele și consilier local, antreprenor.
SENAT: Pîrlogea Cătălin – consilier local comuna Traian; profesor Rece Emil – Președinte USR Caracal și consilier local; inginer Roșca Mariana – președinte USR Scornicești; inginer Bolboașă Alin – președinte USR Văleni și consilier local, antreprenor; Gabriel Voinea – consilier local, comuna Izbiceni, antreprenor; Gălan Gigi – președinte USR Corabia și consilier local, antreprenor…
Prezentăm în continuare fragmente din discursul liderului județean al USR, Fănel Bădici, dar și din cele ale unor candidați prezenți la conferință.
Fănel Bădici: „Este nevoie de o guvernare, într-o formulă de dreapta, cu USR, după ce Elena Lasconi va câștiga președinția!”
„Suntem astăzi, în 2024, într-o situație destul de similară cu cea din urmă cu câțiva ani, pe vremea lui Dragnea, când ne era din ce în ce mai frică de ce se poate întâmpla mâine. Și am văzut acum câteva zile că un grup de înțelepți, și mă refer la Curtea Constituțională, a invalidat un candidat. Acum nu sunt eu avocatul doamnei Șoșoacă și nici nu vreau să îi țin partea, în niciun fel, însă este un precedent foarte periculos pentru democrația din România. Și acest lucru trebuie spus și de noi aici și mai departe, de către cetățeni. Este foarte important ca România să rămână un stat democratic și viitorul nostru să fie unul predictibil. Trebuie să fim cât se poate de serioși și să lăsăm dreptul de alege așa cum a fost dintotdeauna către cetățeni.
Ne găsim într-un super an electoral. Am avut deja două rânduri de alegeri și vor mai fi. Însă, este cât se poate de real și o simțim și noi cu toții… Chiar dacă nu se vorbește despre asta, anume despre faptul că situația economică a României e tragică. Și spun asta pentru că deficitul este în aer. Și guvernanții vor să-l controleze. Avem cea mai mare inflație din Europa. Și avem de ales între situația de fapt și, eventual, la anul, cea cu creșteri de taxe… L-am auzit pe un europarlamentar, săptămâna trecută, spunând că, onor coaliția PSD-PNL ia în calcul creșterea taxei pe valoare adăugată la 25%. Ceea ce cred că vom simți cu toții. Și este ceva chiar de speriat pentru noi… Creșterile uriașe de taxe… Vom suferi de aceleași metehne, ca și până acum, din partea actuală a coaliției de guvernare… Așa cum vă propune USR, în programul de guvernare, și așa cum veți vedea în zilele care urmează, vom milita pentru reducerile de taxe. Mai departe, trebuie să eficientizăm foarte tare… Și să facem reforme cât se poate de profunde în aparatul de stat. Să desființăm acele eterne agenții care doar mănâncă bani… Trebuie să facem reforme așa cum s-au început, în câteva puncte și pe care le vor urma primarii noștri, așa cum voi face și eu, după ce îmi voi prelua mandatul. Trebuie să reducem aparatul de stat și să eficientizăm cheltuirea banului public. Asta e calea pe care v-o propunem noi astăzi și pe care v-o propune USR. Și, de aceea, vă spun că este nevoie de parlamentari altfel decât am avut până acum! (…) Este nevoie de o guvernare, într-o formulă de dreapta, cu USR, după ce Elena Lasconi va câștiga președinția!”
Elena Iotu: Viitorul nostru comun depinde de alegerile pe care le facem la finalul acestui an!
„Și vă mulțumesc și eu pentru prezență! Mai sunt trei săptămâni până la începutul campaniei electorale. Alegerile parlamentare și prezidențiale de la finalul acestui an reprezintă un moment important, nu doar pentru organizația USR Slatina, al cărei președinte sunt, ci pentru întreaga comunitate din județul nostru. Slatina și județul Olt au nevoie de oameni competenți în Parlamentul României, iar USR a dovedit de-a lungul timpului că este partidul care își dorește cu adevărat modernizarea României, făcând totodată o altfel de politică față de cea a partidelor vechi, care și-au pierdut identitatea prin comasări și alianțe. Scorul bun scos de USR pe Slatina ne încurajează. Slătinenii ne-au acordat încrederea și acest lucru ne obligă. Prin urmare, sarcina noastră este să ne asigurăm că fiecare vot va conta și că fiecare cetățean va avea ocazia să-și exprime opinia liber și corect, fără presiuni sau influențe nejustificate. O să facem o campanie decentă, o să le ascultăm oamenilor nevoile și propunerile, o să-i cunoască pe candidații propuși de noi pentru Camera Deputaților și Senat, și o să prezentăm programul electoral al Elenei Lasconi. Vom colabora îndeaproape cu autoritățile și instituțiile relevante, asigurându-ne că fiecare etapă a procesului electoral se desfășoară în conformitate cu legea și în interesul cetățenilor, iar USR Slatina va depune toate eforturile necesare în acest sens. Vă asigur că suntem pregătiți să gestionăm acest proces cu maximă seriozitate și responsabilitate. Așadar îi îndemn pe toți cetățenii județului nostru, dar mai ales pe cei din Slatina, să participe activ la alegeri, să se informeze și să voteze USR la Camera Deputaților și Senat, și Elena Lasconi la președinție. Viitorul nostru comun depinde de alegerile pe care le facem la finalul acestui an. Vă mulțumesc și vă aștept la vot”!
Gigi Gălan: Oamenii mi-au acordat încrederea și le mulțumesc încă o dată pe această cale!
„Mă numesc Gigi Gălan, sunt inginer de profesie, Sunt om de afaceri corăbian, get-beget. Cetățean onest și mândru de județul meu și de orașul meu. Când le-am cerut votul corăbielilor astă vară le-am promis că o să mă zbat pentru proiectele cu care am venit în fața lor. Oamenii mi-au acordat încrederea și le mulțumesc încă o dată pe această cale!”
Cătălin Ionuț Pârlogea: O să militez pentru desființarea inspectoratelor școlare!
„Mă numesc Cătălin Ionuț Pârlogea, am 38 de ani, sunt căsătorit și am doi copii. Sunt absolvent al Facultății de Matematică Informatică din cadrul Universității din Craiova. Posed un master în Matematici Aplicate. Sunt profesor de matematică la școala gimnazială Obârșia și îmi iubesc meseria. Mă onorează nominalizarea colegilor mei pentru a deschide lista candidaților la Senat Dar, sunt conștient că această candidatură mă obligă, dar mă și responsabilizează. Am intrat în USR în 2018, când partidul era încă în formare, își căuta un loc pe eșichierul politic, într-un județ în care conta doar PSD. Alături de colegii mei, vom face o campanie constructivă din care o să avem de câștigat și noi cât și cetățenii Dacă o să ajung senator, o să militez pentru reorganizarea sănătoasă a învățământului românesc!
Cu toții știm că învățământul românesc este subfinanțat. Învățământul românesc ar trebui finanțat mai mult decât este acum. O să militez pentru reorganizarea educației, pe principiile învățării într-un singur schimb, care să permită tuturor elevilor participarea la orele de studiu. Dimineața servirea unei mase calde și apoi activități opționale, în partea a doua zi. Degradarea învățământului românesc este evidentă, iar politicul are partea lui de vină. Politica în școală nu-și are rostul, decât ca materie, ca disciplină. O să militez pentru desființarea inspectoratelor școlare și voi pleda pentru organizarea de concursuri pentru directori școlari, precum și transformarea acestora în manageri!”.
Rece Emil: Avem politicieni care nu au nici o meserie de bază!
„Nu mai trebuie să avem politicieni doar pentru clanul și pentru familiile lor. Care să-și angajeze copii și toate neamurile, până la a șaptea spiță. La stat trebuie să fie profesioniști adevărați, onești, să țină cu oamenii, să fie pentru oameni. Nu atunci când nu mai primesc sinecuri, să-și trădeze electoratul și să-și schimbe barca. Știți cu toții de ce are nevoie o comună, un oraș, un județ, din punct de vedere material. Dar are nevoie, mai ales, de oameni, oameni care să țină cu oamenii.
Eu sunt la bază inginer, dar avem politicieni care nu au nici o meserie… Ce vreau să vă mai zic? Anul ăsta am fost ales consilier în Consiliul Local Caracal… Oamenii m-au ales pentru proiectul de oraș pe care eu l-am configurat în campanie. Mă bucur că sunt primul consilier USR în Caracal. Și, pe viitor, vreau ca filiala USR Caracal să dezvolte foarte mult… Și să mărim efectiv numărul membrilor acestui partid!”
A consemnat Dumitru Sîrghie
Felicitari, mult succes tuturor si USR!