AcasăActualitateEste o întâmplare că avem o anumită funcție și nu trebuie să...

Este o întâmplare că avem o anumită funcție și nu trebuie să uităm că suntem oameni – declară Mihai Ioana, primarul comunei Grădinari!

Așa cum am subliniat și cu altă ocazie, primarul comunei Grădinari, Mihai Ioana, este un om atașat nevoilor comunității sale, apărându-și „sărăcia și nevoile, și neamul” comunității sale, cu determinare, printr-o muncă susținută, prin empatie față de cei necăjiți, prin colaborarea cu oameni de ispravă, întru inițierea și ducerea la capăt a unor proiecte în interes general.

Recent, domnia-sa ne-a acordat, cu prietenie și sinceritate maxime, un flash-interviu, demn de luat în seamă.

D-le primar, ce noutăți administrative aveți?

Am primit, acum câteva zile, confirmarea că ni s-a aprobat un proiect, în valoare de 1 milion de euro. Este vorba despre Centrul Social „Sfinții Mihail și Gavril”. Centrul este construit și dotat, urmează contractarea acestui program. Este un proiect de suflet pentru mine, un proiect de care sunt mândru. Aici vom acorda asistență vârstnicilor și persoanelor aflate în situații de risc. În general, în situații de risc sunt persoanele în vârstă, care sunt abandonate de copii, de nepoți și sunt singure.

Vreau să vă spun că săptămâna trecută, în urma concursului, am angajat trei îngrijitoare la domiciliu. Ce fac aceste fete? Se deplasează la beneficiari și le fac focul celor asistați, le fac curățenie, le fac mâncare. Lucruri foarte necesare oamenilor singuri, care nu se pot deplasa. Le fac cumpărături, le cumpără medicamente, îi cumpără cele trebuincioase.

Centru Social „Sfinții Mihai și Gavril” înseamnă o locație care va avea o sală de consiliere, un cabinet medical, un psiholog, un medic și un asistent medical permanent.

De asemenea, vom avea o cameră cu mașini de spălat unde fetele care sunt angajate (bineînțeles vom avea și o mașină transport) se vor duce la cei care au nevoie, vor lua îmbrăcămintea, lenjeria pentru spălat. Vor veni cu ele la centru, un om se va ocupa de spălarea acestor obiecte de îmbrăcăminte, vor fi călcate și duse înapoi la beneficiar.

Zilele următoare vom semna contractul de finanțare și apoi se va face încadrarea celor care vor lucra la implementarea acestui program.  De asemenea, am solicitat un buget pentru îngrijitorii la domiciliu, care însemnă cinci persoane. Președintele Consiliului Județean Olt, d-l Marius Oprescu a fost foarte deschis, fiind încântat să ne sprijine și să ne faciliteze obținerea acestor fonduri.

Anul acesta a început cu lucruri bune. Pot să vă mai spun că am primit o scrisoare de la CNI în care ni se confirmă că suntem pe lista de sinteză, unde vor fi finanțate drumurile rămase neasfaltate în comuna Grădinari. Deci, vom avea asfalt în toată localitatea.

Am semnat contractul de introducere a gazelor, am făcut inclusiv licitația, pe care a câștigat-o Distrigaz Sud, iar acum a stagnat, pentru că, deocamdată, guvernul nu alocă bani pentru dezvoltarea localităților. Nu numai la noi, ci peste tot în țară…

D-le primar, care e secretul continuității dvs.?

Determinarea și dorința de a face bine comunității locale. Eu provin dintr-un mediu sărac. Eu știu ce însemnă nevoia. Și de aceea îmi doresc foarte mult ca toți semenii mei să aibă o stare de bine și ceea ce am eu să aibă și dumnealor. Armonia este foarte importantă.

Fac tot ce pot ca să-i ajut pe oameni. Pentru că, în primul rând, suntem oameni, d-le Sârghie. Și fiind oameni, trebuie să ne comportăm ca niște oameni. Este o întâmplare că avem o anumită funcție și nu trebuie să uităm că suntem oameni.

Dragoș Sîrghie

 

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments