Doctorul Andrei Iordache pare a avea câte ceva din substanța și personalitatea celor trei personaje din romanul CRAII DE CURTE VECHE, de Mateiu Caragiale. Poate întruchipa caracterul rafinat al lui Pașadia, golănismul de cartier al lui Gore Pirgu, dar și comportamentul boieros al lui Pantazi.
Există, în mintea și sufletul lui ceva neliniștitor, un sentiment zburdalnic, o sete de aventură și de neprevăzut, care nu se va opri, pentru că Andrei Iordache nu este, încă, la vârsta pocăinței. Pătimaș, întortocheat înlăuntrul firii, uneori chiar tenebros și greu de tradus, ca și Vâlcov, tovarășul său de fuior albastru, Pașadia-Gore-Pantazi de Olt rămâne omul experimentelor politice stânga-dreapta, urmate de sinecuri ajunse, adesea, până sus de tot, la înălțimile amețitoare guvernamentale.
Andrei este un pic socialist, atâta cât trebuie să-i aburească pe pesediști, ceva mai mult liberal, destul ca să-i ducă cu preșul zburător pe liberali, ultra european, pentru a fi la modă, dar și naționalist îndeajuns, ca să fie aplaudat de masele largi populare. El se scaldă într-un multiculturalism politic și ideologic, care-i face bine la ten și-i menține trează bărbăția, încât, până la vârsta de puțin peste 40 de primăveri, încă nu s-a hotărât unde să rămână, considerând că nu e un copac, nevoit să stea tot timpul înfipt cu rădăcinile în același pământ.
Traseist, dar statornic în felul său de a fi, iubitor de șampanie de la mama ei, franțuzească, un socialist de caviar, cum se spune, dar și un veșnic liberal îndrăgostit de istoria și azurul „patriei noastre bune, populare și române”, cum ar zice Paul Goma, degustător de vițel chateaubriand, cu ierburi și arome orientale, cu miros de Sakuntala, carevasăzică, cu gusturile sale subțiri, dar și cu deșertăciunile-i mărunte și idealurile sale mărețe, Andrei Iordache rămâne veșnic în calculele celor două partide surori, PNL-PSD, gata oricând să le dea o mână de ajutor, de la dreapta la stânga și vițăvercea, stimabililor…
Pun pariu că onor Cartonașul roșu, arătat acum de PSD Olt lui Andrei, din cauză de excese vâlcoviene, este, în fapt, premiza unei noi promovări, în cazul în care partidul Vioricăi nu se va duce… puștii de suflet.
Cu siguranță, Andrei ar fi fost repudiat, până acum, și de partide, și de presă, și de oamenii din jurul său, însă nu s-a întâmplat nimic, pentru că el are ceva uman în el, care-i transcede și traseismului lui politic, și aventuroaselor sale ieșiri din decor, și păcatelor sale multicolore. Are un cult al prieteșugului, care te oprește subit să-l trimiți la origini. E citit și strălucitor ca Pașadia, vagabond, rișcar și prestidigitator ca Pirgu, boier visător și generos ca Pantazi…
Un peregrin care, adesea, se închină frumosului, femeii și poeziei, plimbându-se grațios între PNL și PSD și arătându-le, amândurora, din când în când, cătușele, cărora le-a simțit și el o dată frigul metalic.
Oameni buni, Andrei Iordache este un personaj de-o vitalitate când compromisă, când încântătoare, un politician care le cere celor din jurul său să se reformeze în gândire, în tot și-n toate, el menținându-și privilegiul ceresc de a rămâne același. Hălăi-șa!
Dumitru Sârghie
