Ați obținut o victorie considerată istorică pentru PNL, în Slatina. Ce înseamnă acest rezultat pentru dumneavoastră și pentru viitorul liberalilor din Olt?
De la Al Doilea Război Mondial, Slatina nu a mai avut primar și administrație liberală. Din acest punct de vedere, este o victorie istorică. Victoria este cu atât mai mare, cu cât nu ne-am luptat, în Slatina, cu un contracandidat, ci cu un sistem corupt și viciat, pe care am reușit să îl înfrângem, în ciuda tuturor așteptărilor.
Victoria aceasta îmi doresc să fie fundația construcției unui liberalism de neclintit, în județul Olt. Un liberalism care să elibereze, modernizeze și construiască întâi Slatina și, apoi, județul Olt.
Având în vedere că nu aveți un consiliu majoritar, care sunt primele măsuri pe care doriți să le adoptați și cum intenționați să colaborați cu ceilalți consilieri, pentru a le trece?
Slatina este prioritatea mea și „opoziția” – orice ar însemna asta – ar trebui să înțeleagă că nu cu mine se luptă, ci cu slătinenii, care așteaptă ca primarul și Consiliul Local să fie în slujba lor și să muncească pentru ei. De fiecare dată când voi avea nevoie, mă voi întoarce la ei, la oameni. Am constatat, în campanie, că oamenii ascultă și înțeleg. Ei vor fi principalul meu aliat, drept care voi veni, în fața consiliului, cu Slatina și le voi cere votul, nu pentru mine, ci pentru Slatina. Sper ca toți consilierii să înțeleagă acest lucru iar cei care sunt predispuși vânzării să fie marginalizați și să devină irelevanți.
Există discuții despre o potențială colaborare cu consilierii AUR. Care este poziția dumneavoastră cu privire la o astfel de alianță și cum ar putea influența aceasta viitoarele decizii administrative?
Slatina a decis: primar liberal, dar un consiliu minoritar. Voința slătinenilor trebuie respectată, indiferent ce înseamnă acest lucru. Eu sunt deschis unei colaborări cu AUR, pentru majoritate în Consiliul Local. Le ofer, public, un parteneriat, pentru construcția Slatinei. Decizia e la ei, dacă vor patru ani de opoziție sau patru ani de construcție. Desigur, prețul pe care îl vom plăti toți va fi la următoarele alegeri, când le vom cere, din nou, votul slătinenilor.
În timpul campaniei, discursurile dintre PNL și PSD au fost destul de dure. Cum vedeți colaborarea cu PSD, la nivel local, și cum veți gestiona eventualele divergențe pentru binele orașului?
PSD trebuie să înțeleagă că oamenii au decis ca administrația să fie liberală, la fel cum și eu înțeleg că 70 de oameni în plus au votat 10 oameni în Consiliul Local de la PSD, cu unul mai mult decât colegii mei consilieri. Dacă oamenii așa au votat, înseamnă că m-au mandatat pe mine să construiesc și i-au responsabilizat pe consilierii locali PSD să susțină Slatina. Proiectele de construcție nu sunt ale PNL sau PSD, sunt ale Slatinei și am așteptarea să fie votate, în unanimitate.
Ați câștigat susținerea cetățenilor, prin promisiuni generoase de reformă administrativă. Care sunt principalele domenii pe care intenționați să le reformați și în ce măsură veți reuși să respectați aceste promisiuni, în contextul actual?
Timp de opt ani, slătinenii nu au avut cu cine să vorbească, în primărie, și, la un moment dat, au renunțat să mai ceară administrației să își facă treaba sau să mai aibă așteptări. Au rămas resemnați în fața unei găști care acaparase Slatina și pe care au trimis-o acasă, cu sete. Ca o picanterie, am reușit să scot mai mulți oameni la vot decât Darius Vâlcov, în primul tur, în 2004, și am obținut mai multe voturi decât el, în primul tur în 2004. Folosesc acest exemplu, pentru că și atunci, ca acum, oamenii au votat, cu sete, împotriva PSD. Am spus, într-un cerc restrâns și cred că s-a auzit și la PSD, așa că spun acum, public, să nu mai infiltreze spioni în grupurile mele: sunt dispus să muncesc următorii patru ani și 24 de ore pe zi, pentru a-mi respecta promisiunile față de slătineni și pentru a câștiga al doilea mandat.
Fiind un personaj cheie în echipa liberală din Olt și un apropiat al liderului Nicolae Ciucă, ce rol veți juca, în campania prezidențială și parlamentară a PNL?
Îi rog pe slătinenii care m-au creditat cu votul lor să mă crediteze, cu aceeași încredere și la prezidențiale și la parlamentare. Nicolae Ciucă este cel care mi-a ținut spatele, atunci când pesediștii au încercat jocuri perfide, pentru a mă demite, ba din prefect, ba din candidat. Are încredere foarte mare în mine și am o relație apropiată cu dumnealui. Pentru Slatina, ar fi un câștig uriaș ca Președintele României să fie prieten al orașului la acest nivel. Din acest punct de vedere, mă voi transforma în ambasador, în Slatina, al viitorului Președinte al României, Nicolae Ciucă.
Cum răspundeți criticilor care ar putea spune că o colaborare cu AUR ar compromite valorile liberale sau ar fi un semn de slăbiciune, în fața extremismului politic?
Eu fac parteneriat cu oamenii și nu cu doctrinele! Am făcut administrație și politică, atât la nivel național, cât și local. Dacă la nivel național, vorbim mai mult despre doctrine și valori de partid, la nivel local, vorbim mai mult despre administrație la firul ierbii și despre proiecte concrete de construcție pentru oraș. Sunt oameni, în actualul Consiliu Local, cu care nu aș face niciodată alianță – indiferent de partid și sunt oameni, chiar de la PSD cu care aș face. Ca să și zâmbim, unul dintre punctele de atac împotriva mea a fost că am avut o trecere scurtă la fostul PSD, în urmă cu 22 de ani. Ei bine, poate exista și posibilitatea ca, oameni buni din actualul PSD, să găsească calea (de) dreapta și să vină alături de mine, într-o construcție solidă. Îi voi primi și în partid și în administrație pe acești oameni buni.
Ce viziune aveți pentru Slatina, în următorii patru ani, și cum veți măsura succesul mandatului dumneavoastră, la final?
Măsura succesului va fi simplă: câștigarea celui de-al doilea mandat, cu cel puțin 70%. Altfel, Slatina va fi un oraș strălucitor, în care oamenii să se simtă în siguranță, un oraș în care, pe de o parte, vom repara ruinele administrative lăsate de o administrație profund coruptă și incompetentă și vom construi un oraș care să renască, într-o comunitate puternică, bineînțeles, care nu lasă pe nimeni în urmă.
Cum intenționați să atrageți investiții și să stimulați dezvoltarea economică a orașului, mai ales în contextul competiției regionale și naționale pentru resurse?
Slatina este deja atractivă pentru investitori. O administrație în slujba oamenilor și a antreprenorilor va fi, de la sine, în mod natural atractivă. E nevoie să dovedim flexibilitate, în relația cu investitorii și să înțelegem nevoile pe care le au și să venim în întâmpinarea lor.
Ce mesaj aveți pentru cetățenii din Slatina, care au așteptări mari de la acest nou mandat, și cum veți menține legătura directă cu nevoile lor?
Îi rog să mă crediteze, în continuare, cu aceeași încredere și puțină răbdare. Să mă judece și evalueze, la finalul mandatului, pentru că nevoile sunt multe, toate sunt urgente și vor fi făcute, pe rând.
A consemnat Dumitru Sîrghie
Interesante, frumoase si ,,gustoase,, gandurile si promisiunile noului primar ales al mun. Slatina.
Prieten la catarama cu dl Ciuca, presedintele PNL, proaspatul ,,uns al natiunii oltene din mun. Slatina,, vrea sa darame tot piedestalul construit de predecesorii sai PSD_isti, ca si cand aici, in ultimii 35 de ani, nimic nu s-a intamplat!
Ba s-a intamplat ,,noule vataf,,! Au fost si lucruri bune facute de PSD-ciuma rosie (citez un presedinte de tara inca in functie) de-a lungul ultimilor opt ani de zile dar domnia ta, stand pe la Bucuresti, nu prea ai avut timp si ochi sa le vezi! Ai venit ,,fortat,, in mun. Slatina, ai fost ajutat ,, pe furis,, de multi ,,necunoscuti,,(prietenii stiu de ce ) si acum,,hei-rup, cad stanci de fier,, pe viitorul politic liberal al mun. Slatina!
Ambitii mari in perspectiva lipsei de majoritate in consiliul local dar , mai ales, lipsa de calitate a multor consilieri locali…DEMISIONARI! Cu cine vei face treaba, dle primar? Ca PSD-istii, harsiti de vechimea in munca(politica) dar, mai ales, de jignirile permanente pe care le aduci la adresa lor, te vor,, lovi,, permanent! Si asta in detrimentul cetateanului, pe care trebuie sa-l slujiti TOTI politicienii alesi ai mun. Slatina!
Nu mai sunteti factor de stabilitate si in mun. Slatina struto-camila PSD-PNL?
Daca se va intampla ca dl Ciuca sa nu intre in turul al doilea al alegeilor prezidentiale, cred ca trebuie sa-ti pregatesti retragerea…..rusinoasa dar sanatoasa! Riscurile vor fi deosebit de mari…
Sau capitularea in fata unui PSD Olt puternic, tacut dar ferm……acesta se numeste Oprescu Marius, dusmanul declarat dar , inca , nespus public, al domniei tale!
Sau jucati amandoi cacialmaua care se deruleaza zilnic si la Bucuresti?
Vom muri si vom vedea, dle Sirghie…Stima si respect!