Reabilitarea Esplanadei din Slatina intră în linie dreaptă. A fost semnat contractul pentru reabilitarea acesteia, valoarea proiectului fiind de 9,5 milioane lei, fără TVA.
„S-a terminat licitația și am semnat contractul de lucrări. Valoarea contractului, proiectare și execuție lucrări, este de 9,5 milioane lei, fără TVA. Termenul de execuție este de 20 de luni, din care 3 pentru proiectare. Vor fi făcute lucrări de pregătire a terenului, de amenajare a spațiului public pietonal: pavaje și borduri. Vor fi lucrări de amplasare mobilier urban, plantare de specii ornamentale în jardiniere și zone verzi, lucrări de gazonare, plantare arbori și arbuști, realizarea unui sistem de irigații automat, instalație de degivrare, rampă pentru persoanele cu dizabilități și reabilitarea toaletei”, a declarat Emil Moț.
Parcul o să fie integrat cu zona de promenadă a esplanadei. Acum, toată priveliștea este obstrucționată. Parcul va fi integrat în esplanadă, având o coborâre lină.
„Nu o să mai fie scări, astea au fost și cererile de la oameni. Câștigăm la spații verzi, pentru că acea gradenă se va dărâma și acolo vor fi spații verzi în trepte. Eu sper ca undeva la vară, în 2020, să terminăm esplanada”, a mai spus Emil Moț.
Ionuț DUMITRESCU