Nu știm alții cum sunt, dar noi – cei din LINIA ÎNTÂI – salutăm eventuala candidatură a lui Andrei Iordache la Primăria Slatina, din partea PSD Olt. Prezența lui Andrei într-o competiție electorală ar anima viața politică slătineană, încremenită în proiect, și ar putea să mobilizeze și dreapta politică liberală, care se poartă prea civilizat cu PSD, neuitând, parcă, faptul că au fost – cândva – aliați de nădejde.
Spunem acest lucru, pentru că – înainte de a fi manager la Spitalul Județean de Urgență Slatina – Andrei Iordache este un politician uns cu toate alifiile, format chiar la școala politică liberală. Știe, pe de rost, fisurile morale ale foștilor săi camarazi liberali și – mai ales – are proprietatea cuvintelor, fiind capabil de discursuri politice nu foarte ușor de contracarat.
În cazul în care PSD Olt chiar îl va desemna pe Iordache drept candidat la fotoliul municipal, atât PNL, cât și UNPR, care au – de asemenea – candidați demni de luat în seamă, trebuie să-și refacă strategiile electorale și să-și îndrepte arsenalul luptei electorale împotriva acestuia și, mai ales, împotriva PSD, care nu se va da bătut așa ușor cum cred unii.
Ultimele alegeri municipale din PSD, orchestrate cu abilitate de Marius Oprescu (cel care a făcut un strategic pas în lateral) ne-au demonstrat că PSD este un partid încă puternic, disciplinat, aproape militarizat, cu structuri în Slatina și în teritoriu greu de dislocat.
Așa că (repetăm!), o eventuală candidatură a lui Andrei Iordache (un politician abil, pragmatic, cu un verb necruțător) ar reaprinde gustul victoriilor strălucitoare pe care PSD le-a repurtat de-a lungul timpului și ar declanșa o bătălie electorală cum n-a mai fost demult pe aceste meleaguri…
Rămâne de văzut dacă liderii PSD Olt, Paul Stănescu și Marius Oprescu, vor face calculele necesare și raționale, pentru a desemna un candidat ca Andrei Iordache, un politician pur-sânge. Cel care știe să se bată… Politic, desigur!
LINIA ÎNTÂI
Iordache este singurul candidat la Primarie care se pricepe la administratie.