Cadrele medicale din Secția Chirurgie a Spitalului Județean de Urgență Slatina au participat, astăzi, la un exercițiu tactic desfășurat împreună cu pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Matei Basarab” al județului Olt.
Acțiunea a avut ca principal obiectiv verificarea modului în personalul medical intervine în cazul producerii unui incendiu în unitatea sanitară. În cadrul exercițiului au fost urmărite procedurile privind evacuarea pacienților, rapiditatea intervenției și respectarea etapelor stabilite pentru astfel de situații.
Totodată, exercițiul a urmărit evaluarea nivelului de pregătire a cadrelor medicale pentru intervenția în situații de urgență și modul de colaborare cu echipajele de pompieri.
Managerul Spitalului Județean de Urgență Slatina, Cosmin Floreanu, a subliniat importanța unor astfel de exerciții pentru siguranța celor aflați în unitatea medicală:
„Siguranța pacienților, a aparținătorilor și a cadrelor medicale reprezintă o prioritate pentru Spitalul Județean de Urgență Slatina. Exercițiile de acest tip ne ajută să verificăm procedurile existente, timpul de reacție și modul în care personalul medical colaborează cu pompierii. Într-o situație reală, fiecare secundă și fiecare procedură respectată pot conta.”
Reprezentanții SJU Slatina precizează că pregătirea personalului și verificarea periodică a modului de acțiune în situații de urgență sunt componente importante pentru asigurarea unui climat de siguranță în spital.
Dragoș Sîrghie


