Vineri, 1 martie 2024, ora 14:00, Muzeul Județean Olt invită iubitorii de artă să viziteze expoziția personală „…Mereu peisajul…” a artistului plastic Eugen Dumitru, aflată pe simezele Galeriei „Artis“ din Slatina.
Născut la 24 aprilie 1960, în comuna Stefan cel Mare, județul Olt, autorul a absolvit cursurile Școlii Populare de Artă din Craiova (promoția 1984), unde i-a avut profesori pe Victor Pârlac și Liviu Gheorghe.
„Pictura a intrat în viața lui Eugen Dumitru prin joc. Ca oricărui copil, i-a plăcut să deseneze. «Îmi aduc aminte că eram la grădiniță, când am pictat o vază cu flori și am fost lăudat. Nu prea înțelegeam de ce. Vaza mi se părea că seamănă cu o sticlă de la lampă», povestește pictorul.
În comuna natală, Stefan cel Mare, a avut un vecin, care a și studiat arta mai târziu, la care a găsit cărți despre istoria artei și albume. A avut expoziții personale, la Craiova, Târgu Jiu, Calafat, Slatina (octombrie 2022), Port Cetate, Dâmbovicioara și Constantă.
Prima sa expoziție personală a avut loc la Galeria craioveană Vollard. Lucrările sale sunt, în majoritate, peisaje, naturi statice și reproduceri pe pânză a unora dintre ele mai frumoase imobile pe care încă le mai are Cetatea Banilor. Tablourile, inundate în verde de diferite nuanțe, vorbesc, parcă, de felul omului care le-a creat”, a declarat Gheorghe Smarandache, managerul Muzeului Județean Olt.
Dragoș Sîrghie