D-le deputat, ultimele evenimente politice petrecute în România nu sunt tocmai măgulitoare la adresa UNPR. Odată cu îndepărtarea lui Gabriel Oprea din Guvernul României, partidul dvs. înregistrează recul după recul. Cum simțiți dvs. acest fenomen?
Aș preciza, de la început, că nu Vicepremierul Gabriel Oprea, ci întregul Guvern și-a prezentat demisia după tragedia de la Colectiv, iar în perioada următoare toate partidele politice din România au înregistrat acest recul despre care vorbiți.
Ca și alte partide, și UNPR își pregătește, cu mare atenție, anul electoral 2016, pentru a reconfirma încrederea electoratului și a prezenta oferte concrete de candidați, atât la alegerile locale, cât și la cele generale. Simt multă încredere din partea celor peste 500,000 membri pe care îi are astăzi partidul în țară și care se pregătesc pentru alegerile din iunie.
Poporul român, în calitatea lui de conștiință critică, observă o anumită incoerență la UNPR. Anume că acest partid sprijină guvernul tehnocrat, este de acord cu președintele Iohannis și iubește, în același timp, până la lacrimi, și PSD. Ori, poporul zice: „Aiasta nu se poate, sire” (ca să-l parafrazăm pe Lascăr Catargiu). Nu poți să fii și cu crucea și cu steaua, în același timp. Dvs. ce ziceți?
Finalul anului 2015 a adus, în premieră în România, un guvern tehnocrat într-un moment dificil. Vocea străzii a solicitat o schimbare la nivelul guvernului, iar faptul că UNPR a răspuns acestui apel și a fost primul partid care a susținut propunerea Președintelui Iohannis arată o maturitate politică a unui partid tânăr.
Mai mult, suntem într-o alianță de centru-stânga până în anul 2020 cu PSD, alianță pe care o susținem în continuare, rămânând deschiși oricărui proiect de interes național.
Formula actuală de executiv este ceea ce dorește poporul astăzi. Iar alegerea actualului Premier, Dacian Cioloș, pe care îl cunosc personal de aproape 20 de ani, este foarte inspirată.
Având în vedere prestigiul dvs. politic și profesional, precum și eticheta de „politician incoruptibil”, nu v-a trecut prin cap ideea că puteți fi președintele național al UNPR?
Nu!
Se vorbește tot mai intens că Traian Băsescu (șeful Mișcării Populare) v-a anexa UNPR. V-ar surâde ideea? Mai ales că dvs. ați fost consilierul marinarului pe probleme de agricultură.
UNPR nu este un partid ce poate fi anexat. Astăzi este al treilea partid după numărul de membri și numărul de parlamentari. Putem anexa, în continuare, orice partid, evident mai mic, așa cum am absorbit recent PPDD-ul. Activitatea mea din 2012-2013 de pe lângă Administrația Prezidențială a fost încheiata cu succes, odată cu prezentarea unui amplu raport privind prezentul și viitorul agriculturii romanești.
Am colaborat bine cu d-l Președinte Traian Băsescu, preluând, de altfel, această Comisie Prezidențială de la actualul Premier – d-l Dacian Cioloș, ce fusese numit Comisar European pentru Agricultură.
Vrem un răspuns concret: UNPR merge la alegeri în alianță cu cineva sau se va baza pe propriile-i forțe?
Suntem în discuții cu partenerii noștri de alianță din ultimii patru ani – PSD, pentru a continua și, în acest an, buna colaborare de până acum. Un răspuns concret nu poate fi dat în timpul acestor negocieri.
Indiferent de rezultatul negocierilor, partidul nostru are ambele variante câștigătoare: singuri în alegerile locale, așa cum am fost la alegerile locale din 2012 sau în alianță cu PSD-ul, așa cum am fost în ultimele trei rânduri de alegeri generale – 2012, europarlamentare – 2014 și Prezidențiale – 2014.
Primarilor rurali din Olt le este dor de dvs. N-aveți de gând să vă întoarceți, ca parlamentar, acolo unde ați fost foarte prețuit?
Îmi este și mie dor de Olt – atât de primari, cât și de toți locuitorii acestui județ. Am câștigat de două ori încrederea lor pentru a-i reprezenta în Parlament și sunt mândru de felul în care am făcut-o și de ceea ce am realizat pentru oamenii din Olt: locuri de muncă, proiecte de infrastructură, fonduri europene și fonduri guvernamentale atrase.
M-aș întoarce oricând, în primul rând, între prieteni. În Olt, am învățat că politica este frumoasă și se poate face cu pasiune și cu fair-play. Încă mai am de învățat, iar unul din profesorii mei rămâne senatorul Toma, de la care cred ca au învățat politică aproape toți actualii aleși din Olt.
Vă cunosc destul de bine concepțiile politice și acuratețea cu care le prezentați publicului. Sunteți, s-ar părea, un liberal prin definiție. Nu vă bate gândul să mergeți la echipa PNL, cea care a dat președintele României?
Cunoașteți desigur că, înainte de a fi politician, am fost mulți ani fermier, am lucrat câmpul, am crescut vaci, am prelucrat lapte. Chiar dacă asta înseamnă că am fost antreprenor (și care sunt uzual simpatizanți ai politicilor de dreapta), eu rămân la părerea că agricultura are nevoie întotdeauna de un sprijin al statului cât mai amplu. Acesta nu poate veni decât din taxe și impozite, atât din România, cât și de la contribuabilii europeni.
Fără o politică de stânga ce echilibrează reîmpărțirea acestor taxe către agricultori, către pensionari sau șomeri, România nu poate asigura un echilibru social decent. Dacă eram o țară cu 50,000 fermieri și nu cu peste 3,000,000 poate ca aș fi considerat activitatea din agricultură o alternativă la servicii sau industrie.
Sunteți, am înțeles, șeful de campanie, la nivel național, al UNPR. Ce i-ați răspunde unui ziarist „obraznic” care, într-o conferință de presă, vă pune pe masă dovezi privind plagiatul tezei de doctorat a unui coleg apropiat de-al dvs.?
Nu cred că am competența sau calitatea unei expertize asupra unei lucrări de doctorat plagiate. Există în România instituții abilitate să o facă. Ca șef de campanie pentru alegerile locale, am cu totul alte atribuții.
Sunt onorat de încrederea pe care partidul mi-a oferit-o pentru această campanie și îmi voi aduce contribuția să obținem un scor cât mai bun la următoarele alegeri, indiferent de modul în care se va candida, cu sau fără parteneri.
De ce la Olt, de la înființarea lui și până în prezent, UNPR nu prinde rădăcini?
Ultimul test electoral pentru UNPR în Olt a fost cel din 2012. Atunci partidul a obținut al doilea rezultat din județ. Pe locul următor a fost PPDD, partid care a fuzionat recent cu noi. În aceste condiții, nu cred că se poate spune ca UNPR-ul nu prinde rădăcini.
Avem astăzi în Parlamentul României patru parlamentari remarcabili ai județului Olt. În Guvern sunt în continuare câțiva reprezentanți la nivel de Secretar de Stat cu care ne mândrim și care au fost propuși de UNPR Olt. Avem organizații de partid în întregul județ cu membri foarte activi și foarte prezenți.
Concret, ce mai are de spus UNPR românilor?
Întrebați orice militar din România despre noi și veți fi surprins de gândurile bune. Sau pensionarii sau agricultorii…
De asemenea, cifrele economice din ultimii 3-4 ani se datorează, în egala măsură, și partidului nostru care a contribuit nu doar la o stabilitate politică dar și cu proiecte concrete în cadrul guvernării Ponta.
În mandatul meu de deputat, în Olt, am avut majoritatea realizărilor cu sprijinul partidului, chiar dacă primarii reprezentau alte partide.
Investiții precum cea din Deveselu au fost pornite și realizate când Ministrul Apărării era d-l Oprea.
Suntem un partid de centru-stânga, poate nu cel mai mare, dar cu siguranță un partid respectat pentru seriozitate și corectitudine. Avem un număr mare de membri și de simpatizanți.
Poate că sintagma Interes Național mai generează zâmbete, dar în vremurile în care trăim, când există schimbări profunde pe hartă, chiar în vecinătatea noastră, sunt convins că generează mult mai multă încredere și speranță.
Dumitru Sârghie