AcasăActualitateFavoriții „Brebenași” de la Școala Gimnazială Brebeni  la televiziunea „Favorit”!

Favoriții „Brebenași” de la Școala Gimnazială Brebeni  la televiziunea „Favorit”!

Spre sfârșitul lunii trecute (28 septembrie 2022), elevi ai Școlii Gimnaziale Brebeni, care fac parte din Ansamblul folcloric „Brebenașii”, au fost invitați, am spune de onoare, pentru că prezența lor a fost onorantă, în adevăratul sens al cuvântului, pe platourile de filmare ale postului de televiziune „Favorit”, în cadrul emisiunii „Ceasuri de folclor”.

Grupul folcloric a prezentat un frumos colaj de dansuri populare și, de asemenea, a însoțit coregrafic cântecele interpretate de artiștii prezenți la această emisiune. Echipa de dansuri populare a Școlii Gimnaziale Brebeni a fost compusă din 18  elevi, dintre care opt elevi  absolvenți: IFRIM ALEXANDRU-NICOLAS (cl. a II-a), ALBU DARIA-MARIA-COSMINA (cl. a III-a), PURNICHI SARA ALESIA (cl. a III-a), POPA VIOLETA-ANDREEA (cl. a IV-a), SPÎNU ANA-MARIA (cl. a IV-a), BĂLTEANU CORNEL-ALEXANDRU (cl. a VI-a), DRAGONU NICOLAE-CORNEL (cl. a VI-a), GHEORGHE FLORINA-GEORGIANA (cl. a VI-a), PETCU CRISTIAN-MARIN, LIȚĂ ANDREEA-GABRIELA (cl. a VIII-a), CĂRUNTU CRISTINA (cl. a IX-a), NEAGA MARIAN-ALIN (cl. a IX-a), NEDELEA BIANCA-NICOLETA (cl. a IX-a), NICOLA RALUCA-FLORENTINA (cl. a IX-a), SCARLAT CONSTANTIN – ION (cl. a IX-a), SCARLAT IONUȚ-ANDREI (cl. a IX-a), MĂRGĂRIT DANIELA –NICOLETA (cl. a IX-a) și GHERGHINA IONELA GEORGIANA (cl. a XII-a).

Ceea ce trebuie să subliniem este faptul că, din grupul de elevi, participant la acest regal de frumusețe și tinerețe, au făcut parte actuali și foști elevi ai școlii. O fericită alăturare de generații  și, de ce nu, de influențe. Elevii  liceeni, care au completat într-un mod elegant ,,buchetul de flori populare” de la Brebeni prezent la această emisiune,  nu au uitat, așa cum, câteodată, prea repede se uită, locul unde s-a pus ceva la temelia formării lor, chiar dacă acest loc se numește „mediul rural”.

Prin elevii Școlii Gimnaziale Brebeni, dansurile populare au devenit un fenomen la nivel local și, de ce nu, național, și datorită interesului și colaborării unor oameni conștienți de importanța implicării copiilor într-un act de cultură major: perpetuarea tradițiilor noastre. Un rol important, în acest fenomen, îl are însuși primarul comunei, d-l Marian Ivan.

A fost, această participare, o chemare la vatră a tinerei generații și cel care reușește, cu acribie și talent, susținut de autoritățile locale, să insufle elevilor Școlii Brebeni dragostea de folclorul românesc, este maestrul Alexandru Rizea, un adevărat „menestrel” al timpurilor noastre întru neuitarea dansurilor tradiționale.

Mulțumiri televiziunii Favorit, pentru grija și respectul față de oaspeți, pentru bucuria primirii, în acea zi minunată!

Linia Întâi

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments