Despre Felicia Man, actualul și viitorul inspector-general al IȘJ Olt (și asta, cel puțin atâta timp cât va mai rezista acest guvern), vă vorbesc astăzi de pe poziția unui ziarist aflat, mai tot timpul, pe contrasens cu domnia-sa.
Și, totuși, lăsând la o parte păcatele ei politice și poate excesele cu care – uneori – face politica PSD, doamna Felicia Man este, mai întâi, un profesor în toată puterea cuvântului.
Domnia-sa nu a făcut studii la repezeală, după 1989, ca să fie promovată politic, în virtutea serviciilor aduse PDSR-PSD și a unei diplome făcute la distanță de carte, așa cum s-a mai întâmplat cu anumite dame, ridicate la rangul de „general”, doar pe criterii strict politice și de gură mare.
Felicia Man are o pregătire temeinică și o experiență administrativă care nu-i pot fi puse la îndoială. Toate aceste calități sunt dublate de o cultură generală solidă și, mai ales, de un orizont intelectual larg, care nu s-a oprit și nu se va opri niciodată doar la îngustimea unor concepte politice sterile, chiar dacă acestea vin din partea PSD, partid pe care-l deservește domnia-sa, uneori – v-am mai spus – cu prea multă patimă… Dar nu cu o patimă mai mare decât cea cu care omologii săi, de altă culoare politică, și-au servit, la rându-le, partidele și, mai ales, clientela politică.
N-ai să vezi, stimate cititor, în mandatul Feliciei Man, mahalagismul portocaliu, pe care-l vedeai altădată în IȘJ Olt. N-ai să-i vezi pe adevărații pesediști venind la Felicia Man pentru a-și promova anumite secături școlite până la genunchiul broaștei, așa cum se practica în epoca PDL et compania. N-ai să vezi sfidarea și bătaia de joc din acele vremuri, deși poate că – discret – pe undeva anumite favoritisme se mai fac și astăzi.
Cu toate acestea, zilele trecute, doamnei Felicia Man i-a trecut un glonte pe la ureche. Ea a fost supusă, din partea unor pedeliști, metamorfozați în pesediști, unor atacuri fără precedent. Cu scopul de a fi înlăturată de la conducerea IȘJ Olt și de a i se interzice participarea la concursul pentru titularizarea în această importantă demnitate. Și asta, fiindcă foștii politruci portocalii, care-au lansat aceste atacuri sub centură doreau să-și promoveze clientul lor politic de altădată.
Faptul că minoritatea pedelistă infiltrată în PSD Olt n-a reușit acest plan mișelesc ne induce ideea că pesediștii veritabili s-au trezit din somn și au început să fie solidari cu oamenii care alcătuiesc infrastructura acestui partid, din care face parte și Felicia Man, partid puternic până să fie cotropit de pedeliști.
E necesar ca domnul Paul Stănescu, președintele PSD Olt, s-o apere în aceeași măsură, și pe Cornelia Smarandache, viceprimarul orașului Balș, care, la rându-i, este vânată de foștii pedeliști nesățioși, ce și-au dobândit, de curând, carnete roșii. Fiindcă, d-le Stănescu, una dintre virtuțile social-democrației este SOLIDARITATEA!
Dumitru Sârghie
kk