Săptămâna trecută, în cadrul campaniei „Bucuria de a dărui”, Organizația Femeilor Liberale Olt a adus zâmbetul pe chipul unor familii nevoiașe din Slatina, Osica de Sus (Greci), Colonești și Slătioara.
În spiritul sărbătorilor de iarnă, când trebuie să fim mai buni, mai darnici cu cel de lângă noi, Ramona Oncescu, Olimpia Medaru, copreședinți ai OFL Olt și Laura Akbaș – copreședinte OFL Slatina, împreună cu o parte dintre colegele liberale și cu Marius Bălașa – candidat PNL la funcția de primar al Slatinei, au oferit daruri unor familii greu încercate de soartă, familii care trăiesc la limita subzistenței, familii care cu greu își pot asigura masa de zi cu zi.
Cu toții s-au bucurat pentru pachetul primit, mulțumind, de asemenea, pentru faptul că cineva s-a gândit la ei și au ales să le ofere câteva daruri, în prag de sărbători.
Văzând cât de grea este viața pentru foarte mulți locuitori ai județului nostru, Organizația de Femei Liberale Olt va continua să caute soluții pentru ca aceștia să-și ducă traiul mai ușor. Totodată, OFL Olt îi îndeamnă pe cei cu suflet mare să dea din puținul lor celor nevoiași.
Ionuț DUMITRESCU
Ramona Oncescu, verisoara amantei lui Valcov (fosta(, infiltrata in toate institutiile publice de unde suge la greu bani publici, s-a gandit sa faca daruri! Asta nu-si plateste nici angajatii care apar la itm cu contract de colaborare de 2 ore pe zi, chiar daca muncesc cate 10 ore. Angajatii ei nu au platite asigurari de sanatate, somaj, iar salariul primit este sub salariul minim pe economie. O mega escroaca prinsa de spiritul Craciunului! O sa plateasca in viata, dupa cum isi bate joc de oameni. Pozeaza in bunul samaritean, dar de fapt este o femeie fara suflet!