Încep acest editorial prin a aduce un elogiu județului Teleorman. Deliormanul (Pădurea nebună) a dat omenirii personalități de excepție, precum Victor G. Antonescu, Anghel Demetriescu, Gherase Dendrino, Alexandru Depărățeanu, Constantin Dinculescu, Constantin Noica, Miron Radu Paraschivescu, Dimitrie Stelaru, Ion D. Ștefănescu, Marin Preda, Mircea Scarlat ș.a.
Destinul, însă, i-a făcut acestui ținut mirific și o mare nedreptate, atunci când, din placenta și viscerele comunismului, în vocația pitică a vremurilor, într-o localitate cu nume predestinat, Gratia, a apărut pe lume Liviu Dragnea. După el, ca-ntr-o coincidență de destine și din cauza unor nașteri greșite, ca niște larve sub cer, au apărut Viorica Dăncilă și Carmen Dan, care, cu atenția mărită, au acordat foarte mare importanță vulgarității, parvenitismului, fățărniciei, inculturii, prostiei angajante și arogante, lașității și nepatriotismului, făcând din toate acestea literă de lege.
De altfel, gustul lui Dragnea pentru imund, mlaștină, mâzgă, minciună legiferată în Parlament, întuneric în lumină, mangleală și dictatură de tip nord coreean a fost însușit urgent și de alți derbedei școliți până la genunchiul broaștei, ca Florin Iordache, Niculicea, Caudiu Manda, Olguța Vasilescu Șerban Nicolae, Codrin Ștefănescu, deputatul Mitralieră și Bădălău, vreo zece, în total. Apoi, primii zece s-au multiplicat, generând metastaze pe întreg teritoriul țării, devenind primii o sută, primii o mie, apoi primii zece mii și, dracul să-i ia, până la primii o sută de mii, pelagra roșie s-a rostogolit ca bulgărele de zăpadă…
Liviu Dragnea, însoțit de primii zece și aplaudat de primii o sută de mii de viermi care n-au mai avut răgazul să se transforme în fluturi, a vrut să ne facă fericiți cu forța. Ca Stalin.
Apoi, hăhăind dăncilește, ne-a fluierat, printre dinții lui de viplă, în cel mai pur stil golănesc, cu tentă barbiliană: „Ați crezut în vorba mea prefăcută, guguștiucilor? Ea glumea. Ați crezut că plouă soare, c-a dat iarba pe răzoare și că șmecheria moare? Melci nătângi, melci nătângi, fără mâini drepte și stângi, melci nătângi…”
Din vina noastră și a unei opoziții întristătoare și colaboraționiste, Liviu Dragnea și repetenții săi ne-au scos din Europa, ne-au umplut de ridicol, ne-au pus lumea arabă pe cap și au făcut din țara noastră, nu a lor, cum se laudă matracuca de la Videle, o vale a plângerii. Între timp, ei continuă să prăduiască o țară încă îndestulată (te și miri că încă a mai rămas atât de multe lucruri de mătrășit în țara asta, după trei decenii de neostalinism), o țară, în pântecele căreia se aud gemetele milioanelor de români flămânzi și bolnavi.
Analfabeții lui Dragnea stau în palate, au conturi grase la băncile din țară, dar și în paradisurile fiscale ale lumii, întreținând stabilimente pentru curve agramate, destul de costisitoare, pe care le așază, pe rând, în dregătoriile cele mai înalte ale republicii. Pe fruntea acestor parașute de lux curge transpirația neputinței, a inculturii și a imbecilității țâfnoase. Steagul național a devenit o cârpă cu care se șterg la fofoloancă amantele urmașilor lui Ceaușescu, aflați asurzitor în fruntea bucatelor, de atâta amar de vreme, în urletele scelerate de victorie împotriva propriului popor ale unui tiran, care vrea cu orice chip să desăvârșească sfârșitul acestei țări… Dacă nu cumva l-a și desăvârșit… Deci, Final de patrie!
Dumitru Sârghie
