Așa cum am semnalat zilele trecute, deunăzi mi-a bătut la ușă, venită prin Poștă, o carte de poezie semnată de un conjudețean, de-al nostru, trăitor în București, amicul meu Florin Mitel. L-am cunoscut cu ocazia lansării propriei mele cărți de poezie, lansare derulată în luna martie a anului ce se apropie de final, la Clubul „Ion Rațiu”, de la Parlamentul României. Lăsând la o parte stângăciile autorului, precum și anumite exprimări prolixe, volumul radios intitulat „Frumosul bob de libertate”, se încadrează la acel capitol al poeziei militante – „poèmes angagés”, puse în slujba dreptății sociale, libertății și democrației adevărate.
Florin Mitel îl așteaptă încă pe acel Mesia al lui Octavian Goga, capabil să ne elibereze de tirania vremurilor și să se bată cu „Goliații” neo-comuniștilor care s-au așezat în fruntea bucatelor, din 1989 încoace, și nu se mai dau duși. Acel luptător care să reintroducă ordinea, normalitatea și pacea socială în această țară condamnată, parcă, la dispariție. În acest demers lirico-politic, Florin Mitel invocă marile figuri ale istoriei și literaturii român, anume Ștefan Cel Mare, cu sabia sa, pe Țepeș cu celebra lui țeapă, pe Alexandru Ion Cuza, alături de ocaua lui, dar și pe Mihai Eminescu, pe care-l așază în fruntea acestei cruciade poetice împotriva neo-comunismului românesc.
Autorul, într-un limbaj simplist, pe înțelesul tuturor, atacă la baionetă „stat-ul degeaba”, mafia politică autohtonă, care invocă patriotismul, ca să-și acopere fărădelegile, arătând cu degetul și cu versul, nevolnicia, prostia și nesimțirea politrucilor de „lume nouă”, aruncând săgeți de foc înspre „ticălosul, parvenitul, imoralul și trogloditul”, care au încăpușat în Parlamentul României. El nu uită nici ocupația economică, de limbă, de destin și de spirit a marilor puteri, asupra bietei noastre țărișoare. Bucureșteanul nostru din Radomireștii Oltului ne vorbește despre „istoria moralei”, despre „crema societății”, despre inflație, despre pace și prietenie, despre patriotism, despre libertatea legată azi cu lanțuri mult mai sofisticate și mai invizibile, despre sorgintea noastră dacică, despre sărăcia morală a bogatului, luând asupra sa toate durerile acestei patrii.
„ Fă-mă, Doamne, pui de nor, / La mormânt, să-mi plâng de dor, / Rana-n pieptu-mi să-mi dezlegi, / De hoți și fărădelegi.” (Neromânul) Sau: „Aleargă, mânzule-aleargă, / Libertatea să-ți dezleagi, / Lasă frâul libertății, / Jos, la ușa demnității.” (Mânzul libertății). În „Arcul de triumf al luminii” (din păcate, în context apare „arcul de triumf al lumii”), poetul abordează un subiect delicat al geopoliticii euro-atlantice, arătându-ne că lumea este, pe de o parte, la picioarele SUA și ale președintelui acestora, „muritorul ce nu moare”, dar și la mâna Țarului Putin, care a construit un Arc de Triumf al luminii sau al lumii, cum doriți, adică o poartă pentru stăpânirea națiunilor, pe sub care, se pare, metaforic, trece și florin Mitel. Arcul de Triumf al lumii, / C-un picior în Casa Albă / Și cu altul la Kremlin…”
Poeziile conjudețeanului nostru, cu accente păunesciene, vadimiste sau, pe ici pe colo, chiar legate de lirica lui Ioan Alexandru, păstrând, desigur, proporțiile, sunt mici imne închinate țării sale dragi, dreptății și libertății interesului național. El reia temele arhicunoscute ale relațiilor dintre stăpân și slugă, dintre întuneric și lumină, despre lanțurile robiei, despre noroiul și stelele viețuirii, despre omul-stat și despre acel Dumnezeu ateu al răilor acestei țări.
Salut intențiile sale generoase, chiar dacă transpunerea lor în artă suferă pe alocuri și îl încurajez, așa cum am făcut-o și cu alți prieteni… Mitele, citește mai mult și scrie ceva mai puțin. S-ar putea să-ți dublezi succesul!
Dumitru Sârghie
