Recent, s-a dat startul sesiunii de depunere a proiectelor pe fonduri publice alocate pentru activități nonprofit de interes general. Sesiunea este demarată de Primăria Municipiului și Consiliul Local, în baza Legii nr. 350/2005 privind regimul finanțărilor nerambursabile din fonduri publice. Proiectele pot fi depuse de către persoane fizice și juridice fără scop patrimonial, asociații și fundații, în următoarele domenii: cultură, sport, educație, culte religioase, învățământ, sănătate etc.
Programele și proiectele trebuie să fie de interes public local și să promoveze sau să adauge identitate imaginii municipiului Slatina.
Ultima zi pentru depunerea proiectelor: 19 mai, orele 16.30, la registratura Primăriei municipiului Slatina. Informații suplimentare în acest sens, inclusiv regulamentul de participare, pot fi aflate pe site-ul Primăriei municipiului Slatina – www.primariaslatina.ro, secțiunea „Informații de interes public”.
Suma aprobată și prevăzută în bugetul autohton pe acest an pentru finanțarea nerambursabilă a activităților nonprofit de interes public local este de 700.000 de lei.
Ionuț DUMITRESCU