În decembrie 1989, România a trăit unul dintre cele mai însemnate momente din istoria sa modernă. Tricolorul, în care a fost decupată stema comunistă, simboliza nu doar sfârșitul unui regim opresiv, dar și nașterea unei noi speranțe pentru libertate și democrație. Gaura din tricolor devenise un semn al rezistenței și al transformării, un gest simbolic care demonta vechiul sistem și deschidea o cale spre viitor.
Astăzi, însă, această „breșă” nu mai reprezintă decât o gaură adâncă în care s-au adunat umbra trecutului și interesele celor care nu au știut să se rupă cu adevărat de comunism. În loc să fie un simbol al schimbării reale, gaura din tricolor este acum doar o fereastră prin care politicienii de ieri și urmașii lor, cu rădăcini în vechiul PCR, au pătruns în prezentul României, aducând cu ei umbrele regimului totalitar, care nu a fost niciodată cu adevărat condamnat.
Astăzi, această gaură în tricolor, în loc să fie un simbol al progresului, a devenit un loc unde se ascund compromisurile politice, interesele personale și aliniamentele ideologice care dau culoare unui sistem neomarxist ce a pus stăpânire pe viața politică românească. Diavolul neomarxist, reprezentat de acești politicieni, își vâră „coada” într-o Românie prinsă în continuare între trecut și viitor, între dorința de libertate și realitatea unor vechi reflexe de putere.
Dacă în 1989 gaura din tricolor a fost semnul unei schimbări de regim, astăzi, ea riscă să devină o simbol al stagnării și al regresului. Revoluția din 1989 a decupat stema comunistă, dar astăzi trebuie să ne întrebăm: oare nu cumva suntem în fața unei noi „găuri”, una în care ideologiile vechi, dar adaptate noilor vremuri, își fac din nou loc?
Dumitru SÎRGHIE
