AcasăOra Satului„Generalul” Felicia Man a venit la Urzica cu peste trei sute de...

„Generalul” Felicia Man a venit la Urzica cu peste trei sute de „excursioniști”!

Primarul liberal de la Urzica, Ion Spiridon, a rezistat, cu stoicism, tuturor presiunilor și șantajului la care a fost supus de către coordonatorii mașinii de vot a PSD. Vreo 300 de „excursioniști”, cărați, în avalanșă, cu microbuzele PSD, au invadat comuna, în ziua votului, încercând să facă dintr-o comună istoric liberală un loc al neo-comunismului și al minciunii absolute. N-a fost să fie așa…

Ion Spiridon a făcut față năvălirilor tătare ale ciumei roșii, iar locuitorii din această mândră comună i-au dat lui Ponta o lecție, ca s-o țină minte, măcar până la următorul plagiat: i-au dăruit lui Klaus Iohannis un scor de 59,26%. Iată ce ne spune, fără să se bată cu pumnul în piept, primarul comunei Urzica.

primar urzica oltD-le primar, sunteți unul dintre liberalii din Olt care a crezut, până la capăt, în victoria lui Iohannis. Cum ați rezistat tuturor presiunilor?

Am rezistat, pentru că am crezut că reprezentantul ACL va câștiga, știind și baza electorală a PSD. Și pe mine m-a bătut gândul, la un anumit moment, să trec în cealaltă tabără, dar inima nu m-a lăsat.

Ce forțe de presiune a deplasat PSD la Urzica și cum v-ați apărat de ele?

Ca și-n celelalte localități, toți directorii instituțiilor deconcentrate au fost și în localitatea noastră, făcând o propagandă agresivă. În timpul orelor de program, eu am avut reprezentant PSD aici, pe d-na Felicia Man, inspectorul general al IȘJ Olt, alături de sute de profesori pesediști. „Generalul” Felicia Man a venit la Urzica cu peste trei sute de „excursioniști”. Probabil că au venit în excursie, noi, la Urzica, având atâtea “obiective turistice”, ori în control la școală, pentru că, între orele 8.00 și 16.00, inspectorii de specialitate făceau propagandă prin sat, îmbrăcați în geci roșii, dând diferite materiale electorale oamenilor din sat, răspândind zvonuri mincinoase ba la adresa primarului, ba la adresa candidatului ACL. Că pierdem Ardealul, li se vor tăia pensiile la oameni, câte și mai câte…

Cum ați făcut față tuturor aceste presiuni?

Le-am explicat oamenilor din sat cine sunt și cer vor acești invadatori. Mulți au înțeles, pentru că Urzica este o comună veche, cu vechi tradiții liberale și oamenii au mers mai departe. În ziua alegerilor, turismul electoral a fost în floare, aproximativ 300 de cetățeni din localitățile din jur, în majoritate cadre didactice, au votat la Urzica. Probabil că au fost în vizită de lucru sau au vizitat obiective turistice de la noi. Prin lege, acum avem voie să cerem copie de pe lista suplimentară și am constat că toți sunt din Vădăstrița, Vădastra, Vișina, Grojdibodu, Ianca, Ștefan cel Mare, majoritatea cadre didactice, ei și familiile lor.

Este posibil ca acești „excursioniști” să fi practicat votul multiplu?

Asta rămâne de văzut. Lista de la Urzica am comunicat-o la partid și rămâne să se facă verificările de rigoare.

Care credeți că este cheia succesului la d-voastră? Mă refer la faptul că, într-un județ atât de grosier PSD, luați scor, totuși, de 60%.

De fiecare dată, oamenii au fost alături de mine și, probabil, că nu le-am înșelat așteptările. Urzica are vechi tradiții liberale. În perioada interbelică, liberalii au făcut treabă, nu s-au făcut de râs. Toate edificiile din sat sunt construite atunci: școli, biserici, primărie. Le-am mai modernizat, le-am mai extins. Spre deosebire de alte localități, în comuna Urzica, a ajuns să se  înființeze o clasă de mijloc, oameni care acum se formează și căruia nu trebuie să li se taie avântul. Sunt oameni care au reușit să-și încropească o gospodărie frumoasă cu 5-10 ha, cu utilaje agricole, care au accesat măsura 1.41 sau pe măsura 1.12. Sunt oameni care își dau seama că viitorul acestei țări se poate înfăptui prin aceste măsuri liberale, prin fonduri europene, nu prin taxe și impozite.

În mandatul acesta, ce investiții ați finalizat?

Am terminat alimentarea cu apă și baza sportivă. Cu bani de la Banca Mondială, s-au început lucrările pentru o nouă grădiniță. Acum se toarnă fundația. Am, în continuare, împăduriri de 100 de ha. Am semnat, cu Ministerul Transporturilor, un contract pentru un drum de 3,3 km. Am accesat, pe măsura 3.22, în cadrul GAL-ului, achiziționarea unei mașini de pompieri, a câștigat o firmă din București și trebuie să încheiem contractul în cel mai scurt timp.

Dacă tot am făcut apa, să o luăm în ordinea firească a lucrurilor… Urmează să facem canalizarea și modernizarea drumurilor. În intenție, avem accesarea unor fonduri europene, când se va da drumul la noua sesiune 2014-2020.

Comuna Urzica este compusă din două sate. Școli mai avem doar una singură și două grădinițe. Transportul dintr-un sat în celălalt pentru elevi se face cu un microbuz școlar.

Școlile au fost modernizate, în 2008, dar stăm foarte prost cu finanțarea. Știți că, acum, cheltuielile din cadrul școlii se fac în cadrul standardului de post per cap de elev. La școală și la grădinițe mai sunt 197 de copii, iar banii nu ajung nici pentru salarizarea cadrelor didactice, darămite pentru întreținere, reparații. Am făcut o infuzie de capital anul acesta, de aproximativ 400-500 de milioane lei vechi, pe care i-am  investit, pentru reparația școlilor. În urma grindinilor din vară, care erau cât un ou de gâscă, acolo unde era izolație din polistiren, peretele a fost spart, au fost sparte geamurile. Am fost oropsiți. Am făcut demersurile necesare pentru ca oamenii să primească despăgubiri pentru folia de la solarii.

Acum, suntem în curs de depunere a documentației pentru sprijinul oferit printr-o HG, pentru un ajutor de minimis, pentru culturile vegetale.

Care este situația ajutorului social din comuna Urzica?

Avem peste 100 de familii care beneficiază de venitul minim garantat și care lunar sau, mai nou, din trei în trei luni, ne aduc adeverință că sunt în căutarea unui loc de muncă. Nu li se poate acorda un loc de muncă și li se oferă acest ajutor. Mai este un fenomen pe care doresc să-l semnalez, care nu este numai la Urzica, ci în toată zona. Sunt persoane care nu au vechimea minimă, perioada de contribuție minimă la pensii de 15 ani și nu pot ieși la pensie. Sunt oameni care nu au decât câte 7-8 ani lucrați și nu pot beneficia nici măcar de pensia minimă și sunt îndrumați către noi să le dăm ajutor social. În loc de 350 de lei, cât este pensia minimă, le dăm 100 și ceva de lei. Deci, acesta este un fenomen care se va răspândi până la urmă și care va îngroșa numărul beneficiarilor de ajutor social.

Partidul d-voastră v-a ajutat în demersurile pe care le-ați făcut, mai ales în perioada cât a fost la Putere?

Comuna Urzica chiar a fost sprijinită de reprezentanții partidului nostru. Am beneficiat din plin de banii care au venit și pe timpul lui Tăriceanu și după aceea.

De la CJ Olt ați fost pedepsit pentru că sunteți liberal?

Da, sunt una dintre localitățile care, de la începutul anului, nu a primit niciun  leu de la CJ Olt.

Care sunt criteriile de repartizare a acestor sume?

Banii de la Finanțe i-am primit și cota de la defalcate, de la CJ Olt, am primit-o la începutul anului. Dar, după aceea, prin noile rectificări bugetare din cadrul CJ Olt, nu am primit nimic, de fiecare dată zero, zero, zero.

Credeți că acest insucces al lui Victor Ponta de a ajunge președintele României poate schimba atitudinea pesediștilor în județele dominante asupra d-voastră, asupra primarilor liberali?

Probabil că vor fi mai deschiși la dialog și vor ține cont și de opțiunile actuale ale cetățenilor care se schimbă de la an la an.

Ce părere aveți despre Klaus Iohannis?

Ne-am bucurat foarte mult. În mulțime a fost un tânăr care i-a spus, în Piața Universității, să nu le înșele așteptările, pentru că sunt mulți. Același lucru îi spun și eu. Să nu ne înșele, să nu fie cumva un eșec, așa cum a fost guvernarea 1996-2000. Să sperăm că nu ne va înșela, pentru că, prin atitudinea lui și prin firea lui de neamț, va face lucrurile să se miște, în această țară oropsită de comuniști.

Dragoș SÎRGHIE

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.

1 COMENTARIU

  1. Felicitari domnule primar pt rezultatul obtinut la alegerile prezidentiale,si mult succes in tot ce faceti pt cetatenii din Urzica .Va doresc multa sanatate si mult noroc ,si sa stiti ca si noi fiii ratacitori ai comunei,va sustinem in tot ceea ce faceti si speram candva sa ne intoarcem acasa INVINGATORI si sa taiem vitelul cel mai gras …Cu respect pt tot personalul primariei Urzica pe care cu onoare il conduce-ti ,va doresc tot binele di lume!FLOREA COJOCARU.

Comments are closed.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments