Există la Corabia un lider al noului PNL, care n-a abdicat de la valorile dreptei și de la cele ale bunului-simț în politică, oricât de greu i-a fost, după prăbușirea PDL Olt, formațiune pe care a reprezentat-o cu cinste, în perioada ei de glorie.
Numele acestuia este George Ciucu, acest tânăr politician ținând trează și la Corabia flacăra luptei politice împotriva abuzurilor puterii pesediste, împotriva tuturor nelegiuirilor care se produc în acest județ roșu, împotriva minciunii și absurdului actualei guvernări.
Oraș vechi, cosmopolit, port la Dunăre, Corabia este astăzi un oraș aflat în suferință, administrat fiind de oameni iresponsabili, care s-au strâns ciorchine în jurul unui partid corupt (PSD), în speranța că cineva îi va ierta, odată ce mandatul lor politic se va sfârși, dacă nu cumva vor trebui să dea socoteală atât alegătorilor, cât și legilor acestei țări, înainte de a-și săvârși mandatul.
George Ciucu, fost pedelist veritabil, împreună cu oastea sa, alcătuită diun foști liberali-democrați, dar și din veritabili liberali, sunt generația așteptată, care va prelua puterea în Corabia, la următoarele alegeri. Așa să-i ajute Dumnezeu!
Dumitru Sârghie
Multa Stima Domnului Ciucu-cu siguranta va ajunge primar
Un baiat de treaba George Ciucu. Ultimul PDL-ist in viata de la Corabia. Cinste lui,macar are coloana vertebrala…
Ce aveti ma cu Sarghie, omul promoveaza pe cine vrea,e ziarul lui. Si apoi are coloana vertebrala,nu a inclinat capul in fata nimanui. Poate Ciucu si-a cumparat acest articol,cine stie? Desi nu stiu ce vrea sa faca, pentru ca in Corabia nu are nicio sansa, poate doar daca candideaza tot pentru consilier judetean. Dar din surse sigure va spun ca cei de la PNL nu-l au la suflet,nu-l plac, la Corabia Ioana Gherghita nici nu vrea sa-l vada iar Albu se teme de el. Grupul de la PDL pe care Ciucu l-a adus in cadrul noului PNL e mai unit decat grupul fostului PNL, cu Albu si Ioana Gherghita intr-un vesnic razboi fraticid. Albu nu are bani iar Gherghita are si ii sponsorizeaza restaurantul nou deschis de pe faleza Dunarii. Domnilor,politica la Corabia e fada si PSD-ul o sa castige din nou! Pentru ca nu au contracandidati!
Sarghie,faci publicitate gratuita unor oameni care au distrus tara asta. Asta a fost prieten bun cu Darius Valcov in perioada lor de glorie..a PDL-ului cum bine zici tu. Pai am ajuns sa laudam PDL-ul? Cat bine au facut astia tarii? Ce au facut pentru tara? Au taiat salarii si pensii! Rusine Sarghie,stiam ca-l pupi in cur pe Basescu de mult,dar sa te gandesti sa scoti la suprafata fostii dinozauri politici ai lui Baselu..nu ma asteptam maestre. Auzi…Ciucu nu a abdicat de la valorile dreptei si ale bunului simt in politica! HAHAHA…Sarghie,asta a facut alianta cu PSD-ul la Corabia,cu Ginu Cococi,cu deputatul Stanescu..cu Oane..etc. Numai ca sa-i fie bine lui..si famigliei! Asta a calcat pe cadavre in perioada de glorie a PDL-ului……si tu ai ajuns sa-l lauzi in fitzuica ta…rusine mare ziarist Sarghie Dumitru!
Albu sef la PNL? De unde pana cand? Poate sef peste blonde…ca de,a schimbat de curand o blonda…cu alta. Mai…lunga in craci. Se aude ca a schimbat amantele cu Ciucu….isi paseaza fetite unu altuia. Mari gagicari astia doi. Si mai fac si politica in timpul liber. De dreapta……sau stanga. Ca de….interesu..poarta fesu. Cica de curand au pus-o de-o alianta impotriva lui Ioana Gherghita,care isi doreste totusi candidatura….la primarie sau deputati. A uitat si asta e e….incompatibila. E la moda acum. Filfizoana……
De acord. Sa candideze,dar de la PSD. Noi,liberalii autentici din Corabia nu o sa-l votam niciodata pe individul asta. A facut alianta cu PSD-ul. Si-a vandut partidul……pentru noi e „Ioan fără de Țară”…sau Ciucu fara de partid. Asa sa-l ajute Dumnezeu!
Un betiv ordinar care l-a ingropat pe Stefan Pirlea si acum il sapa si pe Albu Daniel seful PNL-ului la Corabia. Ce sa caute asta candidat? Intrebati-l cate voturi a luat la ultimele alegeri si ce alianta a facut cu Cococi Ginu zis si Strategul. Aloooo….Sarghie….asta e psd-ist vopsit omule. Nu-l mai promova atata! Uite-te ce figura de slefuitor de pietre are….