AcasăEditorialGIGEL NU MAI ESTE UN NUME, ESTE O MESERIE!

GIGEL NU MAI ESTE UN NUME, ESTE O MESERIE!

Pe vremea când eram ziarist la stăpân, am ales să particip la o emisiune TV, cu șeful meu din acea vreme. O emisiune moderată de regretata noastră jurnalistă Dana Cenușă. Recunosc faptul că atunci eram mult mai nonconformist și mai radical decât astăzi, fiindcă eram preocupat mai mult de cariera mea profesională și nu ca acum când – recunosc din nou – jonglez printre politrucii zilei, care sunt capabili să te deconecteze, urgent, de la orice sursă financiară.

Așadar, la acea emisiune, exasperat de faptul că eu aveam un discurs vehement anticomunist, șeful meu m-a apostrofat cu  exasperare: „Unde dracu’ mai vezi dumneata comuniști, domnule?” Fără să-mi pese de ceva (ehei, aveam 36 de ani atunci!), i-am răspuns sfidător: „Uite-aici lângă mine, domnule director!” Și l-am indicat chiar pe domnia-sa, spre hazul telespectatorilor și al Danei Cenușă, care știa, prin excelență, să facă rating la emisiunile sale…

Până la sfârșitul emisiunii, șeful a cam tăcut, dezbaterile acelei emisiuni luând alt sens și anume lansarea de către Dana Cenușă a unei provocări cu titlul „Cum arată comunistul post-decembrist, din moment ce PCR nu mai există?”

Am spus atunci și sunt de acord și astăzi cu ce am spus că onor comunistul post-revoluționar este fascinat de putere. În orice domeniu ar lucra. Chiar și în domenii de interes cultural. Lui nu-i place competiția. El adoră să fie numit de partid (oricare ar fi acesta), fiindcă nu are curajul unui sufragiu universal.

Tot timpul se gândește să revină la ceea ce a fost cândva: ștabul ștabilor! Pe vremea când, zelos, tăia și spânzura la ordinul partidului unic și își turna colegii de pahar, de cenaclu, de catedră, de șaibă etc. la Securitate.

YSe crede indispensabil, indiferent cui slujește. Îl găsești tot timpul prin comisii și jurii, pentru că se zbate din greu ca să-și ofere fie și gratuit, uneori, serviciile, chiar fără să-i ceară cineva așa ceva. Dă, zgomotos, verdicte politice, literare, medicale, economice, bancare, istorice… Este conștient că e prea târziu să mai fie ceea ce a fost, dar și prea devreme de a avea bunul simț să facă doi pași înapoi.

Cabotinul din el nu se dezminte niciodată, atunci când e investit să ia decizii într-o problemă culturală, politică sau de altă natură. Este necinstit și imoral, dar face paradă de cinste și moralitate și chiar predă cursuri în acest sens. Minte savant și se jură că nu minte. Nu face niciun bine, fără să fie mediatizat și blagoslovit de un sobor de preoți.

Dacă este profesor încă sau dă meditații, discipolii lui riscă să fie niște ratați. Dacă este poet, neapărat este un geniu. Dacă a predat în comunism materialismul dialectic, acum este bisericos până la lacrimi. N-are cuvânt! Se recomandă, în primul rând, ca fiind un vajnic anticomunist… E versatil ca o damă de la bordel. Ei, neocomuniștii își sunt unul altuia pe măsură, numai că ei au în comun doar ceea ce îi desparte: ipocrizia, duplicitatea, impostura!

Pe comunistul post-revoluționar îl găsești însutit la PSD, dar, în egală măsură și la PNL. Te pupă rusește pe bot, dar îți înfige cuțitul pe la spate. Dacă îi pui întrebări dificile te întreabă cine ți le-a sugerat, ca să afle cine îi mai poartă sâmbetele. Tună public împotriva manelelor, dar observi că, la chefuri, fredonează manele și, uneori, chiar lăcrimează de nostalgie…

În general, nu contează cum îl cheamă, dar lumea îi spune… Gigel. Fiindcă, Gigel nu mai este un nume, este o meserie. Meseria de comunist… anticomunist!

Dumitru Sârghie


- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments