AcasăBreviar parlamentarGigel Sorinel Știrbu – inițiativă legislativă în sprijinul pensionarilor, privind reducerile acordate...

Gigel Sorinel Știrbu – inițiativă legislativă în sprijinul pensionarilor, privind reducerile acordate pentru transportul intern

Gigel Sorinel Știrbu, deputat PNL, vine în sprijinul pensionarilor din România, elaborând un proiect de lege, ce vine în completarea art. 1 din Legea nr. 147 din 26 iulie 2000, privind reducerile acordate pensionarilor, pentru transportul intern.

„Inițiativa legislativă vine în sprijinul persoanelor vârstnice, aceștia confruntându-se cu o multitudine de probleme, cele mai importante fiind legate de nivelul scăzut al veniturilor. Pe lângă aceasta, pensionarii se mai confruntă și cu un grad de sănătate precar, lipsa medicamentelor, asistență socială slabă.

Dorind să venim în întâmpinarea acestei categorii de persoane, am elaborat o inițiativă legislativă, care propune ca, în cazul în care cele șase călătorii reduse de care beneficiază pensionarii nu au fost utilizate, aceștia să poată primi o compensație, în bani.

Calculul compensației va fi stabilit, prin Ordin al Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, iar banii vor fi virați la plata primei pensii a anului următor”, a declarat Gigel Știrbu.

Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments