AcasăBreviar parlamentarGigel Știrbu: Atacurile împotriva lui Bolojan arată frica sistemului de reformă!

Gigel Știrbu: Atacurile împotriva lui Bolojan arată frica sistemului de reformă!

Deputatul Gigel Știrbu, președintele PNL Olt, lansează un atac dur la adresa „sistemului” pe care îl acuză că încearcă să blocheze reformele reale, din disperarea de a-și pierde privilegiile. Într-o declarație fermă, liderul liberal susține că ofensiva împotriva lui Ilie Bolojan nu are legătură cu stabilitatea României, ci cu menținerea controlului și a avantajelor unei clase politice învechite.

„De ce e disperare maximă să fie trântit Bolojan fix acum? Pentru că sistemul simte că i se taie oxigenul”, afirmă Gigel Știrbu, subliniind că, timp de ani de zile, funcțiile publice au fost împărțite pe criterii de fidelitate politică, aparatele bugetare au fost umflate artificial, iar privilegiile – inclusiv pensiile speciale – au fost protejate cu orice preț.

Potrivit deputatului PNL, România a fost cea care a plătit costurile acestui mod de a guverna, în timp ce o elită politică restrânsă „a încasat”. În momentul în care se vorbește despre tăieri reale, reformă administrativă și eliminarea privilegiilor, cei vizați reacționează violent, invocând fals argumentul „pericolului pentru stabilitate”.

„Nu e despre români. E despre control”, spune Știrbu, adăugând că sistemul spera ca reformatorii să cedeze, să negocieze sau să accepte regulile „unui joc stricat”. Însă, avertizează liderul liberal, adevărata teamă a vechilor rețele nu vine din confruntarea politică, ci din apariția unor oameni care refuză compromisul.

Deputatul atrage atenția că reacția sincronizată a „vechii gărzi” și moralismul brusc al baronilor politici sunt semne clare că miza este una reală. „Când toată vechea gardă se aliniază la atac, înseamnă că s-a atins nervul”, afirmă acesta.

În opinia lui Gigel Știrbu, România a fost prea mult timp ținută captivă între frică și resemnare, sub pretextul că „nu se poate” sau că „toți sunt la fel”. Mesajul său este tranșant: nu toți sunt la fel, iar acest mod de a face politică nu mai poate continua.

„Dacă reforma cade, cade șansa noastră de a ieși din cercul vicios al risipei și al clientelei politice. Dacă reforma rezistă, pierde sistemul care s-a hrănit din slăbiciunea statului”, subliniază liderul PNL Olt.

În final, Gigel Știrbu concluzionează că miza actualului conflict politic nu este un om sau un partid, ci ruptura definitivă de un sistem bazat pe privilegii. „România nu are nevoie de protecția privilegiilor. Are nevoie de curaj. Iar dacă vechile rețele urlă, poate că, pentru prima dată, sunt puse în defensivă.”

Dragoș Sîrghie

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments