Deputatul Gigel Știrbu, președintele PNL Olt, anunță demararea negocierilor pentru fuziunea dintre Partidul Național Liberal și Forța Dreptei, formațiunea condusă de Ludovic Orban. Decizia a fost aprobată de Biroul Politic Național al PNL și reprezintă, în viziunea liderului liberal de la Olt, primul pas către constituirea unui „Pol al Modernizării”, care să reunească forțele de centru-dreapta în perspectiva alegerilor din 2028.
Gigel Știrbu consideră că România are nevoie de o construcție politică puternică, bazată pe un program comun de reforme, care să câștige încrederea electoratului și să devină principala forță politică a țării.
„Îmi doresc ca din această construcție să se nască o alianță electorală de centru-dreapta care să câștige încrederea românilor și să devină principala forță politică a țării în 2028”, a transmis președintele PNL Olt.
În mesajul său, deputatul pune accent pe necesitatea unor reforme structurale pe care România le-a amânat, în opinia sa, timp de aproape patru decenii. Printre prioritățile enumerate se numără reforma administrativă, prin reducerea aparatului bugetar și eficientizarea instituțiilor statului, depolitizarea sistemului de sănătate și investițiile realizate pe criterii de performanță, dar și modernizarea educației.
Liderul liberal consideră că aceste schimbări trebuie asumate printr-un mandat electoral în 2028 și susține necesitatea unei administrații mai eficiente, a companiilor de stat conduse de profesioniști și a unei reforme administrativ-teritoriale care să ofere comunităților resursele necesare.
Totodată, Gigel Știrbu pledează pentru transparență în cheltuirea banilor publici și pentru consolidarea poziției României în Uniunea Europeană și NATO.
Deputatul PNL Olt consideră că unirea forțelor politice de centru-dreapta reprezintă o soluție pentru ducerea la capăt a reformelor și pentru contracararea populismului și a stagnării.
„În 1989, românii au avut curajul să-și câștige libertatea. În 2028, generația noastră are datoria să facă reformele pe care le-a tot lăsat pe seama următoarei generații”, a subliniat Gigel Știrbu.
În opinia sa, fuziunea dintre PNL și Forța Dreptei ar putea deveni nucleul unei viitoare construcții politice de centru-dreapta, în jurul căreia să se formeze un guvern orientat spre reformă.
Dragoș Sîrghie


