Cât să rafinezi, ca ziarist, un pamflet, în așa fel încât politrucul pe care-l vizezi, în caz că-l citește, să înțeleagă, în micimea lui intelectuală, că, de fapt, l-ai lăudat?
Să zicem că reușești, deși nu ești nici pe departe Arghezi ori Ion Vinea, maeștri absoluți ai genului pamfletar, și prostul crede că l-ai lăudat și, atunci, nu-și mai pune câinii de serviciu să te latre și „organili” să te ia la „bani mărunți”.
Dar nici așa nu poți fi liniștit, pentru că baronul are întotdeauna, în solda sa, un tălmaci binevoitor, un „om de bine”, care-i poate „traduce” ipochimenului adevăratul substrat al pamfletului. Și atunci, te poți aștepta să ți se taie publicitatea și abonamentul ziarului de către compania x sau y, ca fiul tău să aibă probleme la serviciu, nepotului să-i pună dirigintele o notă proastă la purtare, că acesta s-a uitat, în timpul orelor de curs, pe telefon, și câte și mai câte nu ți se pot întâmpla, la ordinul zevzecului atotputernic.
Mai există varianta ca să fii plătit de adversarii semisfertodoctului cocoțat în „vârful șurii”, dar și aceștia te somează imperativ? „Ori cu ei, ori cu noi!” Ești nevoit să-i trimiți la origini pe toți și să riști totul. Adică să-i iei în tărbacă și pe unii și pe ceilalți. Poți face asta, dar te-ai ars, pentru că, succesiv, și unii și ceilalți vin la putere, uneori având blaturi grase între ei, și tu, ziaristule, dai mărunt din buze… „ori cu noi, ori cu ei!”
Greu să fii jurnalist în democrația originală teoretizată de Iliescu și aplicată la sânge de regimurile Constantinescu, Băsescu, Iohanescu… Bine că ne-a scăpat Dumnezeu măcar de administrația… Pontescu! Am fi fost gubernie ruseasca, astăzi!
Dumitru Sârghie
