AcasăGRIGORE CĂLIN, CUSTURA ȘI SNOPUL DE GRÂU!
Array

GRIGORE CĂLIN, CUSTURA ȘI SNOPUL DE GRÂU!

Am primit, recent, la redacție, ediția revizuită a plachetei de poezii „ZBORUL –iubiri de toamnă”, de Grigore Călin. Toamna pe care autorul o invocă în zborul iubirilor sale este, în fapt, întomnarea vieții pământești, poetul permițându-și să-și ia un răgaz din zborul „spre cruce”, tocmai pentru a avea timp să scrie pentru noi versurile sale nemuritoare.

Poetul știe că, din aproape în aproape, din moleculă în moleculă, timpul îți devine dușman, dar și prieten totodată, atâta vreme cât în locul celui care pleacă, un nou copac ocupă spațiul rămas gol , în ciuda faptului că – uneori – copacii mor în picioare.

zborul copertaAceastă metaforă om-copac ne duce cu gândul la Gorunul lui Lucian Blaga, în al cărui trup creștea sicriul poetului: „Am obosit de-atâta zbor spre cruce , / Mi-a devenit și timpul mai dușman. / Lovesc acum, / cu cel mai dârz pumnal, / Făcând mai iute seva să apuce, / Luminile ce raza o desfac/ predestinată noului copac.” (Zborul)

Această poezie dă și titlul volumului și chiar este reprezentativă pentru lirica medicului veterinar Grigore Călin. Fără mari prețiozități academice, acest poet de duminică zâmbește în patima vidului, în cernerea vieții, instituind o nouă stemă a luptei sociale, o stemă aflată pe contrasens cu „secera și ciocanul” vremurilor pe care el le-a trăit sub comunism. Noua lui stemă este „CUSTURA ȘI SNOPUL DE GRÂU”: „Noi credem ca stema / sub care luptăm/ Să fie custura și snopul de grâu.” (Credință)

Eleganța stilului să poetic, dar și simplicitatea clasică a versurilor sale, pe ici pe colo, post-moderniste, fac din poetul nostru un autor despre care lumea scriitoricească a Oltului ar trebui să știe mai multe lucruri.

calin grigoreÎntr-o vreme în care piața poeziei este asaltată de anonimi care au scris infinit mai mult decât au citit, cultura generală a lui Grigore Călin îi permite acestuia să scrie mai departe, poezia sa debordând eleganță, dar și rigoare: „Închide-mi poarta,/ iar covrigii moi/ Să nu ți-i poarte cu trufie câinii” (Închide poarta).

Și dacă tot s-au dus vremurile covrigilor în coadă, lui Grigore Călin nu-i rămâne altceva de făcut decât să construiască, prin vers, o lume a trupului, a timpului efemer, în trecerea noastră prin viață: „Sunt urme de sânge pe trup” (Avânt) sau „O lume-ntreagă-n mine-am închis / Și timpu-n trupul meu îl simt cum geme.” (Om de vise)

Ireversibilitatea timpului pune stăpânire pe orice poet serios, așa cum e și cazul protagonistului nostru, cel care simte povara întomnării lui fizice, gândul său întorcându-se în „antichitatea” copilăriei, atunci când își striga înfiorat Mama: „E grea desaga bătrâneții / în ea caut primul cuvânt / pierdut ca o scamă: / – Mamă!”

Candoare, tristețe, religie, gândirism, pășunism, patriotism, metafizică și speranță –  iată registrul liric al poetului-cetățean, Grigore Călin, cel care nu poate să-l uite pe scriitorul Nicolae Fulga, plecat în eternitate, dar ale cărui urme se văd și azi pe zăpezile nealterate ale Slatinei noastre culturale, atâta câtă cultură mai este…

Felicitări, Grigore Călin!

Dumitru Sârghie

- Advertisment -

Most Popular