CSM Slatina și-a prezentat oficial lotul de handbal feminin pentru sezonul competițional 2026-2027, într-o conferință de presă la care au participat directorul clubului, Octavian Smărăndescu, primarul municipiului Slatina, Mario De Mezzo, viceprimarul Valentin Mihalache, antrenorii Andrei Popescu și Raul Fotonea, precum și întregul lot de jucătoare.
După un sezon în care echipa a fost la un singur punct de calificarea în cupele europene, oficialii clubului au transmis că obiectivul este menținerea nivelului ridicat de performanță, deși noua ediție a Ligii Florilor se anunță și mai dificilă.
Directorul CSM Slatina, Octavian Smărăndescu, a amintit parcursul spectaculos al echipei din sezonul trecut, când formația a trecut de la lupta pentru evitarea retrogradării la cea pentru un loc în competițiile europene.
„Am preluat o echipă aflată în zona retrogradării, iar prin încrederea și profesionalismul antrenorilor Andrei Popescu și Raul Fotonea am ajuns să visăm la cupele europene. Noul sezon va fi mult mai puternic, însă suntem convinși că vom fi competitivi în fața oricărei echipe din Liga Florilor”, a declarat Smărăndescu.
Antrenorul principal Andrei Popescu a subliniat că lotul a fost consolidat prin transferuri importante și este mai echilibrat decât în sezonul precedent.
„Știm că ne așteaptă unul dintre cele mai puternice campionate din lume. Am construit un lot mai bine acoperit pe toate posturile și vrem să facem un sezon cel puțin la nivelul celui trecut. De această dată nu vom mai surprinde pe nimeni, iar adversarele vor trata mult mai serios meciurile cu Slatina”, a spus tehnicianul.
La rândul său, antrenorul secund Raul Fotonea a recunoscut că ratarea calificării în cupele europene, la doar un punct distanță, rămâne o dezamăgire.
„Ne-a trebuit ceva timp să trecem peste acel final de sezon. Ne-am dorit enorm calificarea în cupele europene și cred că am fi putut reuși. Acum privim înainte. Atmosfera din lot este foarte bună, fetele au revenit bine pregătite, iar etica lor de muncă ne dă încredere că putem avea un nou sezon reușit”, a afirmat Fotonea.
Viceprimarul Valentin Mihalache s-a declarat convins că echipa poate confirma evoluția excelentă din sezonul trecut.
„Valorile individuale nu formează automat o echipă. Meritul antrenorilor este că au creat un grup unit și performant. Sunt convins că și în acest sezon CSM Slatina va reprezenta una dintre surprizele Ligii Florilor”, a spus acesta.
Primarul Mario De Mezzo a dezvăluit că, în urmă cu un an și jumătate, a ales să acorde încredere noului proiect sportiv, decizie care s-a dovedit inspirată.
„Am avut încredere în conducerea clubului și în cei doi antrenori și nu am intervenit niciodată în deciziile sportive. Performanța li se datorează lor și fetelor. În acest an, am aprobat chiar un buget mai mare decât cel solicitat de club, pentru că performanța se face și cu bani, nu doar cu pasiune. Vom continua să investim și în infrastructură, astfel încât handbalul slătinean să aibă condiții pe măsura rezultatelor”, a declarat edilul.
CSM Slatina păstrează continuitatea la nivelul conducerii tehnice, iar lotul a fost întărit cu jucătoare cu experiență internațională și sportive dornice să confirme. După sezonul excelent din ediția precedentă, când echipa a ratat la limită calificarea în cupele europene, așteptările sunt mai mari ca oricând, însă oficialii clubului sunt convinși că formația are resursele necesare pentru a rămâne în elita handbalului românesc.
Dragoș Sîrghie


