În dorința nevoii de alb a iernii, omătul imaculat și generos al ultimelor zile acoperă mizeriile străzii, ale câmpurilor și ale multor case de patrimoniu abandonate de orânduirea noastră de azi, neocomunistă. Zăpada nu judecă, nu selectează și nu pedepsește: cade egal peste ruine și peste vii, peste nedreptate și peste speranță. Ea nu repară, dar ascunde. Nu vindecă, dar oferă, pentru o clipă, iluzia ordinii, a liniștii, a unui început posibil.
Și tocmai această iluzie doare. Pentru că sub albul perfect continuă să pulseze aceeași realitate degradată, aceeași impostură ridicată la rang de sistem, aceeași mascaradă politică înfiorătoare care ni se bagă pe gât cu pâlnia, în numele unui bine public golit de sens. Casele rămân în ruină, satele se sting, orașele îmbătrânesc urât, iar oamenii sunt chemați periodic să creadă, să spere, să voteze – fără ca esența lucrurilor să se schimbe.
Mă întreb, atunci, ce fenomen natural ar putea face mai mult decât zăpada. Ce forță ar putea nu doar să acopere, ci să șteargă de pe fața României această comedie tragică a puterii, această rotație sterilă de figuri, slogane și promisiuni? Un potop ar distruge și ce mai e viu. Un cutremur ar îngropa și vinovați, și nevinovați. Focul ar arde fără discernământ. Natura nu poate fi soluția, pentru că natura nu face dreptate, ci doar echilibru.
Poate că singurul „fenomen” capabil să curețe cu adevărat nu este unul natural, ci moral. O iarnă a conștiinței, lungă și severă, în care minciuna să nu mai fie tolerată, iar impostura să înghețe de la sine. O tăcere colectivă în care spectacolul politic să nu mai aibă public. O răbdare activă, dusă până la capăt, în care oamenii să nu mai accepte firimituri ambalate în lozinci.
Pentru copii și nepoți, nu avem nevoie de cataclisme, ci de memorie și de luciditate. De capacitatea de a nu confunda albul zăpezii cu puritatea reală și de a înțelege că, dacă mizeria revine la prima dezghețare, vina nu este a iernii, ci a felului în care am ales să trăim sub ea. Zăpada poate doar să ne ofere un răgaz de reflecție.
Curățenia adevărată începe abia atunci când suntem dispuși să vedem, fără văluri, ceea ce se află dedesubt.
Dragoș Sîrghie
