Este binecunoscută zicala românească după care bunul gospodar își face iarna car și vara sanie. Dar vara este în toi și vedem bine că noii noștri guvernanți, emanați din alegerile anului trecut, nu sunt în stare nici măcar să schițeze un proiect cât de cât mai fundamentat al unei sănii solide, cu ajutorul căreia să reușim să străbatem troienele acestei crize care parcă nu se mai termină. Poporul deja simte că i-a ajuns până la os cuțitul crizei; nu poate să se miște în nicio parte fără ca fulgere de durere să nu-i străbată imediat corpul întreg. Și se uită cu teamă crescândă cum din sămânța bunei sale credințe răsare buruiana unei noi minciuni naționale.
Căci toate promisiunile în baza cărora a votat anul trecut s-au dus pe apa sâmbetei, spulberate de același curent al ipocriziei în care politicianul român se învârtește de douăzeci de ani încoace.
Dar poporul încă mai speră, deși a trecut mai bine de jumătate de an (dacă ne raportăm la data alegerilor) sau mai mult de un an de zile de când guvernanții marilor sale speranțe și-au intrat, de fapt, în pâine. El încă mai așteaptă ca ei să demonstreze că partitura după care au cântat în campania electorală a fost inspirată de nevoile lui reale. N-ar vrea să înceapă de pe acum să pregătească erbicidul nemulțumirilor sociale. Totuși, faptul că s-a ars cu ciorba promisiunilor îl face să sufle insistent în zeama lungă a acestei guvernări și să își cam piardă răbdarea. Nu prea mai suportă să vadă cum atât de verzile pășuni ale raiului promis se transformă pe zi ce trece în niște izlazuri mărăcinoase și aride. Și unde mai pui că din alambicul politic al uniunii socialist-liberale, distilând drojdia nepotrivirii de caracter, se împrăștie în aer duhoarea incompetenței. Tunelul prost fortificat al guvernării s-a prăbușit repede peste o locomotivă condusă de mecanici turmentați, care nu au luat în calcul semnalele de avertizare în legătură cu pericolele de după cotitură.
Iată de ce zic eu că, acum, în toiul acestei veri, guvernanții României trebuie să înceapă neîntârziat să confecționeze o sanie cât mai solidă, pe care să o încarce cu tot ce are mai bun acest popor și de care să tragă toți protagoniștii politici, în direcția unică a bunăstării generale, dacă vor ca trezirea românilor din somnul greu al acceptării fatalității și imbecilizării să fie cât mai puțin veninoasă și inflamabilă și dacă mai vor ca, după această vară a vrajbei pedelisto-pesediste, să nu culeagă fructele mâniei din pomul de Crăciun.
Constantin Smedescu
