AcasăPoliticaIATĂ OMUL: GABRIEL DIMA BULITEANU!

IATĂ OMUL: GABRIEL DIMA BULITEANU!

Într-un județ politizat la maximum, în care cumetriile dintre stânga socialistă și  așa-zisa dreaptă liberală ne-au băgat viața în faliment, o candidatură independentă pentru Slatina devine salutară și strict necesară ca oxigenul.

Unul dintre candidații la Primăria Slatina, care nu au pus umărul la această cumetrie este, fără îndoială, Gabi Buliteanu, liberal integral, neadăpat la troaca roșie a PSD, dacă luăm în considerare măcar faptul că domnia-sa este un întreprinzător privat care și-a dezvoltat afacerile prin el însuși, neavând nevoie de poziții politice și nășii oligarhice ca să prospere, așa cum au prosperat material și mai puțin moral contracandidații săi.

gabriel dima buliteanu 650Deci, la capitolul „moralitate și pricepere administrativă”, Buliteanu nu are un adversar până în prezent. La capitolul „Educație, Comportament și Bun-Simț” e de ajuns să pui pe cântar discursurile triumfaliste și găunoase ale adversarilor săi, caii verzi de pe pereți pe care aceștia îi pictează zilnic, în fața unui electorat jignit până-n celula-mamă, precum și umorul involuntar și sinistru al acestora, toate acestea dublate de dorința lor patologică de a ocupa, prin diversiune, Primăria Slatina, și atunci, bunule cititor, vei descoperi cuvântul care exprimă adevărul…

Nu mai vorbim de faptul că toți contracandidații săi, anunțați până la această dată, au colaborat fructuos, în momente-cheie ale istoriei noastre locale, cu cel care le-a fost baci, nimeni altul decât Darius Vâlcov. Dacă pe contracandidații săi îi caracterizează aroganța, opulența materială, prostia fudulă și infatuarea fără margini, de partea lui Gabi Buliteanu stau discursul echilibrat, patriotismul local și măsura în tot și-n toate.

Pentru el, cheltuirea banului public este o religie, pe care și-a însușit-o, prin școală, fiind economist de meserie, dar și în mod pragmatic,  administrându-și propriile companii și înțelegând mai bine decât adversarii săi politici (ale căror poziții au fost simple sinecuri de aparatcik), ce înseamnă profit și plus-valoare în interesul general al unei comunități precum Slatina și, mai ales, ce înseamnă legislația financiară a acestei țări.

A fost și rămâne un politician liberal, nu neapărat penelist, care înseamnă cu totul altceva, în actuala conjunctură națională, iar din poziția sa de candidat independent, el ne va furniza o mare surpriză, având în vedere refuzul slătinenilor, acela de a mai vota politruci în spatele cărora stau haite politice nesățioase, care așteaptă, cu sufletul la gură, să-și recupereze banii pe care-i vor cheltui în campania electorală cu marionetele pe care și le-au scos pe scenă și care schelălăie bunăstarea și prosperitatea pe care n-au vrut, în ruptul capului, să ne-o ofere până acum…

Este de reținut faptul că mulți dintre liberalii de azi de la Olt au făcut dragoste cu pesediștii, la vedere, în trecutele campanii useliste, iar electoratul nu dă semne că ar fi uitat acest lucru, fapt care vine în ajutorul unui independent precum Gabi Buliteanu. Și asta, fiindcă lui nu i se pot reproșa astfel de amoruri trans-ideologice.

Rămâne același liberal responsabil față de Slatina lui natală, un liberal a cărui “clientelă politică” este formată din marea suflare a Slatinei, nealiniată politic, care nu-i va pretinde, așa cum  s-ar proceda în cazul celorlalți candidați politici, dacă el va ajunge primar, să devalizeze Slatina, pentru a-i returna acesteia cine știe ce fonduri utilizate în campania electorală…

IATĂ OMUL: GABRIEL DIMA BULITEANU!

Dumitru SÂRGHIE

- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments