Muzeul Județean Olt va găzdui vernisajul expoziției cu vânzare „Icoana – fereastră către suflet”, semnată de artistul și creatorul popular Dan Horgan. Evenimentul va avea loc mâine, 23 aprilie a.c., începând cu ora 11:30, și este organizat de Consiliul Județean Olt, prin Muzeul Județean Olt.
Expoziția va fi deschisă până la data de 31 mai 2019. Începând cu ora 14:00, în cadrul expoziției, sub coordonarea artistului Dan Horgan, se va desfășura și un atelier de încondeiat ouă.
„Pasionat de arta populară autentică, creatorul, originar din Bârlad, Dan Horgan are atestat de restaurator lemn. Ulterior a obținut și atestatul de expert în restaurarea și conservarea lemnului etnografic, fiind unul dintre foarte puțini experți în acest domeniu din țara noastră. Având în spate 27 ani de carieră, timp în care a participat la toate manifestările importante de gen din țară, este, în același timp, și un îndrumător pentru noua generație, fiind profesor la Clubul Copiilor «Spiru Haret» din Bârlad.
Binecunoscut în cercul iubitorilor de frumos, prin numeroasele participări la manifestări expoziționale naționale și internaționale (între care amintim expoziția «În Solidarity With America» din New York, U.S.A.), artistul cuprinde o vastă zonă a creației populare, prin ceea ce exprimă, de la icoane pe sticlă și până la măști populare. Primirea ca membru în Asociația Meșterilor Populari din București poate fi o confirmare și o recompensă pentru tot ceea ce face. Icoanele pe sticlă și cele de vatră, oule încondeiate dar și potcovite sunt creații provenite din domenii îndrăgite de artist.
Toate lucrările prezentate în cadrul expoziție poartă amprenta emoțională a relației divine dintre om și Dumnezeu, în și deasupra existenței. Întâlnirea cu lucrările create de Dan Horgan reușește pe deplin să producă admiratorului un autentic miracol, inducând fără de veste o veritabilă întoarcere în noi înșine.
Vă invităm cu drag să ne treceți pragul pentru a ne bucura de originalitatea și unicitatea lucrărilor expuse, întru îmbogățirea emoțională și spirituală, pentru a întâmpina Paștele mai curați si mai pioși”, a declarat dr. Laurențiu Guțică, manager al Muzeului Județean Olt.
Ionuț DUMITRESCU