AcasăActualitateÎn atenția angajatorilor

În atenția angajatorilor

Conform unui comunicat de presă emis de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt, din data de 22 octombrie 2013 a intrat în vigoare noua prevedere introdusă prin Legea nr. 250 din 19 iulie 2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 76/2002, privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă, potrivit căreia, angajatorii au obligația informării agențiilor pentru ocuparea forței de muncă teritoriale, ocuparea locurilor de muncă vacante care au fost comunicate, în termen de o zi de la data ocupării acestora, în condițiile legii.

De asemenea, angajatorii au obligația să comunice Agențiilor Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă în a căror rază teritorială își au sediul sau domiciliul, locurile de muncă vacante, în termen de cinci zile de la vacantarea acestora. Formularul „Situația privind locurile de muncă vacante” poate fi transmis prin fax (0249/432276), pe adresa de e-mail (ajofm@ot.anofm.ro) sau poate fi depus la sediul Agențiilor locale/ Punctelor de lucru din subordinea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Olt.

Ionuț Dumitrescu

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments