AcasăAdministrație„În bugetul Slatinei de anul acesta, avem alocată o cifră record pentru...

„În bugetul Slatinei de anul acesta, avem alocată o cifră record pentru investiții!”, a declarat primarul Mario De Mezzo

Joi, 20 martie a.c., a avut loc ședința Consiliului Local Slatina, unde, pe lângă multe alte proiecte aflate pe ordinea de zi, s-a aprobat bugetul local de venituri și cheltuieli pe anul 2025.

În cadrul ședinței nu au lipsit contradicțiile între primarul Mario De Mezzo, având alături majoritatea liberală, și consilierii PSD, aceștia din urmă votând împotriva majorității proiectelor aflate pe ordinea de zi, invocând lipsa transparenței și considerându-le pe unele nejustificate. În ciuda opoziției lor, toate proiectele au fost adoptate, cu sprijinul majorității din consiliu.

După încheierea ședinței, Mario De Mezzo a răspuns întrebărilor jurnaliștilor referitoare la bugetul Slatinei pentru 2025, subliniind faptul că, anul acesta, în buget, este prinsă o sumă record pentru investiții, de 173 milioane lei.

„Bugetul Municipiului Slatina, pentru anul 2025, este de 487 milioane de lei. Credem că, până la finalul anului, va ajunge aproape de 500 milioane de lei. Însă, cel cu care plecăm la drum, acum, este de 487 milioane.

Din această sumă, 173 milioane de lei sunt alocate pentru investiții. Ceea ce reprezintă 35% din bugetul Primăriei Slatina. Este o cifră record…

Am alocat fonduri pentru un studiu de fezabilitate pentru Aqua Park. Una dintre promisiunile mele în campanie, către copii, a fost aceea că vom construi un Aqua Park în Slatina. Urmează să facem asta.

Avem două baze sportive pe care le vom construi și care vor fi bijuterii, din toate punctele de vedere. Una pe strada Văilor și una pe bulevardul Constantin Brâncoveanu.

Vom avea, de asemenea, prima creșă în Slatina, construită în ultimii 20 de ani, chiar 30 de ani, dacă nu mă înșel.

Vom reamenaja Bulevardul A. I. Cuza, de la fostul Magazin Oltul până la Gara Slatina, pe un proiect pe Fonduri Europene de Regenerare Urbană.

Am alocat, totodată fonduri pentru un nod intermodal la gară. Vom moderniza piațeta gării și vom face un nod intermodal, care să ajute la un transport mai eficient. Și alte câteva proiecte de asemenea de anvergură.

Aș vrea să menționez și Centrul pentru Copii cu Nevoi Speciale, pentru că, de asemenea, a fost un proiect pe care l-am promis în campanie. Este un proiect de 800.000 de euro pe care îl facem în parteneriat cu un ONG din Bulgaria. E un proiect transfrontalier. Este o casă a primăriei, care până acum fusese folosită ca sediu pentru Compania Municipală Parc Industrial. Am decis că doi oameni n-au nevoie de câteva mii de metri pătrați de pământ ca să funcționeze. I-am relocat și casa aceea va deveni sediu pentru centrul pentru copii cu sindrom Down și autism.

Acestea sunt, în linii mari, proiectele pentru care am alocat fonduri în bugetul pe anul acesta. Bineînțeles că avem multe alte proiecte pentru dezvoltarea Slatinei, pe care nu le-am menționat aici”, a declarat Mario De Mezzo, primarul Municipiului Slatina.

A consemnat Dragoș Sîrghie

- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments