D-le primar, iată, după aproape un an de zile, ne întâlnim, din nou, la Colonești… O comună care, după 1989, s-a configurat altfel decât alte comune din județul Olt și asta datorită dvs., cel care ați fost aproape tot timpul primar aici și chiar atunci când ați fost parlamentar la României ați lucrat în interes comunitar… Cum stați acum, când în țară politica este sub orice critică? Cum vă situați dvs., ca primar al comunei Colonești?
D-le director, în primul rând vă salut. Da, așa este. Ne-am întâlnit din nou aproape după un an de zile. Ați avut dvs. problemele dvs. și eu pe ale mele. Sunt foarte bucuros că ne-am întâlnit.
Dvs. ați spus că realizările din comuna Colonești sunt mari datorită mie. Aici vreau să vă contrazic un pic. Realizările din comuna Colonești se datorează, în primul rând, cetățenilor, pentru că m-au înțeles, de 40 de ani de zile, de când lucrez cu ei. M-au înțeles ce vreau să fac și astfel am realizat multe obiective. Iar la ora actuală, comuna Colonești este poate printre cele mai frumoase comune din țară. Avem apă, canal, gaze, drumuri… La ora actuală, mai aveam 6 km de ulițe pe care trebuie să-i asfaltăm și apoi pot să spun că localitatea noastră se află la standarde civilizate.
Aceste lucruri au fost realizate și datorită unor oameni de partid, cum ar fi d-l Stănescu, care ne-a ajutat. Nu pot să-l uit nici pe d-l Marin Ionică, care a fost de partea noastră. De asemenea, țin să-i mulțumesc d-lui Oprescu, pentru că ne-a ajutat cu cei 6 km de ulițe, ca să-i asfaltăm.
În rest, situația actuală, în Țara Românească n-o văd bine. D-l președinte Dragnea este șeful meu de partid, îl respect, respect statutul partidului, dar trebuie să înțeleagă că și dânsul a greșit foarte mult în ceea ce a făcut în ultimul an de zile. Pot să spun că e o clică acolo sus, nu mai e partid. D-l Stănescu, așa cum a fost dânsul, a fost aproape de ei. De ce a plecat numai dânșii știu. O fi greșit și dumnealui, dar d-l Dragnea a greșit cel mai mult. Și dacă va continua și cu bugetul așa, va fi vai de mama noastră. Am înțeles că vor să ne dea să plătim și prestațiile sociale. Păi, nu avem de unde. Să facă Darius, că el e creierul României la ora actuală, socoteala pentru Colonești și să ne spună cum facem noi cu bugetul.
Nu e bine, la ora actuală în țară. Opoziție nu există! Iohannis se face că face treabă, dar nu face nimic. Domnule, ca președinte al României, mai ales în anul când sunt alegeri prezidențiale, nu se poate să stai pe pârtie, de vineri și până lunei. Nu l-am votat pe Iohannis și n-o să-l votez nici de data aceasta.
Și vă mai spun ceva: d-l Dragnea, dacă va candida, va face greșeala vieții dumnealui! Așa i-am spus, la ultimele prezidențiale, și lui Victor Ponta, că nu va câștiga, chiar dacă datoria noastră a fost să aducem voturi la partid, și asta am și făcut. Dacă va candida d-l Dragnea pentru președinția României, aici la noi, la Colonești, va lua maxim 30% din voturi. Cu toate că organizația PSD Colonești este una dintre cele mai puternice organizații PSD din județ. Avem peste 500 de membri de partid. Indiferent ce a fost, organizația PSD a fost în frunte. D-l Dragnea trebuie să lase locul altcuiva. Nu sunt de acord nici cu d-l Tăriceanu. Partidul nostru e atât de mare și atât de puternic, încât trebuie să găsească un membru de partid, patriot, care să candideze și care să câștige președinția România. Și va câștiga… dacă nu vor proceda așa, vom pierde și de data aceasta. Și rămâne Iohannis președinte, fluierând. Și nu din cauza noastră, a celor de la Olt, pentru că s-ar putea să nu-l voteze mulți pe d-l Dragnea. Dar din cauza faptului că situația e de așa natură, încât Dragnea nu trebuie să candideze.
Între Băsescu și Iohannis, pe cine preferați, pentru că i-ați cunoscut pe amândoi?
După Ceaușescu și Năstase, Băsescu e al treilea om de partid și de stat. Om puternic… Am fost la el în birou de multe ori. Nu se compară Iohannis cu Băsescu.
D-le primar, ați fost și ați rămas om de stânga… Rămâneți în zona asta a stângii, rămâneți fidel idealurilor de stânga?
Eu am candidat o singură dată de la PD! Dar din ce cauză am candidat? Atunci era președinte PSD Ion Toma. Să confirme, că trăiește. Atunci când s-au înființat colegiile de deputați, m-am dus la dânsul și l-am rugat să candideze marele poet Adrian Păunescu pe Colegiul de Nord. Atunci Toma mi-a zis: „Nea Stane, nu mă înveți pe mine politică!” Și atunci eu i-am spus să nu vină cu d-l Gubandru de la Buzău! Ce a făcut Gubandru de la Buzău? Dacă îl punea pe fratele dumnealui, pe ne Mărin Gubadru, pe care îl știam, mai credeam. Și i-am spus că dacă îl va pune, atunci eu candidez de la alt partid și îl bat. Și așa am făcut. Dar niciodată eu n-am fost de dreapta. Toată lumea știe că eu sunt un om de stânga, pentru cei mulți. Am fost președinte de CAP 16 ani și apoi oamenii m-au ales președinte al Frontului Salvării Naționale și primar.
Sper și cred că acesta va fi ultimul mandat. Mi-am îndeplinit rolul în această comună. Nu prea mai am ce să fac. Am luat lângă mine un domn… Să vedem dacă vrea să facă treabă și să vedem dacă face față, pentru că, deocamdată, nu prea îmi convine. El trebuie să aibă grijă de ceea ce s-a făcut în comuna Colonești și, în primul rând, de oameni. Pentru că oamenii, și în Olt și în țară, peste 70%, trăiesc rău. Nu se gândesc cei de sus la ei! Nea Dragnea s-a făcut de râs cu vitamina lui!
Ce configurație va avea PSD Olt în viitorul apropiat, având în vedere prigoana la care este supus Paul Stănescu. Va fi demis, va fi lăsat la cârma partidului? Cum vedeți dvs. situația de la PSD Olt, având în vedere experiența dvs. politică?
Probabil că d-l Stănescu și-a îndeplinit misiunea dânsului. A greșit și dumnealui, pentru că s-a luat după unii, cum ar fi Oprișan de la Focșani, cel de la Giurgiu sau cel de la Vaslui, care nu știe nici măcar să se bărbierească. S-a luat după ei, a greșit! Foarte bine! Dumnealui este președintele noastră la ora actuală. Dacă aș fi în locul d-lui Stănescu, aș merge la Biroul Executiv Național, mi-aș da demisa și aș lăsa organizația. Avem poate cea mai puternică organizație PSD din țară. Avem președinte executiv pe d-l Marius Oprescu, el să rămână președinte. Am auzit tot felul de variante, că vin din afară, că ne aduce președinte interimar. D-l Dragnea mă cunoaște pe mine, Darius cu atât mai mult. Să nu încerce acest lucru! Darius dacă vrea să vină președinte să vină el. Să vedem vine! Dar rolul lui e acolo sus. S-ar putea, în viitorul apropiat, să-i zicem domnul prim-ministru. Foarte bine. Să-i dea Dumnezeu sănătate. E băiat deștept, dar aici să ne lase pe noi să ne alegem. Și avem pe cine. D-l Marius Oprescu este băiat tânăr. Îmi aduce aminte de mine, că și eu tot de tânăr am început și am făcut treabă. Marius, dacă ține la comune și ajută comunele, și poate să le ajute, poate să evolueze. Mai stă două-trei mandate de președinte CJ și apoi trebuie să ajungă senator sau deputat.
Mai jucați șah?
Șahul e sportul minții. Am fost campion județean, când eram la liceu, dar, de, trebuia să mă duc pe țară și n-am putut pentru că n-am avut bani. N-a avut maică-mea de unde să-mi dea bani, să mă duc să joc finala. I-am bătut pe mulți prin Parlament! La șah…
Cine din politică va fi șah-mat, în viitorul apropiat?
Asta se va vedea la alegerile europarlamentare… Vom vedea și noi cine va fi pe listele noastre ale PSD, că nu ne-a consultat nimeni. S-ar putea să aibă o surpriză domnii de sus. Pentru că am discutat cu mulți primari din județ și nu se mai implică. Trebuie să avem și noi, cei de la Olt, cel puțin un europarlamentar. Pentru că n-am avut niciodată. Păi, cum vă imaginați dvs. că organizația cea mai puternică din țară, în ultimii 20 de ani, să nu aibă niciun europarlamentar.
În al doilea rând, ni l-a dat pe d-l Stănescu afară! Păi, să ne dea, domnule, altul! Vii și dai postul unei organizații care a avut doar 30% procente la vot. Păi, noi pe cine avem, îl avem pe Darius? Păi, Darius e altceva, e consilierul prim-ministrului.
Trebuie să ne dea postul înapoi, postul de ministru al Dezvoltării. Eu i-am spus și d-lui Stănescu să mergem la București toți cei peste 100 de primari. Să vedem dacă are curaj d-l Dragnea să stea de vorbă cu noi! Vor avea o mare surpriză domnii de sus. Fără voturile de la Olt nu-i văd bine! Inclusiv la prezidențiale, inclusiv la următoarele alegeri parlamentare. Dacă ei nu ne ajută, noi de ce să-i ajutăm!
Deci, în viitorul apropiat, șah-mat va fi Liviu Dragnea! Pentru că n-are cine să fie altcineva!
Dumitru Sârghie
Suntem cu totii constienti ca partidele politice asa zise de dreapta sau de stanga nu au nimic de/a face cu două conceptii politice diferite in esența lor ,ci, mai bine zis, ele sunt două sau mai multe găsti care se razboiesc pt putere si mai ales pt. bani si avere. De fapt, asta a fost deviza lor de la Revolutie incoace si numai este niciun secret că oamenii politici nu au fost dezinteresati de toate aceste binefaceri pe baza de hotie.Cu o singură exceptie, din cei pe care i/am cunoscut cu totii: Corneliu Coposu. Daca vorbim de administratia locala si de constituirea bugetului , veti observa ca administratia locala a beneficiat de o mare favoare, neconstitutională, respectiv, si/au făcut salariile după un minim sau maxim , evident punctand maxim, că de aceea a fost făcută legea cu această prevedere neconstitutională!!!Dar se poate observa-unele dintre neajunsuri- că la nivelul UAT/urilor si CJ/urilor oamenii cu demnitate publica isi angajeaza rudele;posturile de consilier al primarului si administrator al acestora sunt si ele fără justificare morală si constitutionala, posturile fiind un exces al puterii; mai mult, desi au secretari cu studii juridice toate primariile,(dar am intalnit si la CJ/uri) au contracte cu avocatii , pe baza de indemnizatie lunară , ca si un angajat,et.etc., iar toate acestea sunt o hemoragie financiară, nepermisă intr/o democratie si stat de drept ,de care nimeni nu se ocupă!!@! Noi (mai putin eu) spunem că inamicul public nr./1 este Liviu D de la Teleorman ,dar cei de la Olt cu ce s/au ocupat oare pana acum/! Au fost ei trimisi in functiile respective pt intronarea dreptățíi si reformei administratiei locale mai ales?!Și mai ales au ei un alt caracter decât Liviulică pe care acum îl detestă?! Nicidecum.Dar nimeni nu spune care a fost divergenta dintre Paul Stanescu si conducerea partidului!Banii, puterea,femeile,etc. etc.?! Nu stim , nu cunoastem,dar de aceea se luptă să numai avem servicii!