D-le primar, ce investiții aveți de finalizat și ce aveți în curs de realizare? Care sunt sursele de finanțare pentru proiectele amintite?
Din fericire, anul acesta se pare că se reface situația dinainte de criza economică. Guvernul a luat această măsură de a echilibra bugetele locale, la un anumit standard, pentru toate localitățile, în funcția de structura pe care o au acestea. În sensul că localitățile mici care nu aveau surse de finanțare decât pentru funcționare, pot lua lucrările date în Legea Bugetului pe 2015, să-și asigure și surse de investiții, ceea ce nu a fost până acum. Este foarte bine și dacă se continuă cel puțin câțiva ani, în acest ritm, s-ar putea ca și localitățile mici care nu au avut investiții prea multe, în ultima perioadă, să ajungă la un anumit standard de civilizație, benefic pentru cetățeni.
Sper să finalizăm, pe OG 28, DC 13 care face legătura între cele două părți ale localități Piatra-Olt. Lucrările au început în 2007, în 2008 a fost sistat politic și abia anul trecut s-a reluat și sper ca, anul acesta, să finalizăm acest proiect. Este un drum de 6,3 km, care leagă Bistrița de Piatra-Olt. Aceasta este o investiție mare.
Mai avem pregătit un proiect pentru modernizare străzi pentru DC 78 și DC 79, care sunt în lucru și sper să obținem finanțare după finalizarea DC 13.
Acum, vorbim de lucrările care s-au dat pe Legea Bugetului de Stat. Am lansat deja, în dezbatere publică, ideea ca orice cetățean, în principal cei care sunt legai de administrație, să vină cu propuneri. Vineri, vom avea o ședință de consiliu, în mare cam știm ce vom discuta, dar vrem să avem cât mai multe propuneri ca, din acestea, să alegem soluțiile cele mai bune pentru localitate și să le prioritizăm.
Vom avea sala de sport de la Liceu să o modernizăm. Mai avem de modernizat și primăria, clădire care, de 24 de ani, de când nu s-a mai reparat ceva aici. Planul urbanistic care este foarte important și pentru care nu am avut bani din păcate să-l finalizăm. Să vedem ce propuneri mai sunt.
Ce părere aveți despre disoluția din PSD și despre faptul că Mircea Geoană vrea să facă alt partid?
Inițiativa lui Mircea Geoană este o prostie. Mai mult de atât nu a ce să spun.
Dumitru Sârghie