AcasăActualitateInițiativele cetățenești pentru minoritățile etnice și lingvistice sunt inacceptabile pentru Uniunea Europeană

Inițiativele cetățenești pentru minoritățile etnice și lingvistice sunt inacceptabile pentru Uniunea Europeană

Eurodeputatul PSD Victor Boștinaru, vicepreședintele pentru politică externă al Grupului S&D, a salutat poziția Ministerului Afacerilor Externe din România cu privire la inițiativele cetățenești pentru minoritățile etnice și lingvistice din Uniunea Europeană.

În septembrie 2013, Comisia Europeană a respins cele două inițiative care aveau drept scop crearea unei legislații europene a minorităților, care să ducă la autonomia teritorială pe criteriu etnic și introducerea drepturilor colective, subliniind că cererile semnatarilor se află în mod vădit în afara cadrului și competențelor Comisiei Europene și nu există o bază legală prevăzută în Tratatele Uniunii Europene prin care să se înainteze propunerile formulate în inițiativă.

bostinaru 595 „Poziția României prin Ministerul său de Afaceri Externe, prin care se dorește prevenirea extinderii competenței Uniunii Europene în domenii care țin de suveranitatea statelor membre, precum domeniul protecției drepturilor persoanelor aparținând minorităților naționale, este una constantă și corectă, în conformitate cu prevederile Tratatului de la Lisabona.

Niciun tratat european nu ar permite Uniunii Europene susținerea specifică, financiară sau politică, a unei entități separate formată în interiorul unui stat membru pe o bază etnică sau lingvistică, și cu atât mai puțin cu intenții potențial separatiste. Ceea ce domnul Kelemen Hunor trebuie să înțeleagă este că această cerere este inacceptabilă atât pentru Uniunea Europeană, cât și pentru România” a declarat eurodeputatul Victor Boștinaru.

Încâ de la data respingerii celor două inițiative cetățenești, în septembrie anul trecut, Victor Boștinaru a subliniat efectele periculoase ale modificărilor propuse de semnatari: „Această inițiativă își propunea dincolo de cuvintele frumoase, să reconfigureze politica europeană referitoare la minorități în sensul dorit de guvernul lui Viktor Orban și de radicalii de toate culorile din Ungaria. Comisia Europeană a ținut cont, în mod corect, de legislația europeană și de competențele statelor membre, fiind în același timp conștientă că această inițiativă ar fi urmărit deturnarea campaniei pentru alegerile europene de la problemele reale ale Uniunii, pentru a permite colectarea de voturi prin mișcările naționaliste sau extremiste. Inițiativa ar fi putut contribui la destabilizarea situației din Europa Centrală și nu numai.”

Conform eurodeputatului PSD: „Președintele UDMR, domnul Kelemen Hunor greșește atunci când susține poziția inacceptabilă a guvernului Ungariei atât în ceea ce privește drepturile colective, cât și extrateritorialitatea. Această poziție a fost condamnată atât de Comisia de la Veneția, atunci când i-a fost solicitată opinia asupra constituției ungare, dar și de un număr foarte mare de actori europeni din Comisia Europeană și din Parlamentul European. Comisia de la Veneția a precizat de asemenea că noua constituție ungară va produce tensiuni între Ungaria și statele din Europa Centrală și de Est.”

„În spatele acestor inițiative există o altă acuzație eronată, conform căreia, atât România, cât și alte state membre nu ar respecta drepturile minorităților. Reamintesc însă că la momentul aderării țării noastre s-a făcut o evaluare riguroasă a respectării criteriilor de la Copenhaga, iar România a continuat să respecte aceste criterii, fiind una dintre cele mai avansate țări în acest domeniu. Drept dovadă în acest sens stă participarea aproape constantă a UDMR-ului la guvernare” mai precizează Victor Boștinaru.

Ionuț DUMITRESCU

Comandat de Partidul Social Democrat - Organizația Județeană Olt. CUI mandatar financiar coordonator 11240017.
- Advertisment -

Most Popular

- Advertisment -

Recent Comments