AcasăDiverseÎntoarcerea lui Decebal

Întoarcerea lui Decebal

La ceas de seară, din astral,
Bătrânul rege, Decebal,
Simbolul luptei pentru neam,
Acum fiind o entitate,
Plecată în eternitate,
Uitat de-ai lui urmași demult,
Și-a-ntors privirea spre pământ,
Spre țara-n care a domnit
Și pentru care s-a jertfit.

Mâhnit, de nu-i venea să creadă!
A coborât chiar el, să vadă,
De-i zvon sau este-adevarat.
Că țara-i scoasă la mezat
Și-ai lui nepoți îndurerați
Sunt slugi, pe la străini plecați.

Știa bătrânul rege dac,decebal
Din gura celor ce-au plecat
La el, că țara-i mai bogată,
Decât fusese altădată…

Dar povestindu-i, sus în Rai,
Ștefan cel Mare și Mihai,
Că țara lor, covor de flori,
Cu munți ce poartă-n ei comori,
E e plină de mulți trădători
Și-averea ei e-nstrăinată,
Și-o vând bucată cu bucată,
Bătrânul s-a cutremurat,
Și-a luat toiagul și-a plecat.

Și-a mers prin țară-n lung și-n lat,
De la un cap la celălalt,
La Dunăre, pe la Cazane
Și la Arenele Romane.

A mers bătrânul și la Prut
Și umbră fiind, el a văzut
Că apa-n care se-oglindea
E graniță prin țara sa…
Și-n drumul ei către aval,
Desparte-n două, neam de neam
Și trece-n valuri mai departe,
Lăsând plângând, frate de frate.
S-a-ntors apoi către Carpați
Să vadă codrii-nalți de brazi
În care-atuncea când domnea,
Cu oastea lui se retrăgea,
Și din desișul înverzit,
Dușmanii țării i-a zdrobit.

El munții-i avusese frați,
Dar din măreții lui Carpați
Cu păduri mândre, seculare,
Și cu cirezi de căprioare,
Ce-a mai găsit? …Era pârjol!
Doar buturugi și locul gol.

Bătrânul dac, îngândurat…
La umbra unui brad a stat,
Ce rămăsese netăiat,
Bătrân și el, venind din timp…
Și-n șoaptă bradul i-a vorbit:
– Bătrâne dac, te văd mâhnit
De ce-ai lăsat și ce-ai găsit…
Nicicând să știi, pe-al vieții drum,
N-a fost pârjol cum este-acum.

Toți codrii tăi cei legendari,
De brazi, de paltini sau stejari,
Cu mii de păsări cântătoare,
Au fost tăiați fără cruțare.

În drumul lor de pribegie,
Trecând prin munți, către câmpie,
Un cârd de păsări călătoare
Mi-au spus că jalea-i și mai mare!

Că fabricile-s demolate
Și tineri nu mai sunt prin sate,
Sunt slugi, plecați pe la străini
Și-n glie-s numai mărăcini…
Bătrânii mor de frig în casă,
Nici pâine nu mai au pe masă,
Străinii sunt stăpâni în țară
Și-averea țării-i dus’afară,
Că țara geme de durere
Și-n fruntea ei sunt doar lichele
Ce-o vând. Nu mai sunt patrioți,
Iar prin guverne-s numai hoți.

A stat bătrânul, s-a gândit
La ce-a văzut și-a auzit.
Și s-a-ntrebat de n-a greșit,
Când din astral el a venit;
Și dacă asta-i țara sa,
Și de-a domnit vreodată-n ea…

Știa că-n timpul ce-a trecut,
Au fost eroi care-au căzut,
În luptă pentru neam și țară
Și-acum, s-o facă de ocară?
Pe-atunci, hoții veneau de-afară!
Și țara avea patrioți,
Iar printre ei, de erau hoți,
Aveau o singură scăpare:
Să-și vadă capul la picioare
Sau drumul spre spânzurătoare!

Și s-a-ntristat, dar umbra sa
Nici lacrimi nu putea vărsa,
Apoi, pe ton dojenitor,
Către astral, mergând în zbor,
S-a adresat către popor:
– Sculați la luptă, nu dormiți,
– Pe-altarul țarii va jertfiți!
Sunteți un neam de luptători
Vreau să-i striviți pe trădători!
Decât supuși, în sărăcie,
Mai bine morți la datorie!

Ion Anuța  – 28 februarie 2014


RELATED ARTICLES
- Advertisment -

Most Popular

Recent Comments