Imediat ce vremea va permite, vor continua lucrările de asfaltare a străzilor rămase restante de anul trecut, urmând ca apoi să se treacă la investiții noi, având în vedere că, din bugetul local, sunt alocate aproximativ 27 de milioane lei pentru asfaltarea străzilor din municipiul Slatina.
Este vorba de strada Grădiște, unde există o porțiune de aproximativ 200 de metri nefinalizată, din cauza lucrărilor efectuate de Compania de Apă. Pe strada Ionașcu, mai este o porțiune neterminată, în fața Catedralei. Pe strada Theodor Burcă, asfaltarea este realizată în proporție de aproximativ 50% – s-a așternut covor asfaltic în zona lacului și urmează să se continue până în strada Pitești, vizavi de sediul Alro. Va fi reabilitată strada Frații Buzești, aleea de acces la viitorul sediu al Palatului Copiilor. Cele mai mari investiții se vor duce pe străzile cu suprafață foarte mare, străzile principale ale orașului nostru: Primăverii, Libertății, Cornișei, Artileriei și Cireașov. De asemenea, se are în vedere și realizarea trotuarului și supralărgirea străzii Drăgănești, în zona industrială.
„Se va realiza trotuarul de pe strada Drăgănești, în zona industrială. Acolo nu s-au început investițiile pe parcursul anului trecut, deoarece s-a așteptat demararea procedurilor din partea agenților economici de a ceda o anumită suprafață de teren pentru ca noi să putem să facem un trotuar corespunzător, inclusiv cu piste pentru bicicliști. Sunt foarte mulți oameni care și-au manifestat intenția de a se deplasa, cel puțin în sezonul cald, cu bicicleta la serviciu”, a declarat Cristian Cismaru, administratorul public al municipiului Slatina.
După terminarea acestor proiecte, vor intra în lucru: strada Zorleasca, strada Alice Botez, Stradela Vulturului, strada Ulmului, strada Salcâmului – etapa a II-a, alee acces parcare bloc FA7, strada Milcovului, zona Piața Steaua – porțiunile cu beton, strada Centura Basarabilor, strada Elena Doamna, strada Tunari – porțiunea dintre intersecția cu bulevardul A.I. Cuza și strada Alexe Marin, strada Piața Ecaterina Teodoroiu, strada George Poboran, strada Aleea Macului – zona bloc ANL.
Ionuț DUMITRESCU