Primarul orașului Scornicești, Daniel Tudor, a anunțat finalizarea și publicarea bugetului local pentru anul 2026, subliniind că administrația locală continuă proiectele de dezvoltare prin atragerea de fonduri europene și guvernamentale nerambursabile.
Edilul a precizat că bugetul a fost construit într-un context economic dificil, în care resursele proprii ale administrației locale sunt limitate, iar posibilitatea realizării unor investiții majore exclusiv din fonduri locale este redusă. Cu toate acestea, administrația din Scornicești mizează în continuare pe accesarea finanțărilor externe pentru modernizarea orașului.
Potrivit lui Daniel Tudor, valoarea totală a fondurilor atrase pentru proiectele aflate în implementare depășește 21 de milioane de euro. Investițiile vizează extinderea rețelei de gaze, reabilitarea unor clădiri publice, modernizarea infrastructurii educaționale, creșterea eficienței energetice, reabilitarea unor blocuri din oraș, precum și lucrări importante de infrastructură.
„Am ales să nu ne oprim la ceea ce avem, ci să căutăm soluții pentru dezvoltarea comunității noastre. Prin muncă susținută și proiecte bine pregătite, am reușit continuarea atragerii de fonduri europene și guvernamentale nerambursabile”, a transmis primarul orașului Scornicești.
Edilul consideră că aceste proiecte reprezintă o soluție pentru dezvoltarea localității fără a pune presiune suplimentară asupra bugetului local și susține că investițiile demonstrează capacitatea administrației de a construi pe termen lung prin „seriozitate, implicare și viziune”.
La finalul mesajului, Daniel Tudor le-a mulțumit angajaților implicați în pregătirea și depunerea proiectelor, dar și cetățenilor pentru sprijinul acordat administrației locale.
Primarul din Scornicești a transmis că obiectivul administrației rămâne continuarea investițiilor pentru dezvoltarea unei comunități moderne și bine puse la punct din punct de vedere al infrastructurii și al serviciilor publice.
Dragoș Sîrghie


