Are doar 14 ani. S-a născut în satul Slăveni din comuna Gostavățu. A făcut Școala primară în comuna mamei sale, Deveselu. Destinul său muzical i-a purtat pașii pe la Casa de Cultură din Caracal, unde a avut privilegiul să-i cunoască pe profesorii întru muzică, Monica Dumitru, Marian Enache și Daniel Voicu, de unde a deprins primele elemente privind educația muzicală. Profesorul Daniel Voicu l-a îndreptat spre Canto, disciplină care a continuat sub îndrumarea prof. Aurelia Popescu din Craiova. Drumul spre performanță a continuat la București, acolo unde a luat lecții de cobză, de la Mihai Călușaru, membru al Orchestrei Radio România. Destinul, însă, l-a așezat acolo unde îi fusese scris: la Colegiul Național Dinu Lipatti București, unde, de trei ani studiază NAIUL, la clasa domnului prof. Matei Victor Marian. Un rol important în această devenire și clarificare a harului lui Ioan Valeriu Nae îl are tatăl său, care a simțit că fiul său poate să calce pe urmele marelui naist român Gheorghe Zamfir.
Anul acesta, Ioan Valeriu Nae a participat la World Championships of performing Arts-WCOPA 2020 VIRTUAL, unde a reușit să obțină o medalie de aur la Secțiunea Instrumental, cu un moment de TRAP ORIENTAL. „Vreau să-i mulțumesc doamnei director național Iolanda Deca, pentru dragostea și pasiunea cu care a tratat acest eveniment minunat”, a precizat, exclusiv, pentru Linia Întâi, Ioan Valeriu Nae. De menționat faptul că acest concurs s-a desfășurat on-line!
Felicitări, Nae!
Dumitru Sârghie