Parafrazându-l pe Urmuz, precursorul avangardismului literar românesc, aș putea lansa, în eter, următoarea cugetare: „Ce e politrucul? O grămadă de proiecte care mor exact în momentul în care l-ai ales într-o demnitate publică!”
Etalonul edificator al acestei definiții urmuziene este, fără nicio îndoială, președintele Klaus Iohannis. După ce a vândut 130.000 de exemplare de maculatură „Pas cu pas” (Cărtărescu, cât e el de popular, abia își permite 10.000 de exemplare), câștigând, apoi, președinția, cu această minciună dodoloață, Iohannis – cel fără de țară, și-a tras un proiect de țară, prevestind o Românie modernă, prosperă și ultraeuropeană, cu o viziune integratoare, „pe termen lung și nu a intereselor politice de moment”, dedicată, din toți rărunchii lui de mincinos calificat, „generațiilor viitoare”. „Vom face, o Românie mai puternică și mai demnă”… Fără „pe-se-deeee”!
A urmat un congres politic, mai clar, o înșelăciune de proporții, coordonată, în plină pandemie, de robotul fără mască, Klaus Iohannis, în care a fost înlocuit, mișelește, Ludovic Orban cu omul de nimic, Florin Cîțu, un individ de două parale, care nu e bun nici de primar la Mălaia Vâlcii, unde familia lui are o afacere grandioasă: aceea de a tăia și vinde pădurile seculare din împrejurimi. Nici de paznic de hotel nu e bun Cîțu, darămite de premier… Dar așa au vrut mușchii chiriașului de la Cotroceni, ca să-l înscăuneze pe acest individ, tocmai pentru a-l debarca, ulterior, în favoarea unui alt autor de „esee”, plagiator cu diplomă de doctor, Nicolae Ionel Ciucă…
N-a durat mult și, în urma incendiului de la Constanța, cel care ne promisese, pompos, „stabilitate economică, bunăstare și certitudinea că ne-am înscris, pas cu pas, pe drumul care trebuie”, spune, rânjind iliescian, cu gura până la urechi: „Astăzi, din păcate, statul român a eșuat, în misiunea sa fundamentală, de a-și proteja cetățenii. Este o zi neagră, de doliu, pentru națiunea română”.
Orice alt președinte european, cu o minima moralia, și-a fi dat demisia, după această stupefiantă declarație. Nu însă și Iohannis, care are mentalitate de dictator asiatic (păcat că e neamț) și al cărui singur proiect de țară, care i-a reușit sută la sută, a fost și a rămas, politizarea, la maxim, a tuturor instituțiilor descentralizate și centralizate ale statului, Iohannis – cel fără de țară, readucând, astfel, în actualitate, tristul și așa-zisul „centralism democratic” ceaușist.
O altă minciună din proiectul lui inițial de țară, exprimată în găunoasa carte „Pas cu pas”, scrisă prost de penițarii lui de curte, este exprimată în afirmația: „Viața mea privată a fost, pentru cei mai mulți, invizibilă”. Ghinion… viața lui privată a fost atât de „invizibilă”, încât afacerea cu privire la cele șase case ale familiei sale este „rezultatul unei acțiuni de retrocedare întemeiată pe acte false”, așa cum a ajuns și în instanța de judecată, statul eșuat al lui Iohannis – cel fără de țară, fiind împiedicat să tranșeze această chestiune, Parchetul General clasând dosarul, așa cum a făcut și cu alte dosare grele ale politrucilor noștri liberali și pesediști, de la Sud de Dunăre.
Sunt multe de spus cu privire la cât rău a făcut Iohannis României… Dar, poate răul cel mai mare, care vizează viitorul acestei țări, este că el a îngropat definitiv Educația, în ciuda ipocritului și eșuatului său proiect „România educată”. Rezultatele acestei inițiative promovate de profesorul de fizică, Klaus Iohannis, s-au materializat, rapid, în subfinanțarea Educației, în promovarea pe criterii politice stricte a conducătorilor de școli și a anacronicelor Inspectorate Școlare, în creșterea, fără precedent, a abandonului școlar și a analfabetismului funcțional, în rândul elevilor (44 %), în precaritatea infrastructurii digitale, în special în școlile rurale, în promovarea parșivă a unui sistem educativ paralel, cel al meditațiilor (meditații grație cărora, în mod jenant, Iohannis le-a spus românilor că a făcut rost de bani, pentru achiziționarea celor șase case), în declasificarea Universităților românești, între care nici măcar una nu se află în „Top 1000”, conform clasamentului OS World University Rankins. Nici măcar Babeș- Bolyai de la Cluj nu mai e ce-a fost. Lui Iohannis – cel fără de țară, i-a rămas doar România copy-paste, țara formei fără de fond, conform tezei lui Titu Maiorescu. Colac peste pupăză, sindicatele din învățământ au devenit, ca în comunismul victorios, cureaua de transmisie a guvernului PSD-PNL…
Iohannis – cel fără de țară, jubilează…
Până la urmă, toate i-au ieșit după cum și-a pus în gând și nu conform celor scrise în „magistralele” sale proiecte de țară – fără de țară!
Dumitru Sîrghie