Motto: „Dezbinați, ne vom prăbuși înspre catastrofă. Uniți, vom aluneca lin înspre ea” (Stephane Barsacq – Cioran. Ejaculări mistice)
Din 1990, anul de grație și dizgrație al neamului românesc, și până în acest incert prezent continuu, începând cu titratul și cvasicontroversatul Mihai Șora (fie-i țărâna ușoară), până la habarnista care navighează în derivă, prin conceptul „Reforma educației”, Ligia Deca, țărișoara „noastră bună, populară și română” a beneficiat de 32 de miniștri ai (ne)Educației. Niște așa-ziși independenți, cozi de topor interimare (Vezi Boc, Rovana Plumb și Daniel Breaz), politruci sadea și sinecuriști en-titre.
E de ajuns să-i amintim, aici, pe Abramburica (al cărei șef politic era Vanghelie), pe infantilul Adomniței, pe Funeriu, cel care nu avea proprietatea cuvintelor, pe semisfertodoctul Liviu Pop, zis Genunche, pe Valentin Popa, supranumit Pamblică, pe Monica Anisie – Pepsiglas, această Suzana Gâdea contemporană, pe Sorin Câmpeanu, un veritabil Bese-n Cizmă plagiator – și vom desluși, cu exactitate, cauzele dezastrului în care se află astăzi învățământul românesc, chiar fără a mai aminti de batjocura pe care ne-a servit-o Iohannis, prin pseodoproiectul său „România educată”.
De asemenea, nu trebuie uitată cohorta de lideri naționali ai Sindicatului Învățământului Preuniversitar (nomina odiosa), care au făcut, cu mare voluptate sindicalistă, „igiena spatelui” tuturor guvernelor, premierilor, partidelor și coalițiilor politice, pentru a-și păstra salariile galactice și pentru a controla patrimonii inestimabile, protejați de legi aberante și dăunătoare, fără niciun control extern al activităților lor financiare. Asta în timp ce ei au simulat grija pentru „profesorii sărmani” și au jucat tarantela politică după cum le-au cântat șefii lor doctrinari.
E de prisos să redăm acum degringolada din Școala românească de azi, politizarea până la extrem a inutilelor inspectorate școlare, promovarea pe criterii de clan și gașcă a directorilor de școală, disprețul conducătorilor politici pentru adevărații dascăli ai neamului românesc etc. Toate acestea se știu și se scriu zilnic, în ziarele noastre aservite sau mai puțin aservite.
Deie Bunul Dumnezeu să nu avem noi dreptate, dar greva generală anunțată de Sindicatul de resort este o frecție la piciorul de lemn al plagiatorului Ciucă și o scărpinare în capul de bambus al președintelui Iohannis, care, a aflat și el, în Islanda fiind, că profesorii dintr-o țară bananieră, România, au salariile cam mici. Dar nu vă faceți griji, ne asigură el, cu prilejul unui dejun politic derulat la Reykjavik, asigurându-ne că va rezolva problema, când va întreprinde o vizită oficială în România: „Dascălii trebuie să fie plătiți la adevărata lor valoare. O să cer Ministerului Muncii să lucreze un pic mai repede (sic-n.r.!) la grilele din Educație.”
Nu știm cu ce viteză vor lucra funcționarii din Guvernul lu’ Pește, dar eu sper că dăscălimea română, cea adevărată, s-a săturat de această sintagmă iohannistă „O să…” care nu înseamnă decât o ejaculare mincinoasă a celui ce-o scoate pe gaura gurii, la unison cu guvernul de plagiatori PNL-PSD!
Dumitru Sîrghie
