Ion Crețeanu – candidat la acordarea titlului de „Tezaure Umane Vii”!

Puțini slătineni știu că județul nostru a dat spiritualității românești și – de ce nu? – europene, un artist, despre care se vorbește astăzi tot mai des în străinătate, foarte puțin în România și aproape deloc în județul Olt. Este vorba, stimați cititori, de rapsodul popular Ion Crețeanu, din Voineasa Oltului, care a cântat la Teheran, Pekin, Valencia, Madrid, Roma, Pescara, Penne, Sofia, Chișinău, Vidin, Negotin, Budapesta, Viena, în general, în toate marile capitale ale Europei și nu numai.

Nu vreau să-i critic pe culturnicii noștri de la Olt, pentru faptul că au trecut cu vederea un artist atât de mare, fiindcă însuși Maestrul nu mi-ar permite vreo afurisenie la adresa fie și a unor impostori, domnia-sa fiind un mare iubitor de oameni și, mai ales, prea blând și prea iertător față de cei săraci cu duhul…

L-am întâlnit cu mult timp în urmă, pe vremea când, în fruntea culturii naționale, era Kelemen Hunor. Se celebra Ziua Pensionarului, la Slatina, prilej cu care acest Orpheu contemporan le-a redat bătrânilor și necăjiților noștri pensionari SPERANȚA. Căci setea infinită a spiritului nostru românesc își află izbăvirea în cântecul conjudețeanului nostru. Fie că se întrupează într-o Baladă sau o Doină, cântecul lui Ion Crețeanu îți taie răsuflarea, atunci când îl asculți. Cobza (lira tracă) și inima sunt cele două instrumente cu care ne cântă și ne încântă Maestrul. Versurile baladelor și doinelor sale se înalță dintr-un izvor curat și rodnic, dezvăluindu-ne nouă, celor care ne-am uitat originile, adevărurile fundamentale ale vieții: iubirea, ninsoarea, ploaia, lumina, întunericul, despărțirea, nașterea, moartea, răsăritul și apusul soarelui, demnitatea românului curat, cu frică de Dumnezeu…

Pentru bătrânii noștri, umiliți de un sistem politic, sistem pentru care cultura și umanitatea n-au nicio valoare, Ion Crețeanu vine cu acel balsam plin de emoție religioasă, cu acea rază de lumină a lui Iisus, pe care în „epoca marilor ticăloși” numai deținuții politici (conștiința pură a unei țări) o simțeau străpungând zidurile celulei, mângâindu-le sufletele. Pentru un român gârbovit de amărăciune, cântecul lui Ion Crețeanu este un medicament gratuit, pe care Artistul îl împarte cu atâta generozitate…

Ține, Leano, curu’ zvelt!

Ion Crețeanu este unul dintre cei 20 de mari cobzari ai României, printre care se află și Tudor Gheorghe. El conduce trei tarafuri: Taraful din Morunglav (Olt), cel din Grecești (Dolj) și Taraful din Albotina (Valea Timocului – Bulgaria). Este inginer constructor de profesie, însă profesiunea lui de credință a fost, încă din copilărie, aceea de a culege folclor, de a explora zona virgină a folclorului arhaic din Zona Romanațiului și de a-l reda românilor prin cântec. De menționat faptul că lira tracă, adică neprețuita lui cobză, precum și opincile croite dintr-o piele veritabilă, au aparținut unui cobzar vestit, pe numele său Ion Șerban, zis Tarzan. Acesta a fost, deopotrivă, profesorul de cobză al lui Ion Crețeanu, ca și al lui Tudor Gheorghe. Vestitul cobzar a cântat, în anul 1939, împreună cu Maria Tănase, la New York, pentru Roosevelt, celebra melodie, care l-a încântat pe președintele Americii: „Ține, Leano, curu’ zvelt!” (sau ține, Leano, cu Roosevelt!). Un măiastru joc de cuvinte, care nu putea să fie născocit decât de o româncă absolută, așa cum a fost Maria Tănase, acompaniată – așa cum v-am mai spus – de profesorul de cobză al lui Ion Crețeanu.

N-am crezut că voi ajunge să pot și cânta și plânge!

Ion Crețeanu a trecut o mare cumpănă a vieții sale. În timp ce se îndrepta spre Galeria Regală de Artă a Cazinoului din Sinaia, fiind unul dintre participanții la Festivalul Internațional „Enescu și muzica lumii”, cobzarul din Voineasa a primit vestea cutremurătoare că este foarte grav bolnav.

„Am trăit, în acele momente, exact ce spune Creatorul anonim: «N-am crezut că voi ajunge să pot și cânta și plânge!» Am trăit experiența asta, pe scena Centrului Cultural «Carmen Silva» de la Sinaia, în plin concert. Am cântat și am plâns în același timp, dar am plâns în tonalități, care m-au vindecat pur și simplu. Intervenția chirurgicală care a urmat acestui eveniment cultural a început parcă atunci, pe scenă. La jumătatea recitatului, spectatorii s-au ridicat în picioare, aplaudând îndelung piesa «Unde-ai plecat, dorule?», piesă pe care o cânt numai cu cobza. Atunci, am mai cântat o dată această piesă. De fapt, a fost un dialog al meu cu spectatorii.

Din sufletul fiecăruia dintre ei plecase, o dată sau de mai multe ori, dorul și poate că la unii dorul s-a mai întors, dar la alții niciodată. Sau poate că, la aceștia din urmă, dorul s-a întors, atunci când eu le-am cântat. Fiindcă, au plecat acasă fredonând acorduri din acest cântec nemuritor. Iată de unde a plecat vindecarea mea de cancer: de la Festivalul Internațional «Enescu și muzica lumii», acolo unde – prin invitația mea, autoritățile în materie au făcut o onoare cântecului țărănesc, cântecul din vatra satului!”, ne-a spus, cu vocea-i blajină, protagonistul acestui reportaj.

Eu vin din eternitatea spiritualității românești și merg în veșnicia cântecului nostru popular, venit de pretutindeni și de nicăieri!

L-am întrebat pe Ion Crețeanu de unde vine, încotro se îndreaptă și unde va rămâne. Mi-a răspuns că această întrebare este una clasică și a mai răspuns la ea, de-a lungul carierei sale, cam în felul următor: „O să vă răspund în două părți la această întrebare. Eu vin de nicăieri și de pretutindeni și mă îndrept spre nicăieri și spre pretutindeni. O să vă spun și partea a doua a răspunsului meu… Vin de la Voineasa, din Olt. Dacă pui vârful compasului la Caracal, un compas imaginar cu o rază de 30 de km, obții o suprafață, cu areal spiritual, în care trăiesc cei mai frumoși călușari din Dacia Felix, Mănăstirea de la Brâncoveni, călușarii de la Dobrun, călușarii de la Cezieni, lăutarii de la Morunglav, de la Iancu Jianu, de la Voineasa, de la Rusănești. Aceasta este o parte a Olteniei Profunde. De acolo vin eu și cântecele mele. Vin din eternitatea spiritualității românești și merg în veșnicia cântecului nostru popular, venit și el de pretutindeni și de nicăieri. Eu și cântecul meu mergem așa cum ar spune cucul sau cinteza, fără o țintă precisă, fără a ne propune ceva, eu curg alături de cântecul meu, așa cum curge apa și, de aceea, întotdeauna, l-am rugat pe Dumnezeu să-mi înlesnească o cât mai bună curgere… O curgere în sensul care ne-a fost hărăzit, mie și cântecului meu… Culeg folclor de peste patru decenii. De peste 40 de ani fac acest lucru, fără să mă gândesc că voi câștiga ceva pe plan material. Câștigul meu a fost acela al valorilor dinlăuntru, al valorilor morale. Mulțumesc lui Dumnezeu că mi-a scos în cale valori remarcabile și că mi-a dat harul de a le transmite mai departe!”

Neamul nostru a străbătut perioade mai cumplite decât cea pe care-o trăim astăzi și nu s-a reușit dezrădăcinarea

Vorbesc cu maestrul Crețeanu despre culturnicii de ocazie din vremurile noastre și despre creatorii de pseudocultură actuală, care ne-au năpădit sufletele precum iarba rea. Despre direcția pe care trebuie s-o ia folclorul românesc care a fost distrus de un sistem antiromânesc cu vocație de măcelar. Interlocutorul meu nu este deznădăjduit și crede, cu obstinație, în timpuri ceva mai distilate.

«A fost distrusă dragostea pentru cântarea adevărată. Au apărut producțiile de joasă speță, făcăturile de prost gust, care au îndepărtat tineretul român de la tradiția valorilor noastre românești. Responsabilii culturii de azi culeg exact ceea ce au semănat. Ideea mea este să ne păstrăm creația în limitele frumosului, în limitele adevărului, în limitele esteticului nostru din vatra satului. Adevărații autori morali ai acestei stricăciuni sunt conducătorii politici care-au girat în capul instituțiilor de cultură, tot felul de neaveniți. La popoarele civilizate, spre exemplu la francezi, nu s-ar fi putut întâmpla așa ceva vreodată. Academia Franceză nu acceptă ca pe posturile de televiziune să apară atâtea și atâtea trivialități. Noi avem ce cânta, avem ce oferi lumii, nu este nevoie să facem eforturi prea mari, pentru că la noi izvoarele autentice de cultură sunt la tot pasul. Trebuie să te apleci și să bei din ele… Sunt creații absolut imbatabile. Vrei succes cu adevărat, cântă valorile autentice românești și succesul este asigurat… Timpul le-a judecat, au străbătut sita timpului, sunt cernute de vreme. Timpul le-a pus în balanță, ce a fost bun a rămas, iar balastul a fost dat la o parte. Vă dau un exemplu: «Eu nu știu că știu să cânt, / Dar m-ajunge câte-un gând, / Eu nu cânt să fiu de fală, / Dar mi-e inima amară, / Eu nu știu că știu cânta, / Da-mi potolesc inima, / Ș-ălui de m-o asculta». Sunt versuri din creația noastră tradițională. Vorbe mai adânci decât acestea puține s-au spus legate de menirea cântărețului și rostul muzicii pe pământ. Câtă modestie și măreție în versurile pe care le-ați auzit. ,,Eu nu cânt să fiu de fală…”

Domnule, Sârghie, neamul nostru a străbătut perioade mai cumplite decât cele de astăzi și nu s-a reușit dezrădăcinarea. Este o perioadă, dacă vreți, ca o sinusoidă, care coboară la minus și apoi urcă spre plus… E adevărat, în aceste zile, scara valorilor nu este pe verticală, ci pe orizontală. Dar, la un moment dat, lucrurile se vor așeza… România va avea parte de o Înviere, fiindcă Învierea noastră este infinită și își are originea în Învierea lui Lazăr. Cum să moară spiritul Romanațiului, când eu pot avea pe umeri o ipingea și în picioare niște opinci care rezistă de câteva decenii? O să vă mai spun versurile lui Nițu Voinescu, un rapsod din Grecești, din Dolj, și atunci vă veți da seama de nemurirea cântecului strămoșesc al românilor: «Peline, dragă peline, / Amară-i frunza din tine, / Amară-i inima-n mine.» Vorbe biblice, simple, fără emfază, spuse aici, pentru aici și pentru universalitate…”

Grădina de flori din sufletul lui Ion Creteanu

Rapsodul popular de patrimoniu, așa cum a fost supranumit conjudețeanul nostru Ion Crețeanu, s-a născut la 8 ianuarie 1959, în Voineasa Oltului. Primele 8 clase le-a făcut la școala din satul său natal, urmând apoi Liceul Nicolae Bălcescu (astăzi, Carol I) din Craiova și desăvârșindu-și studiile la Facultatea de Electrotehnică din aceeași cetate eternă a Băniei.

Deși a făcut față cu brio unui liceu în care Matematica era „Regină”, non-conformistul Ion Crețeanu a fost olimpic național la Limba Română, „Împărăteasa sufletului românesc”, așa cum o alintă acest Orpheu al Olteniei Profunde.

Se vede treaba că alte orizonturi profesionale l-au atras, în ciuda faptului că a obținut pe merit o diplomă de inginer în electrotehnică și a lucrat, până în 1996, la Porțile de Fier II și la Schela de Foraj din Craiova. Ion Crețeanu avea să-și urmeze menirea, fiind încadrat de specialiști în galeria rapsozilor autentici ai Olteniei și ai României, frate de cruce cu întâiul cobzar și înger-menestrel al pământului românesc, Tudor Gheorghe.

Această patimă ancestrală a cântecului țărănesc l-a trecut demult pe Ion Crețeanu în rândul Nemuritorilor… Prin cântecul său, prin dăruirea în totalitate pentru tot ce-i românesc într-ale tradiției strămoșești, Ion Crețeanu celebrează lumina nestinsă a cântecului din vatra satului.

Pentru el, neamul românesc, cu datinile și folclorul aferente, este un „neam al nemuririi”, așa cum ar spune, dacă ar mai trăi, marele poet gândirist și slătinean, Pan M. Vizirescu.

Cel care, deși a fost călcat în picioare de bocancii Securității comuniste, a trăit într-o „permanentă primeneală de suflet”. Așa cum trăiește și Ion Crețeanu, omul simplu și bun, care se ghidează, în umbletul lui, peste mări și țări, după îndemnul Sfântului Augustin: „Iubește și apoi poți să faci ce vrei!” Ca atare, Ion Crețeanu iubește și cântă… Ce poate fi mai nobil pe această lume trecătoare?

„Ion al Cobzei”, așa cum i-a spus lui Crețeanu marea soprană, tot slătineancă, Felicia Filip, propagă, până la lacrimi, cântecul venit din străfundurile acestui neam care moare și învie periodic, precum Pasărea Phöenix.

Prin cântecul său, el sărbătorește, în fiecare zi, pământul acesta românesc, care ne rabdă pe toți, sărbătorește florile și rodul aromitor al acestui pământ, denumit cândva Grădina Maicii Domnului. Glasul său – suavă tremurare – ori fermă și răspicată rostire, ne vorbește în permanență despre neamul românesc care – iată – crește în veșnicie și prin prestanța marelui nostru cobzar.

Durerile, plânsul, zbuciumul, nepătrunsul cerului, trâmbița eliberării – altfel spus – cosmosul sufletului românesc, de la origini și până în prezent, iată chintesența cântecului revărsat spre oameni de către Ion Crețeanu. Crinii bucuriilor absolute, dar și spinii însângerați de pe fruntea Mântuitorului îi regăsești în baladele și doinele marelui nostru Artist. Atunci când Ion Crețeanu cântă, îngenuncheat în fața auditorului său, din lira lui tracă, din cer pogoară liturghii de înger.

Agonie, uneori tăcere, durere și apoi… Înviere. Iată ce conțin cântecele din vatra satului pe care Ion Crețeanu le ridică – pe fiecare în parte – la rang de imn național.

Cântece care pun degetul pe rană și te mântuiesc sufletește. Suspin ancestral și apoi… Lumină din Lumină!

Pentru Ion al Cobzei, muzica este o floare care se înalță din sângele lui, o floare ca o ofrandă cristalină, ca o flacără generatoare de altă și altă flacără, continuând așa până ce – prin tot ceea ce ne transmite el – în fața ochilor ni se revelează grădina de flori din sufletul său de-a pururi românesc.

Tot omenescul din el se concentrează asupra lirei trace, iar versurile lui, înflorite din pământ românesc, devin bobițe de leac…

Mâinile lui fermecate sunt coordonate nu de rațiune, ci de suflet, de metafizica sufletului său, din ochi îi cad boabe mari de rouă, iar glasul său vibrează și oftează pentru pământul acesta sfânt, pe care trădătorii de neam și de țară îl spurcă adesea. Ion Crețeanu a trecut de multe ori prin boală, dar a renăscut tot de atâtea ori, înviind – instantaneu – în alte și alte înfloriri… Cântecul l-a salvat de bolile trupului și, de aceea, el ni-l oferă, cu atâta generozitate, pentru a ne salva și pe noi de bolile sufletului pe care le-am căpătat în aceste vremuri de restriște…

Ce preamărește Ion Crețeanu prin cântecul său? Un veșnic ieri, un azi etern și-un mâine infinit mai nobil. Ascultându-l, rămâi multe clipe învăluit lin de lumina românității care iradiază din ochii lui. Contemplându-l, simți saltul acela biruitor din inima sa care înalță muzica zorilor, din vatra satului, până la Dumnezeu-Tatăl.

Fredonându-i și murmurându-i cântecele înălțătoare, dar și tragice în același timp, simți cum ți se preling în inimă mărgăritarele sufletului țărănesc autentic pe care le-a deprins de la bunicul său, Țică, despre care Artistul spune că era „o universitate în mișcare”!

Îi este un dor permanent de cei față de care a greșit, fără să le ceară iertare, și coboară, din când în când, de pe Columna lui Traian, înveșmântat în ipingeaua lui fermecată și încălțat în opincile ce i-au aparținut cândva lui Ion Șerban, zis Tarzan, un cobzar vestit din secolul trecut.

E clar că rapsodul acesta, izvorât din os domnesc de țăran oltean din Voineasa Oltului, a negociat cu Dumnezeu în favoarea poporului român.

ION CREȚEANU – CANDIDAT LA ACORDAREA TITLULUI DE ,,TEZAURE UMANE VII”!

Despre arta ancestrală a lui Ion al Cobzei au vorbit marile personalități culturale ale României, dintre care, astăzi, vă prezentăm pe marea soprană a României și a lumii, slătineanca Felicia Filip, pe compozitorul, dirijorul și folcloristul român, Constantin Arvinte și pe D-na Dr. Aurelia Cosma, cercetător etnolog, fost director al Muzeului Național al Satului – Dimitrie Gusti. Iată ce ne spune Felicia Filip despre celebrul „Ion al Cobzei”, așa cum chiar domnia-sa l-a botezat pe conjudețeanul nostru.

Felicia Filip: ION AL COBZEI unul din ultimii rapsozi autentici, descinzând din nobila stirpe a lui Anton Pann și Barbu Lăutaru

„Dumnezeu m-a ajutat să colind pe patru continente, în zeci de țări, fiecare cu specificul și farmecul ei. Impresiile se suprapun, se învălmășesc, multe, firesc, se estompează. Sunt, însă, momente ce îți rămân definitiv în memoria afectivă. Împreună cu soțul meu, ne-am gândit să aniversăm ziua căsătoriei noastre într-un loc retras, dintr-un restaurant drag nouă. Ca în fiecare clipă de-a lungul vieții noastre, aveam atâtea să ne spunem…

Deodată auzim de undeva, din apropiere, o cobza și un glas misterios, învăluitor, penetrant. După câteva clipe, ne-am simțit purtați într-o altă epocă, venită din imemorabile timpuri ale istoriei. A apărut, în fața noastră, un român drept și semeț ca un trunchi de stejar, îmbrăcat nespus de frumos, cu un suman de un roșu aparte. Din prima clipă am simțit că este de la mine, din Oltenia, și vine, parcă, din imemorabile vremuri ale istoriei.

Și a cântat Ion, a cântat o muzică ce nu se uită, stârnită de niște versuri sculptate în eternitate. A fost și Cântecul lui Mihai Viteazu, cutremurătoarea Baladă a lui Brâncoveanu și câte și mai câte…

Ce se întâmplase? Un prieten de-al nostru, Miron Manega, din Româna Balșului, subtil om de cultură și iubitor de istorie românească, ne ,,smulsese” secretul locului, unde urma să aniversam evenimentul, tocmai în ideea de a ne face această surpriză, acest cadou neașteptat.

Și ne-a povestit Ion și ne-a cântat, până mult după miezul nopții. Am aflat că sumanul se mai cheamă și ipingea, că a învățat să cânte la cobza lui Tarzan, cel care a acompaniat-o pe Maria Tănase la legendarul Concert de la New York și care, către sfârșitul vieții, i-a dat cobza lui. Și, căzându-mi ochii pe cobza, mi s-a relevat că nu ea este a lui Ion, ci că Ion este al cobzei! Și, de atunci, i-am spus și îi spun ION AL COBZEI.

ION AL COBZEI unul dintre ultimii rapsozi autentici, descinzând din nobila stirpe a lui Anton Pann și Barbu Lăutarul, alături de care tinde să intre în istoria muzicii populare românești.”

Dr. Aurelia Cosma – cercetător, etnolog: Considerăm oportună propunerea ca Ion Crețeanu să fie candidat pentru alegerea sa în galeria ,,Tezaure Umane Vii”!

Dr. Aurelia Cosma, cea care a condus ani de zile Muzeul Satului ,,Dimitrie Gusti” din capitală are numai cuvinte de laudă față de Ion Crețeanu și spune ferm că acesta este îndreptățit să fie ales în Galeria TEZAURE UMANE VII. Iată ce spune, printre altele, doamna Aurelia Cosma.

„…Cucerit de cântecul țărănesc, de muzica lăutarilor pe care nu de puține ori i-a urmat în peregrinările lor muzicale, Ion Crețeanu a purces încă de tânăr prin satele Olteniei, ascultând, culegând de la bătrânii așezărilor multe cântece pe care, apoi, le-a dăruit, cu generozitate, prin vocea-i plină de vibrație și de încărcătură emoțională. A adunat peste 100 de piese, din care nu lipsesc doinele și baladele, cele care, de altfel, îl vor consacra definitive și vor deveni piese emblematice pentru repertoriul bine structurat și personalizat. (…)

A muncit mult pentru a ajunge la statutul de azi. A creat un stil aparte, printr-un repertoriu bine ales, pe măsura forței sale interpretative, plină de vibrație și încărcătură emoțională, reușind să creeze o veritabilă stare de spirit. Piesele sale, între care Balada lui Brâncoveanu, sunt însemne cu care este lesne de recunoscut Ion Crețeanu, artistul care știe ce cântă și cântă ce știe. (…)

Aprecierea calităților sale interpretative, creative și, mai ales, a ținutei sale ireproșabile s-a concretizat prin Premii de Excelență și Premii speciale, obținute la Festivalurile Internaționale de Folclor, din Iran și Italia, în anul 2005.

Considerăm oportună propunerea ca Ion Crețeanu să fie candidat pentru alegerea sa în Galeria TEZAURE UMANE VII, simbol al păstrării și salvgardării patrimoniului cultural imaterial.”

Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”:

Ion Crețeanu declară că, orice s-ar întâmpla, nu va cânta niciodată muzică play-back!

,,(…) De o viață culege folclor din Zona Olteniei, a Ardealului, a Banatului. Cântărețul, alături de cobza sa, susține festivaluri naționale, oamenii fiind încântați, de fiecare dată, atunci când aud de dânsul. Ion Crețeanu declară că niciodată, orice s-ar întâmpla, nu va cânta muzică play-back. Aici, la Muzeu, își manifestă bucuria de a destăinui participanților din tainele cântatului la cobză și dorește să îi susțină pe ce care au talent și aplecare spre acest instrument muzical tradițional românesc.”

Constantin Arvinte: Îl recomand cu căldură pe rapsodul de Romanați, Ion Crețeanu, pentru a candida la acordarea titlului de Tezaur Uman Viu

Compozitorul, folcloristul de renume și dirijorul Constantin Arvinte are cuvinte de laudă pentru rapsodul Ion Crețeanu, cuvinte pe care le exprimă într-o consistentă recomandare, din care am extras următorul pasaj:

„(…) În repertoriul său există o frumoasă creație populară – mai recentă – în care este vorba de Sergentul Jan (Stan), luptător în Războiul de Independență de la 1877-1878, despre care, logodnica lui îl întreabă pe căpitan dacă l-a văzut… Căpitanul i se dezvăluie: «el e sergentul Jan!», iar balada se încheie cu fericita lor unire la Mănăstirea Putna.

Ca să poată realiza un acompaniament eficient în interpretarea acestor balade, Ion Crețeanu s-a dedicat, cu mult interes, studiului posibilităților tehnice ale cobzei, luând lecții de la vestitul cobzar Tarzan, devenind un bun acompaniator și interpret al melodiilor de joc oltenești.

Ion Crețeanu – îmbrăcat în ie țărănească, încins cu bete, încălțat cu opinci și purtând pe umăr bătrâna ipingea roșie de Romanați, veche de peste 150 de ani, cu o voce calmă, caldă și vibrantă, acompaniindu-se cu draga lui cobză (lira tracică) – a interpretat, în numeroase manifestări artistice, din țară și din străinătate (Italia, Spania, Franța, Germania etc…), bogatul și neasemuit de valorosul repertoriu de balade și vechi cântece populare românești. A fost prezent și în multe emisiuni de radio, televiziune și pe discuri…

Ca urmare a tuturor acestora, privind personalitatea sa artistică, îl recomand cu căldură pe rapsodul de Romanați, Ion Crețeanu, pentru a candida la acordarea titlului de „Tezaur Uman Viu”!

Dumitru Sârghie